ACTUALITATE

Maia Sandu a avut o întrevedere cu Grupul de raportori pentru democraţie din cadrul Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei

post-img

Premierul Maia Sandu a avut o întrevedere cu Grupul de raportori pentru democraţie din cadrul Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, aflaţi într-o vizită la Chişinău în scopul evaluării implementării Planului de acţiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova 2017-2020.

Părţile au făcut un schimb de opinii privind situaţia din ţara noastră în mai multe domenii prioritare. Astfel, Maia Sandu a informat oficialii UE despre eforturile Guvernului în combaterea corupţiei, reformarea justiţiei, restabilirea încrederii cetăţenilor în instituţiile statului, prevenirea spălării banilor, precum şi în investigarea furtului bancar.

Raportorii Consiliului Europei s-au mai interesat care sunt alte domenii prioritare ale Executivului, la care Premierul a menţionat infrastructura, educaţia şi sănătatea. Oficialii UE au apreciat curajul Guvernului Maia Sandu de a iniţia schimbări atât de semnificative în ţară, în doar câteva luni şi au reiterat deschiderea Consiliului Europei pentru a acorda în continuare suportul necesar ţării noastre în implementarea reformelor asumate.

Evaluările Grupului de raportori pentru democraţie vor fi prezentate în cadrul unei reuniuni cu întreg Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei, în format extins.