ACTUALITATE

Mai multe instituţii de cultură vor fi iluminate în culorile drapelului României 

post-img

Cu ocazia Zilei Naţionale a României şi a împlinirii a 100 de ani de la Unirea din 1918, în semn de înaltă recunoştinţă pentru sprijinul continuu oferit Republicii Moldova, clădirile mai multor instituţii de cultură din Chişinău vor fi iluminate în această seară în culorile drapelului României.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, vor fi iluminate artistic Biblioteca Naţională, Muzeul Naţional de Artă, Muzeul Naţional de Istorie, Teatrului Naţional ,,Mihai Eminescu” şi Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice.

Către ora 17.00, şi clădirea Parlamentului va fi iluminată în culorile tricolorului, transmite IPN.

Cooperarea în domeniile educaţiei, culturii şi cercetării dintre Republica Moldova şi România a înregistrat pe parcursul anilor succese care s-au materializat în proiecte preum reparaţia şi dotarea a peste 800 de grădiniţe, donarea a circa 200 de microbuze şcolare. Este vorba şi de reabilitarea clădirii Muzeului Naţional de Artă, restaurarea Sălii cu Orgă, construcţia noului edificiu al Teatrului „Bogdan Petriceicu Haşdeu” din Cahul. Totodată, este menţionată oferirea burselor de studii pentru tinerii din Republica Moldova.