Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Mai mult de jumătate dintre instituţiile de învăţământ vor să-şi cheme toţi elevii la şcoală, de la întâi septembrie

Mai mult de jumătate dintre instituţiile de învăţământ vor să-şi cheme toţi elevii la şcoală, de la întâi septembrie. Profesorii vor trebui să poarte măşti, iar elevii - de la caz la caz. Sunt declaraţii făcute de Natalia Grîu, secretar de stat la ministerul Educaţiei. Ea a fost audiată, online, la comisia de specialitate din Parlament în legătură cu pregătirea noului an şcolar.

Potrivit Nataliei Grîu, profesorii vor trebui să poate măşti cât timp se vor afla în instituţiile de învăţământ, nu, însă, şi elevii, dacă se va  asigura distanţa fizică în sălile de clasă.

NATALIA GRÎU, scretar de stat, ministerul Educaţiei: "La recomandarea ANSP, asigurăm 1,5 metri distanţă în spaţiul şcolii între elevi, asta înseamnă că elevul trebuie să stea singur în bancă şi între băncile elevilor trebuie să fie 1,5 metri. Profesorii vor lucra cu mască, este o cerinţă corectă".

De asemenea, autorităţile locale trebuie să reglementeze transportul elevilor la şi de la instituţiile de învăţământ. Vehiculele trebuie dotate cu soluţii dezinfectante, iar copiii vor purta măşti.

NATALIA GRÎU, scretar de stat, ministerul Educaţiei: "Transportul copiilor va fi realizat conform reglementărilor în vigoare, asta înseamnă că poate sta doar un copil pe cele două scaune".

Natalia Grîu a mai spus că instituţiile de învăţământ vor primi soluţii dezinfectante şi termometre digitale "fără contact", pentru a măsura temperatura copiilor în fiecare dimineaţă.

NATALIA GRÎU, scretar de stat, ministerul Educaţiei: "Deasemenea, fiecare cameră va fi dotată cu dozator cu dezinfectant şi se va asigura dezinfectarea suprafeţelor: meselor, clanţelor de la uşi".

Aproape 65% dintre cele 1.249 de instituţii de învăţământ general din Republica Moldova vor  aplica primul model de învăţare din cele şapte propuse de Ministerul Educaţiei, adică cel care prevede prezenţa 100% a elevilor la clase. Acest model ar putea fi aplicat în cel puţin 808 instituţii de învăţământ, de la 1 septembrie.
Similare
RECOMANDĂRI