ACTUALITATE

VIDEO. Magazinele duty-free din zona transnistreană vor fi închise. „Se făcea contrabandă... Aveam impresia că fumau şi câinii”

post-img

Activitatea magazinelor duty-free pe teritoriul temporar necontrolat de către organele constituţionale ale Republicii Moldova va fi sistată. Parlamentul a aprobat în două lecturi, în şedinţa plenară de astăzi, abrogarea mai multor articole din Codul vamal.

Cadrul legal stabilea că magazinele duty-free comercializează mărfurile sub supraveghere vamală, fără aplicarea măsurilor de politică economică, în locuri special amenajate, la punctele internaţionale de trecere a frontierei de stat. Comercializarea mărfurilor în magazinul duty-free se efectua fără perceperea drepturilor de import. 

Organele vamale au sesizat faptul că s-au confruntat cu un şir de deficienţe la implementarea respectivelor prevederi, ceea ce făcea imposibilă monitorizarea fluxului de mărfuri comercializate în magazinele duty-free.

Mai exact, deputaţii spun că e vorba despre contrabandă de ţigări. 

„După calculele făcute de experţi, Moldova pierde anual nu mai puţin de un buget de stat din cauza schemelor de contrabandă, care duc la eschivarea plăţilor vamale, care constituie aproximativ 80% din buget. Ne uităm la cifra de ţigări, câte ţigări se vindeau în Republica Moldova, avem impresia că fumau şi câinii. Ce nu este clar că se făcea o contrabandă directă, din Transnistria, mai departe se duceau în România şi Europa. Avem zona transnistreană, zonă necontrolată, acolo se produceau printr-o zonă duty-free creată artificial. Dar întrebarea este cu ce ocazie avem această zonă duty-free în Transnistria? Suntem cumva două ţări separate? Care e logica acestei zone duty free în zona transnistreană? Nu este clar că s-a avantajat această contrabandă  prin lege?”, a declarat în luarea sa de cuvânt deputatul Lilian Carp.



„Sunt bani negri”, spune vicepreşedintele Parlamentului Ion Ceban.



Respectivul proiect de lege va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.