ACTUALITATE

MAE invită societatea să facă propuneri şi iniţiative pentru îmbunătăţirea Parteneriatului Estic

post-img

Priorităţile şi obiectivele Parteneriatului Estic (PaE) post-2020 dar şi realizările principale în cei 10 ani de la lansarea iniţiativei au fost abordate ieri, în cadrul unei discuţii publice la care a luat parte secretarul de stat Tatiana Molcean alături de reprezentanţi ai instituţiilor guvernamentale, societăţii civile şi partenerilor de dezvoltare.

În cadrul discuţiilor, secretarul de stat Tatiana Molcean a invitat participanţii să vină cu propuneri şi iniţiative ce ar putea fi promovate drept obiective de cooperare pe termen mediu şi lung în cadrul PaE. Astfel, a fost încurajată identificarea opţiunilor de dezvoltare a cooperării în sfera securităţii şi consolidării rezilienţei instituţiilor şi a căilor de lărgire a gamei produselor exportate pe piaţa europeană.

În domeniul contactelor interumane una din priorităţile Republicii Moldova urmează să fie sporirea participării studenţilor, cadrelor didactice şi cercetătorilor în cadrul programelor precum Erasmus+ şi Orizont 2020.

Evenimentul a fost organizat de Delegaţia Uniunii Europene în Republica Moldova în colaborare cu MAE IE şi Platforma Naţională a Forumului Societăţii Civile a PaE, la care au luat parte director general al Comisiei Europene pentru Politica Europeană de Vecinătate şi Negocieri de Extindere, Christian Danielsson, ministrul al justiţiei Olesea Stamate dar şi alţi oficiali.

Notă: Contribuţiile la viitorul cadrului politic al Parteneriatului Estic pot fi făcute până pe 31 octombrie 2019, prin completarea chestionarului la următorul link