ACTUALITATE

MAE: 277 de cetăţeni români aflaţi în Franţa, Marea Britanie şi Irlanda de Nord au revenit în ţară

post-img

Ministerul Afacerilor Externe anunţă revenirea în ţară a 277 de cetăţeni români aflaţi în Republica Franceză şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Repatrierea s-a făcut cu două curse aeriene speciale operate de compania Tarom, se precizează în comunicatul MAE.

Ministerul Afacerilor Externe informează că, în seara zilei de 23 mai, a fost facilitată revenirea în ţară a 140 cetăţeni români care se aflau pe teritoriul Republicii Franceze şi a 137 cetăţeni români din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Printre cetăţenii români repatriaţi din Republica Franceză se regăsesc studenţi Erasmus, persoane ale căror contracte de muncă au fost reziliate, turişti aflaţi în tranzit din Statele Unite ale Americii şi medici rezidenţi care şi-au desfăşurat stagiul în acest stat.

Cetăţenii români repatriaţi din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord sunt studenţi, persoane spitalizate care au beneficiat de sprijinul autorităţilor britanice pentru repatriere, persoane fără adăpost, lucrători sezonieri din Insula Jersey, pentru care cei doi consuli onorifici ai României din St. Helier şi Southhampton şi autorităţile locale au întreprins demersuri de facilitare a repatrierii.

De asemenea, demersurile autorităţilor române au permis revenirea în România a patru cetăţeni străini rezidenţi, respectiv doi cetăţeni francezi, un cetăţean canadian, membru de familie al unui cetăţean român, şi un cetăţean britanic.

Repatrierea a fost asigurată cu două curse aeriene speciale operate de compania Tarom, pe rutele Bucureşti-Paris-Bucureşti şi Bucureşti-Londra-Bucureşti.

De asemenea, prin intermediul cursei aeriene pe ruta Bucureşti – Paris a fost facilitată repatrierea a 76 cetăţeni francezi, care se aflau pe teritoriul României.

MAE reînnoieşte apelurile făcute anterior privind verificarea în prealabil a informaţiilor publicate pe pagina de internet MAE, respectiv pe paginile de internet ale misiunilor diplomatice şi ale oficiilor consulare ale României în străinătate.