ACTUALITATE

Ludovic Orban: Retragerea PD înseamnă că „democraţia a învins în Republica Moldova”

post-img

Liderul liberalilor români, Ludovic Orban, a transmis printr-un comunicat de presă, citat de G4Media, că PNL susţine alianţa condusă de Maia Sandu şi Andrei Năstase în Republica Moldova şi că retragerea democraţilor de la guvernare înseamnă că „democraţia a învins în Republica Moldova”.

„Demisia Guvernului Filip, deşi a venit cu întârziere, reprezintă un gest de normalitate deoarece îşi pierduse orice urmă de legitimitate şi cramponarea de putere nu ar fi făcut altceva decât să arunce Republica Molova în haos şi conflict”, a declarat Ludovic Orban.

Liderul PNL anunţă că rămâne consecvent în sprijinul alianţei dintre socialişti şi pro-europeni şi „intrarea efectivă în funcţiune a Guvernului” reprezintă primul pas spre normalizarea situaţiei din Republica Moldova.