ACTUALITATE

Localităţile din lunca Prutului sunt în alertă după ce nivelul apei a crescut cu aproape 2 metri în doar 48 de ore

Şi localităţile din lunca Prutului sunt în alertă după ce nivelul apei a crescut cu aproape 2 metri în doar 48 de ore, iar râul a ieşit din albie. În localităţile Drepcăuţi, Criva şi Lipcani din raionul Briceni, 24 de gospodării au fost evacuate după ce apa a ajuns aproape de case. Totodată, mai multe grădini şi livezi au fost inundate.

În localitatea Drepcăuţi, din raionul Briceni, nouă gospodării au fost evacuate. Oamenii şi-au strâns lucrurile de preţ şi au mers să se adăpostească la rude pentru a nu se expune pericolului.

În zonele de risc sunt instituite posturi fixe de observare, care monitorizează situaţia şi raportează nivelul de creştere a apei. Acestea au fost amplasate în oraşul Lipcani, dar şi în satele Drepcăuţi şi Criva.

Primarul satului Drepcăuţi susţine că autorităţile au situaţia sub control.

„Apa creşte. Acum ne-am întâlnit cu preşedintele raionului, domnul Lupaşcu, cu cei de la Situaţii Excepţionale. Situaţia este sub control. Apa a crescut, dar după informaţiile ajunse din Ucraina, acolo apa a început să scadă, sperăm să scadă şi la noi”, a declarat  ANGELA RURAC, primarul satului Drepcăuţi.

 Între timp, în localitatea Criva, apa a inundat drumurile şi se apropie de gospodăriile oamenilor. Cel puţin şapte case sunt, deja, în zona de risc. În timp ce unii se tem pentru securitatea bunurilor strânse într-o viaţă, alţii au ieşit la pescuit.

Primarul satului Criva spune că evacuarea cetăţenilor a început în seara zilei de ieri.

„De pe data de 24 iunie râul Prut s-a revărsat din albia sa. Nivelul apei este de şapte metri. În apropiere de grădinele locuitorilor satului Criva, lunca Prutului este inundată. Aici sunt localizate 182-200 ha de pământ arabil. Deasemenea şase case sunt izolate. Oamenii, animalele şi lucrurile de preţ au fost evacuate ieri. Mai straşnic nu va fi, colegii din Ucraina ne-au raportat că la ei nivelul apei este în scădere”, a spus VADIM GOROBCOV, primarul satului Criva.

Amintim că o situaţie catastrofală a fost înregistrată în zonă şi în vara anului 2008. Atunci s-au înecat peste 3.000 de animale, au fost inundate aproape nouă mii de hectare de terenuri agricole, dar şi peste o mie de case. Totodată, au fost evacuate 7.850 de persoane.