ACTUALITATE

LIVE-TEXT. 20 de zile de război în Ucraina. UPDATE. A patra rundă a negocierilor Ucraina - Rusia continuă astăzi

post-img

Preşedintele Vladimir Putin a anunţat, joi dimineaţa, 24 februarie, o operaţiune militară specială în Donbas. Imediat după anunţul său, mai multe explozii au început să se audă în oraşele ucrainene Kiev, Harkov sau Odesa, precum şi în estul ţării. Operaţiunea militară a Rusiei este una complexă, cu atacuri de artilerie, aeriene şi de pe mare.

CRONOLOGIA EVENIMENTELOR DIN A 20-A ZI DE RĂZBOI POATE FI ACCESATĂ AICI

UPDATE, 14 MARTIE 23:10 Zelenski a înaintat Radei Supreme un proiect de lege pentru prelungirea regimului legii marţiale cu încă 30 de zile începând cu 24 martie.

UPDATE, 14 MARTIE 16:17 Consilierul preşedintelui ucrainean, Mihail Podoliak, anunţă că negocierile între cele două delegaţii s-au încheiat pentru astăzi. Acestea au fost puse pe pauză tehnică până mâine, 15 martie, precizează Podoleak pe Twetter.

UPDATE, 14 MARTIE 15:07. Centrala nucleară de la Cernobîl a rămas din nouă fără alimentare de la reţeaua electrică, a anunţat luni operatorul sistemului energetic ucrainean, Ukrenergo, într-un comunicat preluat de Reuters citată de digi24.ro.
Forţele ruse au deteriorat o linie de înaltă tensiune la scurt timp după ce se refăcuse alimentarea centralei, afirmă Ukrenergo, fără a prezenta dovezi ale distrugerilor sau ale acţiunilor Rusiei. Reuters nu a reuşit să confirme informaţiile respective în mod independent. Compania ucraineană nu a precizat dacă alimentarea s-a întrerupt complet, însă a cerut acces în zonă pentru a efectua reparaţiile necesare. Militarii ruşi au ocupat centrala de la Cernobîl la scurt timp după începutul invaziei în Ucraina.
 
UPDATE, 14 MARTIE, 14:37 Centrul pentru Comunicaţii Strategice şi Securitate Informaţională al Ucrainei a anunţat pe canalul său de Telegram că în rândul militarilor ruşi, care participă la invazia Ucrainei, sunt prezenţi mai mulţi specialişti-chimişti, scrie unian.net.
 
Astfel, potrivit Centrului pentru Comunicaţii Strategice şi Securitate Informaţională al Ucrainei, documentele primite pot indica asupra faptului că Rusia pregăteşte un atac terorist împotriva Ucrainei cu folosirea armelor chimice.
 
UPDATE, 14 MARTIE, 14:15 Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a venit cu un nou mesaj. Acesta cere repetat închiderea cerului şi sprijinirea continuă a Ucrainei împotriva agresorului.

„Rusia continuă să ne distrugă infrastructura, continuă să ne bombardeze oraşele. Dar vom reconstrui fiecare stradă din fiecare oraş. Fiecare casă, apartament al fiecărui ucrainean. Acum că ocupanţii ruşi sunt încă pe pământul nostru, trebuie să ne apărăm cât putem de bine. Pentru a proteja oraşele, pentru a proteja satele, pentru a proteja fiecare metru al pământului nostru. Şi fiecare parte a inimii noastre, inima ucraineană, sufletul ucrainean. Ajutor reciproc! Sprijiniţi-vă unii pe alţii! Protejaţi statul! Împreună - vom câştiga. Glorie Ucrainei!”, a declarat Volodimir Zelenski.
 

 
UPDATE, 14 MARTIE, 12:55 Consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podolyak a dat publicităţii o fotografie de la negocierile ruso-ucrainene, precizând că discuţiile decurg cu dificultate, iar motivul dezacordului între echipele de negociatori îl constituie apartenenţa la două sisteme politice foarte diferite.
 
 
UPDATE, 14 MARTIE, 10:55 O nouă rundă de negocieri între Rusia şi Ucraina ar trebui să înceapă în următoarele câteva minute, a declarat Mihailo Podolyak, membru permanent al delegaţiei ucrainene la discuţiile cu Rusia. Discuţiile vor avea loc în format video.

„Negocieri. a 4-a rundă. Cu privire la pace, încetarea focului, retragerea imediată a trupelor şi garanţiile de securitate. Discuţie grea. Deşi Rusia îşi dă seama de prostia acţiunilor sale agresive, încă are o iluzie că 19 zile de violenţă împotriva oraşelor paşnice ale Ucrainei este strategia corectă”, scrie Podolyak, pe contul său de Twitter.

UPDATE, 14 MARTIE, 09:55 O sesiune de negocieri prin videoconferinţă între Rusia şi Ucraina va avea loc luni, a confirmat duminică seara Mihailo Podoliak, consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, notează AFP.

"Luni va avea loc o sesiune de negocieri pentru a face un rezumat al rezultatelor preliminare" ale discuţiilor, a scris el pe contul său de Twitter.

UPDATE, 14 MARTIE, 09:50 Autorităţile din Kiev revin cu precizări şi spun că atacul rus vizează fabrica de avioane Antonov, nu aeroportul, aşa cum se comunicase mai devreme, scrie BBC.
 
Fabrica de avioane Antonov este situată pe aerodromul Sviatoshyn, la aproximativ 10 km de centrul oraşului Kiev. Administraţia oraşului spune că serviciile de urgenţă se află la locul exploziei.
 
UPDATE, 14 MARTIE, 09:30  În actualizarea sa zilnică, Statul Major al forţelor armate ucrainene a transmis că în ultimele 24 de ore a reuşit să doboare patru avioane, trei elicoptere şi mai multe drone aparţinând forţelor ruseşti, scrie BBC, potrivit Digi24.
 
Statul Major al forţelor ucrainene a precizat că a lansat „atacuri zdrobitoare" asupra bazelor şi depozitelor de teren ale Rusiei pentru a întrerupe aprovizionarea logistică pe teritoriul ucrainean.
 
Potrivit sursei citate, forţele ruseşti nu au mai făcut alte cuceriri şi în prezent se concentrează pe „consolidarea şi menţinerea frontierelor ocupate anterior”. De asemenea, potrivit comunicării citate, „starea morală şi psihologică" a forţelor ruse a rămas la un „nivel scăzut". Statul Major se bazează în această declaraţie pe refuzul soldaţilor ruşi de a se supune comenzilor sau de a participa la luptă.
 
UPDATE, 14 MARTIE, 07:58 Un bloc de locuinţe de nouă etaje din capitala Ucrainei Kiev ar fi fost lovit de bombardamente în această dimineaţă. Kyiv Independent relatează că un bloc de nouă etaje din oraş este în flăcări, iar pompierii încearcă să stingă focul. Salvatorii au început imediat evacuarea locuitorilor. Nu sunt informaţii despre eventuale victime.
 
UPDATE, 13 MARTIE, 17:35 Preşedintele ucrainean Zelenski a postat un videoclip pe canalul său de Telegram în care arată că se află în vizită la soldaţii ucraineni răniţi. „Băieţi, faceţi-vă bine în curând. Cel mai bun cadou va fi victoria noastră”, le-a zis Zelenski.

UPDATE, 13 MARTIE, 16:15 Fostul boxer Vitali Kliciko a făcut un nou apel pentru închiderea spoaţiului aerian deasupra Ucrainei şi a cerut comunităţii internaţionale să ofere Ucrainei avioane militare şi sisteme de apărare aeriană, pentru putea apăra statul”, a anunţat pe canalul său de Telegram primarul Kievului.

UPDATE, 13 MARTIE, 14:20  Noi negocieri între Rusia şi Ucraina ar putea avea loc săptămâna viitoare, potrivit lui Mihailo Podoliak, consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

„Va fi programată o întâlnire, cea de-a patra rundă de negocieri. Ar putea fi mâine, poimâine”, a declarat Podoliak pentru Belta, agenţia de presă de stat din Belarus, duminică, scrie mediafax.ro.

„Există diverse propuneri pe masa de negocieri acum, sunt multe, există o duzină de propuneri, inclusiv cu privire la un acord politic şi, cel mai important, cu privire la un acord militar. Mă refer la o încetare a focului, o formulă de încetare a focului şi retragerea trupelor”, a spus el.
UPDATE, 13 MARTIE, 13:20 Forţele ruse l-au răpit pe primarul oraşului Dniprorudne, din sudul ţării, a declarat ministrul de externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, citat de BBC.
 
Evhen Matveyev ar fi al doilea primar ucrainean care ar fi fost răpit de trupele ruse, după ce vineri primarul oraşului Melitopol, aflat în apropiere, a fost scos cu forţa din clădirea administrativă şi dus într-un loc necunoscut. Potrivit lui Kuleba, "criminali de război ruşi" l-ar fi răpit pe Matveiev.
 
"Pentru că nu primesc deloc sprijin local, invadatorii apelează la teroare. Fac apel la toate statele şi organizaţiile internaţionale să oprească teroarea rusă împotriva Ucrainei şi a democraţiei", a spus ministrul.
 
UPDATE, 13 MARTIE, 11:20 Nouă persoane au fost ucise şi 57 rănite în atacul aerian din Lvov, în apropiere de graniţa Ucrainei cu Polonia, relatează Sky News citată de mediafax.ro. Guvernatorul local susţine că Rusia a tras 30 de rachete asupra centrului militar din Iavoriv.

Ministrul ucrainean al Apărării a mai spus că la centrul militar din Iavoriv au fost repartizaţi şi militari străini, nu doar cei din Ucraina. Centrul este folosit de ţările NATO pentru a efectua exerciţii de antrenament, Rusia avertizând zilele trecute că liniile de aprovizionare ale NATO vor fi vizate. Reuters afirmă că un martor a văzut mai mult de o duzină de ambulanţe care se îndreptau în direcţia locului.

UPDATE, 13 MARTIE, 08:20. Consiliul regional din oraşul ocupat Herson a votat pentru adoptarea unei rezoluţii prin care se afirmă că oraşul rămâne ucrainean, au declarat oficialii locali, conform BBC.
 
Votul are loc pe fondul acuzaţiilor oficialilor ucraineni potrivit cărora Rusia plănuieşte un referendum privind crearea unei "republici populare" separatiste. Iuriy Sobolevskyi, şeful adjunct al consiliului, a declarat într-o postare pe Instagram că membrii organismului "au acceptat apelul conform căruia regiunea Herson este Ucraina" cu 44 de voturi.
 
El a scris că deputaţii nu ar putea "recunoaşte niciodată încercările de a crea o "republică populară" în regiunea Herson şi de a ocupa o parte din Ucraina"."Regiunea Herson a fost, este şi va fi o parte integrantă a unui singur stat - Ucraina", a adăugat el.
 
UPDATE, 13 MARTIE, 07:23 Un nou primar a fost instalat în oraşul ucrainean Melitopol, care se află sub control militar rusesc, după ce primarul ales a fost răpit vineri, potrivit administraţiei regionale Zaporojie.
 
Melitopol este un oraş din sudul Ucrainei care se află între oraşul Mariupol, aflat sub asediu, şi oraşul Herson, ocupat în prezent de Rusia. Forţele ruseşti au ocupat Melitopol la câteva zile de la începutul invaziei, dar de atunci oraşul a cunoscut proteste sporadice.
 
Vineri, primarul Melitopolului, Ivan Fedorov, a fost văzut într-o înregistrare video în timp ce era scos de bărbaţi înarmaţi afară din clădirea guvernamentală. La scurt timp după aceea, procurorul regional din Luhansk, susţinut de Rusia, a susţinut că Fedorov este terorist şi că este anchetat. Potrivit unui mesaj de pe site-ul web al procurorului din Luhansk, Fedorov este acuzat de asistenţă şi finanţare a activităţilor teroriste şi de apartenenţă la o comunitate criminală.

Reţinerea lui Fedorov de către oamenii înarmaţi este primul caz cunoscut de reţinere a unui oficial politic ucrainean de către forţele ruseşti, sau susţinute de acestea, de la începutul invaziei. Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a cerut eliberarea imediată a acestuia, afirmând că este vorba despre o "crimă împotriva democraţiei" şi că Rusia a "trecut la o nouă etapă de teroare" în invazia sa, "încercând să elimine fizic reprezentanţii autorităţilor locale legitime ucrainene".
 
UPDATE, 12 MARTIE, 21:23. Bursa de la Moscova va rămâne închisă şi pe parcursul săptămânii viitoare a anunţat, sâmbătă, Banca Naţională a Rusiei, relatează CNN. Bursa de la Moscova este închisă din 28 februarie, de când au intrat în vigoare primele sancţiuni împotriva Rusiei, ca urmare a războiului din Ucraina.

Bursa de la Moscova nu s-a mai deschis în 28 februarie, de când primele sancţiuni au început să lovească dur în economia rusă, iar de-atunci a rămas închisă, într-o încercare de a evita o prăbuşire inevitabilă. Luni, se vor împlini două săptămâni de când Bursa de la Moscova nu s-a mai deschis.

UPDATE, 12 MARTIE, 20.50 Potrivit Forbes Ucraina, forţele de la Kiev au distrus echipament rusesc de 5,1 miliarde de dolari. Forţele armate ucrainene subliniază că au distrus 2.593 de unităţi de echipament militar, incluzând aici avioane, tancuri şi artilerie.

UPDATE, 12 MARTIE, 18.50 Consilierul lui Zelenski anunţă că negocierile dintre delegaţiile Ucrainei şi Rusiei se desfăşoară în format video continuu.
 
UPDATE, 12 MARTIE, 17.50 Zelenski: Rusia poate lua Kievul doar dacă rade oraşul până la pământ. La briefingul de presă de astăzi, preşedintele Ucrainei a declarat că este deschis la discuţii cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin. El a subliniat că a discutat despre posibilitatea unor negocieri la Ierusalim, sperând că premierul Israelului, Naftali Bennett, poate avea o influenţă pozitivă asupra tratativelor de pace.
 
UPDATE, 12 MARTIE, 17.32 Vladimir Putin nu şi-a arătat dorinţa de a pune capăt războiului cu Ucraina în timpul discuţiei de astăzi cu preşedintele Emmanuel Macron şi cu cancelarul german Olaf Scholz, potrivit Palatului Elysee. Cei doi lideri occidentali au subliniat nevoia încetării imediate a focului drept condiţie pentru negocieri depline.

UPDATE, 12 MARTIE, 16.32 Zelenski a anunţat pentru prima dată pierderile armatei ucrainene. El a declarat că aproximativ 1.300 de oameni au murit în luptele cu invadatorii. 

Potrivit lui Zelenski, în jur de 500-600 de militari ruşi s-au predat vineri.Preşedintele a mai arătat că echipele de negociere au început să discute teme concrete, în locul schimburilor de ultimatumuri. Vestul ar trebui să fie mai implicat în negocierile pentru încheierea războiului, a declarat el, potrivit The Guardian.
 
UPDATE, 12 MARTIE, 16.20: Preşedintele francez, Emmanuel Macron, şi cancelarul german, Olaf Scholz, au încheiat convorbirea telefonică cu preşedintele rus, Vladimir Putin. Cei trei şefi de stat au discutat aproape două ore despre războiul din Ucraina. Palatul Elysée a anunţat că, înainte de această convorbire, Emmanuel Macron a discutat online cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski.

UPDATE, 12 MARTIE, 15.35: Forţele ruseşti plănuiesc să organizeze un „pseudo-referendum" în Herson. În acest fel s-ar crea o nouă republică separatistă, afirmă vicepreşedintele consiliului local.

UPDATE, 12 MARTIE, 14.35: Preşedintele Volodimir Zelenski, într-un video publicat pe reţelele de socializare, cere eliberarea imediată a lui Ivan Fedorov, primarul oraşului asediat Melitopol, care a fost arestat vineri de bărbaţi înarmaţi.

„Ieri, ocupanţii l-au răpit pe primarul din Melitopol, publicul cere eliberarea lui. Cererea noastră este simplă, eliberarea lui imediată", a spus Zelenski.
La scurt timp după reţinerea lui Fedorov, procurorul regional de la Lugansk, susţinut de Rusia, a susţinut că primarul a comis infracţiuni de terorism şi este cercetat. Zelenski a spus că a vorbit cu liderii Franţei, Germaniei şi Israelului despre asigurarea eliberării primarului Fedorov.

UPDATE, 12 MARTIE, 12.12:  Câteva sute de oameni au protestat în faţa primăriei oraşului Melitopol, din sudul Ucrainei, după arestarea primarului Ivan Fedorov de către forţele ruse vineri.

„Libertate pentru primar” şi „Fedorov”, au scandat mulţimea, potrivit unui scurt videoclip al televiziunii de stat ucrainene, scrie CNN. Peste 2.000 de oameni s-au adunat în clădirea ocupată cerând eliberarea oficialului.

Several thousand residents of #Melitopol marched to the administration building to demand the release of Mayor Ivan Fedorov, who was kidnapped by the occupiers.

We are told that there are problems with the internet. The occupiers are trying to prevent residents from coordinating. pic.twitter.com/KfqxFWI4RD

— NEXTA (@nexta_tv) March 12, 2022
Forţele ruse au ocupat Melitopolul în câteva zile de la începutul invaziei la sfârşitul lunii februarie, dar oraşul protestează de atunci. Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a numit arestarea lui Fedorov o „crimă împotriva democraţiei”.
 
UPDATE, 12 MARTIE, 11.50: Aeroportul din Lutsk, care a fost bombardat ieri de ocupanţii ruşi, a fost complet distrus. Acest lucru a fost anunţat de primarul oraşului Igor Polishchuk.

UPDATE, 12 MARTIE, 10.30: Trupele ruse au bombardat un spital regional de oncologie din oraşul Nikolaev din sudul Ucrainei, se arată într-un mesaj transmis pe Facebook de şeful Institutului Regional de Sănătate al oraşului, Maksym Beznosenko, scrie BBC.

„Doar un tâmpit îi poate ataca pe cei slabi. Acei slabi sunt pacienţii noştri. Chiar acum, aceşti monştri au bombardat spitalul de oncologie. Un spital care oferă îngrijiri pacienţilor cu cancer din toată regiunea Mykolayiv", a transmis el într-o postare din 11 martie.

UPDATE, 12 MARTIE, 08.30S-au auzit explozii la primele ore ale zilei de sâmbătă, în timp ce capitala este sub presiune. Oraşele Harhiv, Mariupol, Nikolaev şi Sumî sunt, de asemenea, sub un atac susţinut al Rusiei. Vineri, marile oraşe, inclusiv Dnipro, Luţk şi Cernihiv, au fost lovite de rachete, cu decese raportate. Bombele au lovit structuri civile, inclusiv o şcoală, blocuri, o fabrică de pantofi, un stadion de fotbal şi o bibliotecă, notează stiriletvr.ro

UPDATE, 12 MARTIE, 08.10 Primarul Melitopolului, Ivan Fedorov, a fost surprins vineri pe camerele de supraveghere cum era condus de oameni înarmaţi dintr-o clădire guvernamentală din sud-estul oraşului. La scurt timp, procurorul regional din Lugansk, susţinut de Rusia, a susţinut că Fedorov a comis infracţiuni de terorism şi este investigat. Preşedintele Ucrainei a declarat că detenţia lui Fedorov este o „crimă împotriva democraţiei”, iar Ministerul de Externe de la Kiev a numit-o o crimă de război care încalcă Convenţiile de la Geneva.

UPDATE, 12 MARTIE, 08.00 Tehnicienii lucrează pentru a repara liniile electrice avariate la centrala nucleară de la Cernobîl, potrivit organului de supraveghere nuclear al ONU. Autorităţile ucrainene au declarat că liniile au fost tăiate în întregime în această săptămână din cauza bombardamentelor ruseşti. Centrala, care de miercuri se bazează pe generatoare diesel pentru energie de rezervă, se află sub controlul Rusiei, cu peste 200 de angajaţi care trăiesc şi lucrează efectiv acolo în condiţii dificile.

UPDATE, 11 MARTIE, 20:50 Ambasadorul rus la ONU, Vasili Nebenzia, a prezentat vineri, în Consiliul de Securitate al ONU, acuzaţiile Kremlinului potrivit cărora Ucraina şi SUA ar fi pus la cale un complot pentru răspândirea unor agenţi patogeni cu ajutorul păsărilor migratoare, liliecilor şi insectelor. Discursul său a fost însă imediat contacarat de mai mulţi oficiali ONU, care au atras atenţia că ar putea fi vorba despre o stratagemă a Moscovei pentru a întreprinde ea însăşi atacuri cu arme chimice sau biologice în Ucraina, scrie digi24.ro

După intervenţia lui Nebenzia, Albania, SUA şi Franţa şi-au exprimat îngrijorarea că acuzaţiile ar putea fi doar un pretext pentru a acoperi chiar planuri ale Rusei de a folosi arme chimice sau biologice. Linda Thomas-Greenfield, ambasadorul SUA la ONU, a negat că SUA ar fi implicate în vreun program de arme biologice în Ucraina şi a arătat, în schimb, că Rusia are un istoric bine documentat de utilizare a armelor chimice.

La rândul său, Înaltul comisar al ONU pentru dezarmare, Izumi Nakamitsu, a declarat: „Naţiunile Unite nu au cunoştinţă de niciun program pentru arme biologice. Acest lucru se datorează în mare parte Convenţiei privind armele biologice din 1972, care interzice dezvoltarea, producţia, achiziţionarea, transferul, stocarea şi utilizarea armelor biologice şi a toxinelor”.
 
Nakamitsu a recunoscut însă că spre deosebire de armele chimice, nu există un regim de verificare independent pentru armele biologice, iar monitorizarea este lăsată în seama statelor părţi, dar a precizat că există un mecanism prin care aceste state părţi îşi pot exprima îngrijorarea.

UPDATE, 11 MARTIE, 19:10  Preşedintele Joe Biden a anunţat că a vorbit astăzi cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
„I-am spus, aşa cum am făcut-o de fiecare dată când am vorbit, că Statele Unite sunt alături de poporul ucrainean în timp ce luptă cu curaj pentru a-şi apăra ţara, iar ei fac acest lucru”, a declarat Biden într-un briefing de presă la Casa Albă.
 
La rândul său, preşedintele Zelenski a scris pe Twitter: „Am avut o conversaţie substanţială cu preşedintele Statelor Unite. I-am prezentat evaluarea situaţiei de pe câmpul de luptă, l-am informat cu privire la crimele Rusiei împotriva populaţiei civile. Am căzut de acord asupra unor măsuri suplimentare pentru a sprijini apărarea Ucrainei şi pentru a creşte sancţiunile împotriva Rusiei”. Preşedintele Biden a anunţat vineri noi sancţiuni economice luate de G7.
 
„În timp ce Putin îşi continuă asaltul nemilos, Statele Unite şi aliaţii şi partenerii lor continuă să lucreze pas cu pas pentru a-şi intensifica presiunile economice asupra lui Putin şi pentru a izola şi mai mult Rusia pe scena globală. În cursul zilei de astăzi, împreună cu alţi aliaţi din NATO şi G7, Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie, precum şi Uniunea Europeană, vom anunţa împreună mai multe noi măsuri pentru a-l constrânge pe Putin şi a-l trage şi mai mult la răspundere pentru agresiunea sa împotriva Ucrainei”, a declarat Biden.
 
UPDATE, 11 MARTIE, 18:20 Comandamentul forţelor aeriene ucrainene: Ruşii au efectuat un atac aerian asupra Belarusului de pe teritoriul Ucrainei.

„Aceasta este o PROVOCARE! Scopul este de a implica Forţele Armate ale Republicii Belarus în războiul cu Ucraina!”, a declarat Comandamentul Forţelor Aeriene din Ucraina într-o declaraţie online. Armata ucraineană afirmă că alte două aşezări din Belarus au fost vizate. „Declarăm oficial: armata ucraineană nu a planificat şi nu intenţionează să întreprindă nicio acţiune agresivă împotriva Republicii Belarus”, a spus serviciul de securitate.

UPDATE, 11 MARTIE, 16.00: Rusia interzice Instagram şi WhatsApp şi vrea să declare Meta „organizaţie extremistă”. Rusia a demarat procesul pentru a interzice Instagram şi WhatsApp, relatează The Guardian, care o citează pe jurnalista Polina Ivanova, corespondenta Financial Times în Rusia şi Ucraina. Agenţia de presă rusă de stat Ria Novosti relatează că Parchetul General a cerut această măsură.
 
UPDATE, 11 MARTIE, 15.00: Volodimir Zelenski a venit cu o nouă adresare video, pe care a filmat-o ​​la Kiev în faţa biroului preşedintelui Ucrainei de pe strada Bankova. Zelenski a vorbit o parte a apelului în rusă, comentând permisiunea lui Vladimir Putin de a trimite „ voluntari” care vor lupta în Ucraina din Orientul Mijlociu. 

„Este imposibil de spus câte zile mai avem până să eliberăm pământul ucrainean. Dar putem spune că o vom face. Căci am ajuns deja la un punct de cotitură strategic. Deja ne îndreptăm spre scopul nostru, victoria noastră.” El a mai adăugat că „Ucrainenii sunt oameni mândri care îşi apără întotdeauna pământul şi nu vor oferi ocupantului o singură bucată din acest pământ.”



UPDATE, 11 MARTIE, 13.45: Toate centrale nuclearo-electrice din Ucraina funcţionează stabil, dar personalul de la centrala de la Zaporojie, capturată de forţele ruse, se confruntă cu presiuni psihologice, a indicat vineri compania nucleară de stat ucraineană Energoatom, potrivit Reuters, relatează ştiriletvr.ro.
 
Aceasta precizează că nivelul radiaţiilor a rămas nemodificat la toate centralele. "Angajaţii centralei (de la Zaporojie) se află sunt o puternică presiune psihologică din partea ocupanţilor, tot personalul, la sosirea la centrală, este atent controlat de terorişti înarmaţi", afirmă Energoatom.

UPDATE, 11 MARTIE, 10:30. Armata rusă a bombardat internatul psiho-neurologic Oskol, în care se aflau 330 de persoane, a declarat Oleg Sinegubov, preşedintele OVA Harkov. În urma atacului au fost înregistrate victime, dar numărul exact al acestora nu se cunoaşte încă. 

UPDATE, 11 MARTIE, 08.20 Vineri dimineaţă au fost raportate mai multe explozii în Luţk şi Dnipro, notează digi24.ro Primarul din Lutsk a comunicat că exploziile au avut loc în apropierea aeroportului din oraş. El a îndemnat oamenii să se adăpostească şi să nu publice nicio fotografie, adrese sau coordonate.
 
Presa ucraineană a transmis că în Dnipro ar fi avut loc trei explozii şi că una a vizat o fabrică de încălţăminte cu două etaje. Celelalte două explozii au fost în apropierea unei grădiniţe şi a unui bloc cu mai multe apartamente. Au fost raportate explozii şi în oraşe în ultima jumătate de oră.

Televiziunea ucraineană şi instituţiile de presă au transmis că au avut loc explozii în Luţk, în nord-vestul Ucrainei, precum şi în Dnipro. Până acum, acolo nu au mai avut loc bombardamente. Sirenele pentru avertizarea de raid aerian au sunat în mai multe oraşe din Ucraina în orele dinaintea exploziei.

UPDATE, 11 MARTIE, 08.00 Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a acuzat vineri armata rusă că împiedică evacuarea civililor din oraşele încercuite Mariupol şi Volnovaha (sud-est) şi că a efectuat un atac asupra traseului planificat al unui coridor umanitar, notează AFP, citat de Agerpres.

„Trupele ruse nu au încetat focul. Cu toate acestea, am decis să trimit un convoi de vehicule spre Mariupol, cu mâncare, apă, medicamente (...) Dar ocupanţii au lansat un atac cu tancuri exact pe unde trebuia să treacă acest coridor", a afirmat el, într-un mesaj video difuzat de preşedinţie.

„Aceasta este teroare asumată, teroare neruşinată, din partea unor terorişti cu experienţă. Întreaga lume trebuie să ştie asta", a continuat Volodimir Zelenski.

Liderul ucrainean a spus că aproximativ 100.000 de persoane au putut pleca în ultimele două zile din alte oraşe ucrainene pradă luptelor, dintre care 40.000 de oameni doar joi, pe coridoarele umanitare.

Armata rusă menţine asediul mai multor mari oraşe ucrainene şi îşi continuă bombardamentele, precum cel care a lovit miercuri un spital de copii şi o maternitate din Mariupol, un port strategic la Marea Azov asediat timp de zece zile.

Moscova a promis joi deschiderea zilnică a unor coridoare umanitare pentru a permite ucrainenilor care fug de lupte să ajungă în Rusia. Dar Ucraina, la rândul ei, cere stabilirea de pasaje sigure către interiorul frontierelor sale, şi nu către ţara care îi bombardează populaţia.

UPDATE, 11 MARTIE, 07.55 În jurul orei 06:10, în Novokodatsky, un cartier din Dnipro, au avut loc trei atacuri aeriene - o lovitură în apropierea unei grădiniţe, una asupra unui bloc de locuinţe şi o lovitură la o fabrică de încălţăminte cu două etaje care a izbucnit ulterior în flăcări. Din primele date, o persoană ar fi fost ucisă.

UPDATE, 11 MARTIE, 07.40 După o serie de explozii, un incendiu a izbucnit în Lutsk, cel mai probabil uzina Motor, scrie Nexta. Există şi informaţii despre explozii în regiunile Dnipro, Rivne şi Volyn.
 
UPDATE, 10 MARTIE, 21.32 CNA: Posturi de televiziune din Ucraina - retransmise de canalele TVR, pentru a fi urmărite de refugiaţii din România.

UPDATE, 10 MARTIE, 21.20 Preşedintele francez Emmanuel Macron a apreciat joi că omologul său rus, Vladimir Putin, a formulat condiţii inacceptabile pentru un armistiţiu în Ucraina, transmite dpa, potrivit ştiriletvr.ro. 

„Trebuie să mărturisesc că astăzi condiţiile oferite (de Putin - n. red.) nu sunt acceptabile”, a spus Macron, referindu-se la convorbirea telefonică de o oră pe care o avusese ceva mai devreme cu Putin şi cu cancelarul german Olaf Scholz.

„Întrebarea este, deci: e gata Putin să reia relaţia în mod sincer şi să propună ceva?", a adăugat preşedintele Franţei, ţara care deţine semestrul acesta preşedinţia Uniunii Europene. Macron a anunţat că va discuta din nou cu liderul de la Kremlin în orele următoare.

UPDATE, 10 MARTIE, 20.27 Un alt atac aerian a lovit oraşul Mariupol.
 
UPDATE, 10 MARTIE, 19.45 Statele Unite şi aliaţii săi iau în considerare sancţiuni suplimentare împotriva Rusia ca urmare a „atrocităţilor” comise în Ucraina, chiar dacă sancţiunile existente dau o lovitură puternică economiei ruse, a declarat joi secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, citată de CNN.

UPDATE, 10 MARTIE, 17:18 Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, neagă că Rusia a invadat Ucraina. La conferinţa de presă de joi, care a urmat întâlnirii cu omologul său ucrainean Dmitro Kuleba, şeful diplomaţiei de la Moscova a declarat că Rusia nu a atacat Ucraina şi a motivat invazia ţării vecine ca o „situaţie care constituia o ameninţare directă la adresa securităţii Federaţiei Ruse”.
 
UPDATE, 10 MARTIE, 16.35 Ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba a asigurat joi că ţara sa este dispusă să rămână în afara NATO dacă membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU, inclusiv Rusia, şi toate ţările vecine îi garantează un ''sistem de garanţii similar celui al NATO''

UPDATE, 10 MARTIE, 16.15  De la începutul invadării Ucrainei de către Rusia, 71 de copii au murit şi 100 au fost răniţi, a declarat Ludmila Denisova, comisarul pentru drepturile omului al Radei Supreme.

UPDATE, 10 MARTIE, 15.45 Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a semnat o lege privind confiscarea bunurilor Rusiei şi ale rezidenţilor ruşi de pe teritoriul Ucrainei.

UPDATE, 10 MARTIE, 13.55 Discursul preşedintelui Ucrainei Volodimir Zelenski în a 15-a zi de război. „Ne apărăm statul de 15 zile. Am rezistat. Armata ucraineană respinge atacurile în zone cheie. Datorită militarilor noştri, gărzilor naţionale, grănicerilor, ofiţerilor de poliţie, lucrătorilor din apărarea teroristă şi tuturor celor care s-au alăturat apărării, nu am devenit sclavi. Şi nu o vom face niciodată. Pentru că acesta este spiritul nostru, acesta este destinul nostru.”
 
UPDATE, 10 MARTIE, 12.45 Un convoi umanitar care se îndrepta către Mariupol a fost nevoit să se întoarcă din drum din cauza confruntărilor militare de pe traseu, a informat prim-ministrul ucrainean, relatează ştiriletvr.ro.
 
UPDATE, 10 MARTIE, 12.25. Întâlnirea dintre miniştrii de Externe ai Ucrainei şi Rusiei, Dmitro Kuleba şi Serghei Lavrov s-a încheiat fără niciun progres. Serghei Lavrov nu a fost de acord cu ideea instituirii unui coridor umanitar în Mariupol, unde, a specificat el, situaţia este foarte dificilă. Lavrov a declarat că este de acord să participe la o nouă întâlnire în acelaşi format. Ministrul rus a spus că Vladimir Putin nu ar refuza o întâlnire cu Volodimir Zelenski pentru a discuta despre aspecte punctuale.

UPDATE, 10 MARTIE, 10.38. Întâlnirea dintre miniştrii de Externe ai Ucrainei şi Rusiei, Dmitro Kuleba şi Serghei Lavrova început în Antalya. Întâlnirea este intermediată de ministrul turc de Externe Mevlut Cavusoglu.

UPDATE, 10 MARTIE, 09. 56 Şapte culoare umanitare au fst instituite astăzi în Ucraina. Un coridor a fost deschis la Mariupol, unde soldaţii ruşi au ocupat părţi ale oraşului, potrivit ştiriletvr.ro.
 
UPDATE, 10 MARTIE, 09.31 Ministrul de Externe al Ucrainei Dmitro Kuleba a ajuns în Antalya pentru a participa la dicuţii cu omologul său rus Serghei Lavrov. Este cea de-a patra rundă de negocieri pentru pace. În mai puţin de o oră va începe întîlnirea celor doi înalţi oficiali. Preşedintele turc Recep Erdogan a transmis că spera ca întâlnirea celor doi miniştri să deschidă calea către o încetare permannetă a focului.

UPDATE, 10 MARTIE,  08.00. Avansul Rusiei a încetinit, potrivit Ministerului Apărării din Ucraina, scrie BBC. Statul Major al Forţelor Armate ale Ucrainei a transmis joi dimineaţă că înaintarea trupelor ruse în anumite zone ale Ucrainei a încetinit, astfel:
Avansul Rusiei în direcţia Kiev a fost oprit. În estul Ucrainei, forţele de apărare continuă să descurajeze ofensiva rusă din Doneţk, Slobozhansky şi părţi din districtele operaţionale Tavriya şi apără oraşele Harkov şi Ohtârka.
 
În sud, apărarea oraşului-port Mariupol continuă. De asemenea, forţele ucrainene au respins ofensiva rusă în direcţiile oraşelor Kryvyi Rih, Mikolaev, Voznesensk şi Novovorontsovka (regiunea Herson).
 
În ultimele două zile, avioane de luptă ucrainene şi unităţi de rachete antiaeriene au distrus patru avioane de atac Su-25 şi două elicoptere ruseşti. Ritmul ofensivei ruse a încetinit. Pe de altă parte însă, numărul cazurilor de dezertare şi jaf a crescut semnificativ, potrivit Ministerului Apărării din Ucraina.
 
UPDATE, 10 MARTIE,  07.00. Volodimir Zelenski le-a cerut cetăţenilor europeni să facă mai multe presiuni asupra guvernelor lor. Zelenski a spus că ucrainenii au nevoie de mai multe arme şi a cerut un embargo economic total împotriva Rusiei.
 
Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei: Şcoli, spitale distruse. Şcoli, biserici, case distruse. Şi toţi acei oameni care au fost ucişi. Toţi acei copii ucişi. Bombardarea maternităţii (din Mariupol, n.red.)este cea din urmă dovadă. Dovada că are loc genocidul ucrainenilor.
 
Europeni! Nu veţi putea spune că nu aţi văzut ce s-a întâmplat cu ucrainenii, ce s-a întâmplat cu locuitorii din Mariupol. Aţi văzut! Ştiţi! Trebuie să măriţi sancţiunile împotriva Rusiei, astfel încât să nu mai aibă nicio şansă să continue acest genocid. Trebuie să faceţi presiuni asupra Rusiei pentru a o forţa să se aşeze la masa negocierilor şi să pună capăt acestui război brutal.
 
Nu am făcut şi nu am fi făcut niciodată ceva asemănător, cu aceste crime de război, în niciunul dintre oraşele din Doneţk - Luhansk sau din orice altă regiune. În oricare dintre oraşele de pe Pământ. Pentru că noi suntem oameni. Voi?
 
UPDATE, 9 MARTIE, 22.50 Într-un interviu pentru Bild, preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski a spus că conflictul poate fi rezolvat doar printr-un dialog direct cu preşedintele rus Putin, pe baza unui compromis reciproc, transmite Nexta TV, potrivit ştiriletvr.ro.

UPDATE, 9 MARTIE,  20.15 Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat miercuri că este „absolut convins că Putin va eşua şi Rusia va suferi o înfrângere strategică”. „Aşa cum am mai spus, poţi câştiga o bătălie, dar asta nu înseamnă că ai câştigat războiul – dimpotrivă. Poţi lua un oraş, dar nu poţi lua inimile şi minţile oamenilor săi, iar ucrainenii demonstrează asta în fiecare zi”, a spus Blinken la o conferinţă de presă, alături de omologul britanic, Liz Truss, relatează ştiriletvr.ro.
 
UPDATE, 9 MARTIE,  19.45 Secretarul britanic de Externe Liz Truss a declarat miercuri că Regatul Unit va furniza Ucrainei sisteme de apărare aeriană, potrivit CNN.
 
UPDATE, 9 MARTIE,  18.45 Rusia a lansat 710 de rachete împotriva Ucrainei de la începutul invaziei, iar forţele ruse s-au apropiat de oraşele Harkov şi Mikolaiv, potrivit unui înalt oficial american al Apărării. Nu au existat „mişcări semnificative” ale forţelor ruse către Kiev sau Cernihiv, deşi continuă să fie „multe lupte” în apropiere de Cernihiv, a spus oficialul, potrivit ştiriletvr.ro.
 
UPDATE, 9 MARTIE,  18.30 Cel puţin 516 civili au fost ucişi în Ucraina de când Rusia şi-a început invazia pe 24 februarie, a declarat miercuri Biroul Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, în ultima actualizare. Aproximativ 908 civili au fost răniţi. Se crede însă că cifrele sunt considerabil mai mari, potrivit ştiriletvr.ro.
 
UPDATE, 9 MARTIE, 17:55 Un spital de copii din oraşul ucrainean Mariupol a fost distrus de un atac aerian al Rusiei, potrivit consiliului local. Consiliul din Mariupol a descris pagubele spitalului ca fiind „colosale”, adăugând că încă nu are date despre victime, transmite The Guardian. Într-o postare pe internet de astăzi, consiliul oraşului a spus: „Forţele de ocupare ruseşti au aruncat câteva bombe pe spitalul de copii”.
 
Preşedintele Volodimir Zelenski a scris pe Twitter că există copii care sunt îngropaţi sub dărâmături, după ce maternitatea a fost distrusă de bombe ruseşti. Acesta cere din nou o zonă de interdicţie aeriană deasupra Ucrainei.
Mariupol. Direct strike of Russian troops at the maternity hospital. People, children are under the wreckage. Atrocity! How much longer will the world be an accomplice ignoring terror? Close the sky right now! Stop the killings! You have power but you seem to be losing humanity. pic.twitter.com/FoaNdbKH5k
— Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) March 9, 2022
UPDATE, 9 MARTIE, 15:15 Ministrul de Externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba cere comunităţii internaţionale să solicite Rusiei încetarea focului pentru a permite echipelor de reparaţii să restabilească alimentarea cu energie a Centralei Nucleare de la Cernobîl.
„Generatoarele diesel de rezervă au o capacitate de 48 de ore pentru a alimenta centrala. După aceea, sistemele de răcire ale depozitului de combustibil nuclear uzat se vor opri, făcând iminentă scurgerile de radiaţii. Războiul barbar al lui Putin pune întreaga Europă în pericol. Trebuie să se oprească imediat!", spune Kuleba.
The only electrical grid supplying the Chornobyl NPP and all its nuclear facilities occupied by Russian army is damaged. CNPP lost all electric supply. I call on the international community to urgently demand Russia to cease fire and allow repair units to restore power supply 1/2
— Dmytro Kuleba (@DmytroKuleba) March 9, 2022
UPDATE, 9 MARTIE, 14:45 Ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba a declarat miercuri că are aşteptări limitate de la discuţiile prevăzute joi cu omologul său rus Serghei Lavrov, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Kuleba a confirmat că va participa la discuţiile de joi din Turcia şi l-a îndemnat pe Lavrov să le abordeze „cu bună-credinţă, nu dintr-o perspectivă propagandistică”. „Dar voi spune deschis că aşteptările mele de la aceste convorbiri sunt reduse”, a afirmat Kuleba într-o declaraţie video.

„Noi suntem interesaţi într-o încetare a focului, eliberarea teritoriilor noastre şi al treilea punct este să rezolvăm problemele umanitare', a adăugat el.

Luni, şeful diplomaţiei de la Ankara, Mevlut Cavusoglu, a anunţat că Dmitro Kuleba şi Serghei Lavrov şi-au dat acordul să se întâlnească cu ocazia unui forum diplomatic în Antalia, pe coasta mediteraneană a Turciei.

„Vom ţine această întâlnire în format tripartit în Antalia joi, 10 martie', a afirmat Cavusoglu, exprimându-şi speranţa că întâlnirea 'va fi un punct de cotitură' şi un 'pas important' spre pace şi stabilitate.

UPDATE, 9 MARTIE, 13:55 Alimentarea electrică a centralei nucleare de la Cernobîl şi a echipamentelor sale de securitate este complet tăiată din cauza acţiunilor militare ruse, a anunţat miercuri operatorul ucrainean Ukrenergo, potrivit AFP, citat de Agerpres.

Centrala de la Cernobîl, aflată în 1986 la originea celei mai grave catastrofe nucleare, "a fost complet deconectată de la reţeaua electrică din cauza acţiunilor militare ale ocupantului rus", a scris Ukrenergo pe pagina sa de Facebook, precizând că nu mai există alimentare electrică.

Compania nucleară ucraineană Energoatom a transmis la rândul său miercuri că ar putea fi eliberate substanţe radioactive de la Cernobîl din cauză că nu mai poate răci combustibilul nuclear folosit după ce alimentarea cu electricitate a centralei a fost afectată, potrivit Reuters.

Lucrările pentru repararea conexiunii şi restabilirea alimentării cu electricitate a centralei, care este ocupată de trupe ruse, nu au fost posibile din cauza luptelor în derulare, a precizat Energoatom.
Ministrul ucrainean al Energiei, Herman Haluşcenko, a declarat că autorităţile nu ştiu nivelul radiaţiilor de la Cernobîl, din cauză că nu pot afla ce se întâmplă acolo în contextul în care centrala este sub controlul trupelor ruse. 
 
UPDATE, 9 MARTIE, 12.35 Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a venit cu o nouă adresare în format video: „Inamicul poate distruge zidurile caselor noastre, şcolilor, bisericilor noastre. Poate distruge întreprinderile ucrainene. Dar nu va ajunge niciodată la sufletul nostru, la inima noastră, la capacitatea noastră de a trăi liber. Şi luptă cu îndrăzneală. Ucraina le repetă partenerilor săi încă din prima zi a invaziei ruse: dacă nu închideţi cerul, veţi fi responsabil pentru o catastrofă umanitară masivă. Ucraina este recunoscătoare Poloniei pentru alternativă - disponibilitatea de a furniza avioane de luptă prin medierea Statelor Unite, problemele de logistică legate de aceasta trebuie rezolvate imediat. 3500 de rezidenţi locali şi 1600 de studenţi din alte ţări şi oraşe au fost scoşi din Sumy. Peste 18 mii de oameni şi-au scos Dymel, Vorzel şi Irpen”, spune Zelenski.
 

 
UPDATE, 9 MARTIE, 11.35 Primarul din Sumy, Oleksandr Lysenko, a anunţat că civilii au început să părăsească oraşul cu maşinile persoanale pe coridorul umanitar instituit pentru a doua zi consecutiv.
 
UPDATE, 9 MARTIE, 11.20 Uciderea în data de 3 martie a 47 de civili care stăteau la coadă pentru pâine în Cernihiv poate constitui crimă de război. Amnesty International a demarat o anchetă pentru a investiga faptele, potrivit The Guardian, citat de stiriletvr.ro
 
UPDATE, 9 MARTIE, 11.05 O cursă aeriană specială a transportat 11 copii ucraineni grav bolnavi şi pe însoţitorii lor către Spitalul pentru copii Schneider din Israel.

UPDATE, 9 MARTIE, 10:37  Viceprimministrul ucrainean Irina Veresciuk a anunţat că forţele armate ruse au convenit să oprească astăzi focul în zonele coridoarelor umanitare în intervalul 09:00-21:00, ora locală, relatează Reuters, citat de digi24.ro El a adăugat că astfel de coridoare de evacuare vor fi deschise miercuri în mai multe zone, inclusiv în Mariupol, dar a avertizat forţele ruse să nu deschidă focul în acele zone.
 
UPDATE, 9 MARTIE, 10:17 Statele Unite consideră că nu este viabilă propunerea Varşoviei de a trimite avioanele sale MiG-29 armatei americane, pentru ca acestea să fie apoi predate Ucrainei, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Pentagonului. Polonia se oferise să cedeze gratuit MiG-urile sale, cerând la schimb avioane americane cu capabilităţi similare.
 
„Nu credem că propunerea Poloniei este viabilă”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, într-un comunicat, potrivit AFP, preluată de Agerpres.
 
UPDATE, 9 MARTIE, 07:37 Primarul oraşului Sumy a anunţat că o persoană a fost ucisă şi alte 14 au fost rănite în Okhtyr în urma bombardamentelor din această noapte. Dmytro Zhyvytskyi a spus că infrastructura civilă a fost vizată de atacuri, inclusiv o gară, clădiri administrative, centre comerciale, magazine. Primarul a precizat că oraşul nu este alimentat cu energie electrică, apă şi sunt probleme la sistemul de canalizare. Peste noapte, în Sumy, au fost deschise coridoare umanitare pentru rezidenţii care au vrut să părăsească oraşul.
 
UPDATE, 8 MARTIE, 20:25 Conform CIA, între 2000 şi 4000 de militari ruşi au fost ucişi până acum în războiul de agresiune pe care Putin l-a pornit împotriva Ucrainei, scrie Digi24. Şeful CIA, William Burns, a declarat că serviciile SUA au participat la „schimburi intensive de informaţii” cu Ucraina, inclusiv în ce priveşte planurile de luptă ale Rusiei şi că vor continua să facă acest lucru în fiecare zi.
 
Sunt şanse puţine ca Putin să mai dea înapoi, a mai precizat Burns, însă CIA nu vede cum dictatorul rus ar mai putea să-şi atingă obiectivul de a ocupa Kievul şi de a-l înlocui pe preşedintele Zelenski cu o marionetă pro-rusă. Estimările CIA arată cifre semnificativ mai mari decât cele transmise de autorităţile ruse, care spuneau, în urmă cu şase zile, că doar 500 de ruşi au murit în conflict.

UPDATE, 8 MARTIE, 18:20 Cel puţin 474 de civili, inclusiv 29 de copii, au fost ucişi în Ucraina de la începutul invaziei Rusiei (24 februarie) până acum, potrivit ultimelor cifre publicate marţi de Biroul ONU pentru Drepturile Omului, potrivit Digi24. Alţi 861 de oameni au fost răniţi în conflict, bilanţul total al ONU privind victimele printre civili fiind de 1.335, conform CNN.

Cifra reală este probabil „considerabil mai mare”, consideră ONU, în special în teritoriile controlate de guvernul de la Kiev, unde multe raportări sunt încă în aşteptare pentru a putea fi coroborate datele.
 
UPDATE, 8 MARTIE, 13:50 Ministerul ucrainean al apărării acuză forţele ruse că au atacat cordiorul umanitar prin care erau evacuaţi civilii din Mariupol, scrie Digi24. 
„Invadatorii nu au lăsat copii, femei şi bătrâni să iasă din oraş. Inamicul a început atacul exact în direcţia coridorului umanitar”, se arată într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook. 
 
UPDATE, 8 MARTIE 11:44 Statul Major General al armatei ucrainene spune că ritmul înaintării trupelor ruse a încetinit.

UPDATE, 8 MARTIE 10:26 Preşedintele Zelenski a cerut sprijin evreilor americani.
 
UPDATE, 8 MARTIE 07:46 Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AEIA) a declarat luni că a primit informaţii conform cărora obuze de artilerie au avariat o instalaţie de cercetare nucleară din Harkov, al doilea oraş al Ucrainei, fără "consecinţe radiologice", informează marţi AFP.

UPDATE, 7 MARTIE 23.25 Volodimir Zelenski, într-o nouă adresare video, declară că se află la Kiev, împreună cu echipa sa. „Sunt la Kiev, nu mă ascund. Şi nu mi-e frică de nimeni. Cât este nevoie pentru a câştiga acest război!” 
UPDATE, 7 MARTIE 23.05 Rusia se aşteaptă ca o nouă rundă de negocieri cu Ucraina să aibă loc într-un viitor "foarte, foarte apropiat", a declarat luni la televiziunea de stat rusă negociatorul rus Leonid Sluţki, după ce o a treia rundă de discuţii s-a încheiat luni seara în Belarus, relatează Reuters, citat de Agerpres.

„Următoarea rundă, a patra, se va desfăşura în Belarus în viitorul foarte, foarte apropiat", a spus Sluţki, adăugând că nu va menţiona deocamdată date exacte. „Se va stabili, poate mâine", a afirmat negociatorul rus.

UPDATE, 7 MARTIE 22.55 Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a declarat luni că Ucraina doreşte discuţii directe între preşedintele Volodimir Zelenski şi omologul rus al acestuia, Vladimir Putin, deoarece Kievul ştie că Putin este persoana care ia deciziile, transmite Reuters, citat de Agerpres

„Ne dorim de multă vreme o conversaţie directă între preşedintele Ucrainei şi Vladimir Putin, pentru că înţelegem cu toţii că el este cel care ia deciziile finale, mai ales acum", a spus Kuleba într-o emisiune de televiziune în direct. „Preşedintele nostru nu se sperie de nimic, inclusiv de o întâlnire directă cu Putin", a adăugat Kuleba.

„Dacă nici Putin nu se sperie, atunci să vină la întâlnire, să se aşeze şi să vorbească", a adăugat şeful diplomaţiei ucrainene. 

UPDATE, 7 MARTIE 22.05 Sunt lupte aeriene deasupra Kievului luni seara. Două avioane ruseşti au fost doborâte deasupra oraşului, anunţă armata, potrivit ştiriletvr.ro.
 
UPDATE, 7 MARTIE 21.40 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski se va adresa legislatorilor britanici marţi, la ora 17.00 GMT, prin legătură video, fiind primul său discurs către parlamentul Regatului Unit, a anunţat luni preşedintele Camerei comunelor, citat de Reuters.

"Fiecare parlamentar vrea să audă direct de la preşedinte, care ne va vorbi live din Ucraina, aşa încât aceasta este o oportunitate importantă pentru Cameră", a subliniat într-un comunicat preşedintele Camerei comunelor, Lindsay Hoyle.

UPDATE, 7 MARTIE 20.20 S-a încheiat cea de a treia rundă de negocieri între delegaţiile rusă şi ucraineană. Discuţiile s-au axat pe componenta umanitară, având în vedere că până acum organizarea de coridoare pentru evacuarea populaţiei civile din oraşele asediate nu a funcţionat.

Kremlinul a avertizat că Rusia poate opri acţiunile militare în orice moment cu condiţia ca Ucraina să recunoască Crimeea ca parte a Federaţiei Ruse, să accepte ca independente regiunile Luhansk şi Doneţk, iar Constituţia să fie modificată în aşa fel încât să fie exclusă aderarea acestei ţări le vreo altă structură militară sau comunitară, relatează ştiriletvr.ro.

UPDATE, 7 MARTIE 18.49 Marea Britanie va oferi un ajutor suplimentar de 230 de milioane de dolari Ucrainei. Premierul britanic Boris Johnson a declarat că „acesta este momentul ca prietenii Ucrainei să creeze o coaliţie de sprijin umanitar, economic şi militar defensiv pentru a se asigura că Putin eşuează în această invazie catastrofală”, potrivit ştiriletvr.ro.

UPDATE, 7 MARTIE, 18.05 Potrivit publicaţiei The Kyiv Independent, care citează Serviciul de Stat de Urgenţă ucrainean, cel puţin 13 civili au murit într-un atac aerian asupra fabricii de pâine din regiunea Kiev. Cinci persoane au fost salvate. Numărul victimelor poate creşte, deoarece se crede că aproximativ 30 de persoane se aflau în  fabrică în momentul atacului.

UPDATE, 7 MARTIE, 17.50 Potrivit Ministerului ucrainean al Afacerilor Interne, 2.000 de civili au fost evacuaţi din Irpen, printre ei se numără şi 200 de copii. Poliţia, armata şi autorităţile locale ajută populaţia.

UPDATE, 7 MARTIE,16.55 A treia rundă de negocieri între delegaţiile rusă şi ucraineană a început luni după-amiază în Belarus, transmite agenţia Interfax, citată de Agerpres.

UPDATE, 7 MARTIE 16.27 Cererea Ucrainei de aderare la Uniunea Europeană va fi discutată în „zilele următoare”, a declarat luni preşedintele Consiliului European, Charles Michel, într-o postare pe Twitter, potrivit ştiriletvr.ro.

UPDATE, 7 MARTIE 14:43 A treia rundă a negocierilor între Ucraina şi Rusia este aşteptată să înceapă luni la 14:00 GMT (ora locală 16:00) în Ucraina, a anunţat pe Twitter un negociator ucrainean, relatează AFP şi Unian, potrivit Agerpres.

UPDATE, 7 MARTIE 13:47 Luptele între trupele ruse şi armata ucraineană s-au intensificat în ultimele ore în jurul Kievului, a informat luni primarul capitalei ucrainene, Vitali Kliciko, transmite EFE, citat de Agerpres. 

Au loc lupte grele în afara Kievului, unde duşmanul încearcă să distrugă (localităţile) Hostomel, Bucea, Vorzel şi Irpin şi ucide civili cu o violenţă ieşită din comun", a insistat Kliciko, într-un discurs publicat pe conturile sale de social media.

Kliciko a adăugat că Iuri Prilipko, primarul din Hostomel, o mică localitate situată la nord de Kiev, "a fost asasinat în timp ce distribuia pâine şi alimente între oamenii săi. Era tovarăşul meu, lucram împreună în Asociaţia Oraşelor din Ucraina. Odihnească-se în pace!"

"Armata şi civilii apără eroic oraşele ucrainene împotriva ocupanţilor", a mai transmis fostul boxer profesionist la categorie grea.

Kliciko a explicat că municipiul Kiev face tot posibilul pentru a se asigura că serviciile "în oraş sunt de încredere. Distribuim ajutoare în rândul populaţiei mai vulnerabile şi facem provizii de alimente, produse de primă necesitate şi medicamente".

Kievul a trimis ajutoare umanitare la Cernigov (nord) şi "face eforturi pentru a distribui (ajutoare) în (localităţile) Bucea şi Hostomel, dar şi în alte oraşe asediate sau blocate de trupele ruse".

"Le cer insistent locuitorilor să rămână în case sau în adăposturi în timp ce oraşul îşi sporeşte măsurile defensive", a îndemnat Kliciko.

UPDATE, 7 MARTIE 13:30 A treia rundă de negocieri dintre Ucraina şi Rusia vor începe la ora 16 (ora Kievului). „Delegaţia e neschimbată”, a scris Mihailo Podolyak, pe Twitter.
 
UPDATE, 7 MARTIE 12:20 Liderul localităţii ucrainene Hostomel, în apropiere de capitala Kiev, a fost ucis, potrivit autorităţilor locale, relatează DPA, citat de Agerpres.

Trupele ruse l-au împuşcat deliberat pe Iuri Prilipko, a anunţat luni pe Facebook consiliul local. „A murit în timp ce distribuia pâine celor înfometaţi şi medicamente celor bolnavi", a precizat consiliul local, adăugând că alte două persoane au fost omorâte împreună cu el.

Partea rusă nu a făcut niciun comentariu. Informaţia nu poate fi verificată din surse independente, precizează DPA. Situată la nord nord-vest de Kiev, localitatea Hostomel este scena unor lupte intense între trupele ruse şi cele ucrainene de la începutul războiului, în special datorită unui câmp aerian din apropiere. Majoritatea celor 16.000 de locuitori iniţiali au părăsit oraşul. Persoanele rămase se confruntă cu riscul unei catastrofe umanitare din cauza luptelor continue.
 
UPDATE, 7 MARTIE 11:30 Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a venit cu o nouă adresare video: Nu este sânge pe steagul nostru. Steagul ucrainean este pământul. Liniştit, fertil, aur şi fără tancuri. Cerul acesta este liniştit, senin, albastru şi fără rachete. Aşa a fost. Şi aşa va fi. Trebuie să suportăm ceea ce nicio altă naţiune europeană nu a văzut în 80 de ani. Şi pe pământul nostru se decide dacă altcineva în Europa va cădea victima aceleiaşi agresiuni. Spun asta liderilor lumii - şi aud că sunt de acord. Noi decidem viitorul continentului.

UPDATE, 7 MARTIE, 09.05 Statul Major al armatei ucrainene a anunţat că trupele ruse se pregătesc să ia cu asalt capitala Kiev, transmite dpa.
Într-un buletin difuzat la primele ore ale dimineţii de luni, Statul Major a informat că trupele ruse intenţionează să preia controlul total al oraşelor Irpin şi Bucea, aflate la mică distanţă de Kiev.
 
„Un număr relativ mare de echipament (militar) rusesc şi de trupe ruse sunt concentrate în apropierea Kievului”, a declarat la televiziunea ucraineană consilierul Ministerului de Interne, Vadim Denisenko, citat de ziarul online Ukrainska Pravda.
 
„Înţelegem că bătălia pentru Kiev este o bătălie-cheie (pe care o vom purta) în zilele următoare”, a adăugat el.
 
UPDATE, 7 MARTIE: 08:10  Cel puţin opt persoane au fost ucise după ce de dimineaţă oraşele Harkov şi Nikolaev au fost ţintele unor tiruri ruseşti.

UPDATE: Consulatul Azerbadjanului din Harkov, lovit de bombardamentele ruse.

UPDATE, 6 MARTIE: 14:42 Oraşul Viniţa, situat în partea central-vestică a Ucrainei, a fost atacat cu 8 rachete anunţă preşedintele Vladimir Zelensky.Aeroportul a fost distrus.
UPDATE, 6 MARTIE: 13:14: Forţele ruse se pregătesc să bombardeze Odesa, spune Zelenski; Rusia continuă încercuirea Kievului.

UPDATE, 6 MARTIE:  ONU: Peste 1,5 milioane de refugiaţi au fugit din Ucraina în 10 zile.

UPDATE, 6 MARTIE 09:30: Autorităţile ucrainene anunţă că în regiunea Herson este decoenctată telefonia mobilă.

UPDATE, 5 MARTIE, 22:06: Preşedintele ucrainean Volodimir Zelensky, a ieşit cu o nouă adresare. 
UPDATE, 5 MARTIE, 21.05 Ministrul de externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, a cerut o nouă rundă de sancţiuni împotriva Rusiei. El a anunţat că a avut o discuţie productivă cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken şi că paşii pe care i-au convenit vor fi probabil implementaţi în următoarele zile. 

Kuleba a mai spus că  nu există coridoare umanitare în Ucraina, deoarece Rusia a încălcat acordurile de încetare temporară a focului. Ucraina „va câştiga acest război”, dar solicită mai mult ajutor din partea NATO - a declarat ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba la întâlnirea cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken. Cei doi oficiali s-au întâlnit la graniţa dintre Ucraina şi Polonia, iar Blinken a trecut pentru scurt timp în Ucraina cu omologul său, potrivit The Guardian, citat de ştiriletvr.ro.

UPDATE, 5 MARTIE, 20.58 Premierul israelian, Naftali Bennett, s-a întâlnit sâmbătă la Moscova cu preşedintele Vladimir Putin, prima vizită în Rusia a unui lider străin legată de invazia rusă în Ucraina, informează Agerpres.

UPDATE, 5 MARTIE, 19.50 A 3-a rundă de negocieri ruso-ucrainene va avea loc luni,  7 martie, potrivit NEXTA.

UPDATE, 5 MARTIE, 19.03 Cel puţin zece familii de la periferia oraşului Jitomir, în nordul Ucrainei, la mai puţin de 100 de kilometri de graniţa cu Belarus, trăiesc un coşmar, după ce Rusia le-a invadat ţara. Două bombe au fost lansate, la începutul săptămânii, din avioane ruseşti, distrugându-le casele şi provocând moartea a trei persoane, dintre care doi copii, relatează Agerpres.

UPDATE, 5 MARTIE, 18.53 Energodar. Consecinţele bombardamentelor recente.
 


Poze NEXTA LIVE
UPDATE, 5 MARTIE, 18.45 Presa ucraineană relatează că un membru al delegaţiei de negocieri, în războiul din Ucraina, a fost omorât de serviciile secrete ucrainene, fiind acuzat de trădare, potrivit adevărul.ro.

UPDATE, 5 MARTIE, 18.42 Forţele ruse au ocupat un spital de psihiatrie cu 670 de persoane în oraşul Borodianka din regiunea Kiev, a declarat guvernatorul regional Oleksiy Kuleba. "Nu ştim cum să evacuăm aceşti oameni, cum să îi ajutăm”, a spus Kuleba. „Au rămas fără apă şi medicamente. Sunt oameni cu anumite nevoi speciale, au nevoie de ajutor constant... mulţi dintre ei sunt ţinuţi la pat de ani de zile.” Borodianka se află la aproximativ 60 km de Kiev, notează Guardian.
 
UPDATE, 5 MARTIE, 18.17 Preşedintele ucrainean îndeamnă din nou liderii mondiali să ofere asistenţă în domeniul apărării pentru a ajuta la protejarea spaţiului aerian al Ucrainei de atacurile aeriene şi cu rachete ale Rusiei.

UPDATE, 5 MARTIE, 17.22 Numărul civililor ucişi în Ucraina de la invazia Rusiei a ajuns la cel puţin 351, în timp ce 707 au fost răniţi, a anunţat o misiune de monitorizare a ONU într-un comunicat preluat de Reuters. Este posibil ca cifrele reale să fie „considerabil mai mari”.

UPDATE, 5 MARTIE, 17.11 O rachetă a armatei ruse a lovit, vineri, o şcoală în oraşul ucrainean Jitomir, pe care a distrus-o în totalitate. Autorităţile locale din Jitomir presupun că ruşii ar fi avut ca ţintă clădirea administraţiei, însă racheta s-a îndreptat asupra şcolii din localitate. De asemenea, a fost lovit un bloc de locuinţe din imediata vecinătate a şcolii, dar şi o casă, care a fost distrusă în totalitate.

Bombardamentele ruseşti au afectat, de asemenea, şi spitalul din Jitomir. Raidurile armatei ruseşti au vizat aeroportul din oraşul aflat la aproximativ 100 de kilometri de frontiera cu Belarus, dar şi fabrica de tancuri aflată în vecinătatea acestuia. Localnicii susţin că atacurile ruseşti sunt zilnice şi s-au înmulţit de la începutul războiului. Sirenele de avertizare a populaţiei sună foarte des, iar localnicii sunt obligaţi să intre în adăposturi.

Localitatea Jitomir are o populaţie de aproximativ 250.000 de locuitori, iar regiunea Jitomir numără peste 1,2 milioane de oameni. După începerea războiului se estimează că jumătate din populaţie a părăsit localităţile, relatează Agerpres.

UPDATE, 5 MARTIE, 16.24 Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat sâmbătă că Rusia va considera drept cobeligerantă orice ţară care încearcă să impună o zonă de interdicţie aeriană deasupra Ucrainei, o revendicare a Kievului respinsă de NATO, relatează Agerpres.

UPDATE, 5 MARTIE, 15.45 Satul Yakovlevka din regiunea Harkov a fost complet distrus de invadatori.

UPDATE, 5 MARTIE, 15.32 Aeroflot, compania aeriană naţională a Rusiei, a anunţat că nu va mai efectua curse internaţionale, cu excepţia zborurilor către Belaurs, începând cu data de 8 martie, relatează Associated Press.

UPDATE, 5 MARTIE, 14.38 Un avion al administraţiei preşedintelui Rusiei a decolat sâmbătă dimineaţa de pe aeroportul internaţional Pulkovo din Sankt Petersburg. Acesta se îndreaptă spre Washington, potrivit Ministerului rus de Externe. Se presupune că ar fi vorba despre demnitari ruşi.

UPDATE, 5 MARTIE, 14.32 Un avion al regimentului aerian al administraţiei preşedintelui Rusiei de model Ilyushin Il-96-300 a decolat sâmbătă dimineaţa de pe aeroportul internaţional Pulkovo din Sankt Petersburg (LED). Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, ”Avionul merge să repatrieze în Rusia diplomaţii ruşi expulzaţi de SUA”.

UPDATE, 5 MARTIE, 14.15 Consiliul Local al oraşului Mariupol a cerut locuitorilor care doresc să se evacueze să se întoarcă în adăposturi, în timp ce negocierile cu Rusia pentru a asigura un coridor de evacuare continuă. „Îi rugăm pe toţi să se întoarcă la adăposturi. Mai multe informaţii despre evacuare vor veni în curând. În acest moment, sunt în desfăşurare negocieri cu Federaţia Rusă pentru a stabili un regim de încetare a focului şi pentru a asigura un coridor umanitar sigur.”
 
UPDATE, 5 MARTIE, 14.12 Numărul refugiaţilor ucraineni ar putea ajunge la 1,5 milioane până la sfârşitul weekendului, a declarat Înalutul Comisar ONU pentru refugiaţi. În prezent, numărul acestora a ajuns la peste 1,3 milioane.  „Aceasta este cea mai rapidă criză a refugiaţilor pe care am văzut-o în Europa de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial”, a declarat Filippo Grandi pentru Reuters.

UPDATE, 5 MARTIE, 12:17 Federaţia Internaţională de Gimnastică interzice participarea sportivilor din Rusia şi Belarus la competiţii. Decizia intră în vigoare luni.

UPDATE, 5 MARTIE, 11:36 Echipa de Formula 1 Haas reziliază conntractul pilotului rus Nikita Mazepin

UPDATE, 5 MARTIE, 10.31: Armata ucraineană a doborât un alt elicopter rusesc, potrivit Nexta.

UPDATE, 5 MARTIE, 10.15: Pe piaţa centrală din Herson, oamenii organizează un miting împotriva invadatorilor.

UPDATE, 5 MARTIE, 09.30: Ebay opreşte toate livrările în Rusia.

UPDATE, 5 MARTIE, 09.30:  Potrivit agenţie de presă de stat rusă Tass, încetarea temporară a focului va avea loc de la ora 10.00 (ora Moscovei) şi va acoperi zonele localităţilor Mariupol şi Volnovakha din Donbas, relatează ştiriletvr.ro.

UPDATE, 5 MARTIE, 08.59: Personalul centralei nucleare de la Cernobîl este blocat în interior de 10 zile după ce a fost capturată de forţele ruse. În timp ce lucrează în ture, personalul este „obosit psihic şi fizic, emoţional”, a spus Iuri Fomichev, primarul oraşului Slavutych, citat de The Kyiv Independent.
 
UPDATE, 5 MARTIE, 08.37: Forţele ruse au deschis focul asupra unei maşini cu civili, în cartierul Bucha de lângă Kiev, anunţă The Kyiv Independent pe contul de Twitter. Două persoane au fost ucise, inclusiv o fată de 17 ani, iar alte patru au fost rănite. Procuratura din regiunea Kiev a demarat urmărirea penală.

UPDATE, 4 MARTIE, 23.34 Zeci de mii de persoane au ieşit pe străzile din Praga pentru a cere pace şi pentru a-şi manifesta opoziţia faţă de invadarea Ucrainei de către Rusia, în timp ce mitinguri cu o participare mai redusă au fost organizate în alte oraşe şi orăşele din Cehia, transmite Agerpres.

UPDATE, 4 MARTIE, 23.16 Ţările G7 au cerut vineri Rusiei să pună capăt atacurilor sale ''în imediata apropiere a centralelor nucleare ucrainene'', după bombardamentele ruseşti din noaptea de joi spre vineri asupra centralei Zaporojie, cea mai mare din Europa, relatează Agerpres.

''Orice atac armat şi orice ameninţare la adresa instalaţiilor nucleare utilizate în scopuri paşnice constituie o încălcare a principiilor Cartei Naţiunilor Unite, ale dreptului internaţional (...)'', potrivit unei declaraţii comune a acestor ţări, care afirmă că susţin iniţiativa directorului general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, ''în favoarea unui acord între Ucraina şi Rusia care să garanteze securitatea instalaţiilor nucleare din Ucraina''.

UPDATE, 4 MARTIE, 22.42 După Facebook şi Twitter, şi Youtube pare blocat în Rusia.

UPDATE, 4 MARTIE, 21:20 Mii de oameni protestează la Tbilisi faţă de invazia rusă în Ucraina, transmite NEXTA.

UPDATE, 4 MARTIE, 22:05 Coloane de zeci de kilometri de maşini care se îndreaptă dinspre Kiev, Harkov sau Dnipropetrovsk spre Vestul Ucrainei puteau fi observate, vineri seară, pe drumul european E 50, la ieşirea din localitatea Viniţa spre Letychiv, relatează Agerpres.

UPDATE, 4 MARTIE, 21.30 Îngrijorări internaţionale, după incendiul de la centrala nucleară de la Zaporojie, atacată de forţele ruse. Rusia şi Ucraina se acuză reciproc de provocarea incidentului

UPDATE, 4 MARTIE, 21.30 Şapte persoane au fost ucise, inclusiv doi copii, după un atac al forţelor ruse într-o zonă rezidenţială rurală din regiunea Kiev, a anunţat poliţia ucraineană, citată de The Guardian. Poliţia a declarat că atacul a vizat  satul Markhalivka, aflat  sud-vest de capitalei Ucrainei.

UPDATE, 4 MARTIE, 21:00 În cadrul unei teleconferinţe, preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski s-a adresat locuitorilor oraşelor europene.
„Eu şi toată Ucraina văd şi simţim sprijinul lumii întregi. Mulţumesc pentru asta, oameni!” „Dacă Ucraina va cădea, întreaga Europă va cădea”, a spus preşedintele Zelenski. Preşedintele Ucrainei a cerut Europei să fie la fel de stabilă ca şi poporul ucrainean.

UPDATE, 4 MARTIE, 20:30 Agenţia rusă pentru supravegherea comunicaţiilor, Roskomnadzor, a ordonat vineri blocarea Facebook pe teritoriul ţării, acuzând reţeaua socială de 'discriminarea' mass-media ruse, informează AFP şi Reuters, citate de Agerpres. A fost luată decizia de a bloca accesul la Facebook' începând de vineri, a anunţat Roskomnadzor pe mesageria Telegram.

Jurnaliştii agenţiei France Presse în Rusia au putut constata că reţeaua socială nu mai funcţiona fără VPN (reţea virtuală privată).

UPDATE, 4 MARTIE, 17:35 Statele Unite se angajează să facă tot ce este necesar pentru a opri războiul din Ucraina, a declarat secretarul de stat al SUA Antony Blinken.  Blinken a lăudat UE pentru măsurile „istorice” pe care le-a luat împotriva Rusiei:  "Ne confruntăm împreună cu războiul ales de preşedintele Putin: neprovocat, nejustificat şi care are consecinţe îngrozitoare pentru oamenii adevăraţi. Pentru mame, pentru taţi. Pentru copii. Vedem imaginile la televizor şi asta trebuie să se oprească.

UPDATE, 4 MARTIE, 16:35  A treia rundă de negocieri dintre Ucraina şi Rusia ar putea avea loc pe 5 sau 6 martie, potrivit unian.net, care citează surse din cadrul Aparatului Preşedintelui Zelenski.


Consilierul din cadrul Aparatului Preşedintelui, Mihail Podoliak, a explicat că negocierile au loc în Belarus, pentru că partea rusă refuză orice alte ţări mediatoare. 

„Poate că mai târziu va fi o altă ţară. Turcia sau Ungaria, sau Polonia, de exemplu, pentru că Belarus este folosit ca o rampă de lansare pentru atacurile asupra oraşelor noastre”, a spus Podoliak.
 
UPDATE, 4 MARTIE, 14:00 Avansarea trupelor ruse în oraşul-port Mikolaiv a fost oprită, a anunţat vineri un consilier al preşedintelui ucrainean, după ce autorităţile locale au raportat că trupele ruse au intrat pentru prima dată în acest important centru de construcţii navale de la Marea Neagră, informează Reuters, potrivit Agerpres.
 
"Putem avea un optimism precaut cu privire la perspectivele viitoare ale ofensivei inamice. Cred că aceasta va fi oprită şi în alte zone", a declarat consilierul militar al preşedintelui Zelenski, Oleksi Arestovici, într-o conferinţă de presă televizată.
 
Într-o înregistrare video difuzată online, guvernatorul Vitali Kim anunţa că trupele ruse au intrat în Mikolaiv şi că au loc lupte în mai multe zone din oraş.

UPDATE, 4 MARTIE, 13:10 Forţele militare ruse sunt concentrate pe încercuirea Kievului, a declarat vineri Ministerul Apărării al Ucrainei. Potrivit acestuia, trupele au fost „blocate şi oprite în zona Makarov”, care se află la aproximativ 60 km de capitala Ucrainei, scrie CNN, potrivit Digi24.
 
Ministerul a declarat că forţele armate ale Rusiei şi-au epuizat majoritatea rezervelor operaţionale şi au început „pregătirile pentru transferul de forţe şi resurse suplimentare din districtele militare de sud şi de est”. Totodată, Ministerul ucrainean al Apărării a transmis că forţele ruse continuă să se pregătească pentru debarcări pe coasta Mării Negre.

UPDATE, 4 MARTIE, 11.53 Un alt avion rusesc a fost doborât lângă Volnovaha. Pilotul este căutat, potrivit ştiriletvr.ro.
 
UPDATE, 4 MARTIE,  11.42 Ruinele unei şcoli din Zhitomir, în vestul Ucrainei, potrivit NEXTA.

UPDATE, 4 MARTIE, 11.02 Belarusul îşi consolidează apărarea aeriană de-a lungul frontierelor sale,  potrivit ştiriletvr.ro.
 
UPDATE, 4 MARTIE, 11.10: Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a ieşit cu o nouă adresare. El s-a adresat şi cetăţenilor ruşi, după ce un incendiu a izbucnit la centrala nucleară Energodar din regiunea Zaporijie, situată în sud-estul Ucrainei, după ce forţele ruse au tras asupra uzinei:  

„Noi ne-am confruntat cu catastrofa de la Cernobîl şi cu consecinţele acesteia. Nu cred că aţi uitat asta. Trebuie să spuneţi conducerii Rusiei despre aceste lucruri, să ieţiţi în stradă şi să spuneţi că vreţi să trăiţi fără radiaţie, radiaţia nu ştie unde e Rusia, unde sunt hotarele”.
 

UPDATE, 4 MARTIE, 10.55 Trupele ruse îşi continuă avansul către capitala Ucrainei, Kiev, a anunţat vineri armata ucraineană, potrivit Agerpres. ''Principalele eforturi ale ocupanţilor se concentrează pe încercuirea Kievului'', a declarat armata ucraineană în raportul său de dimineaţă.

Potrivit autorităţilor ucrainene, trupele ruse s-au retras de la aeroportul Gostomel, punct strategic important aflat la nord-vest de Kiev. Pe de altă parte, autorităţile de la Kiev au anunţat că oraşul-port Mariupol, din sudul Ucrainei, este complet încercuit de forţele inamice, adăugând că trupele ruse au un ''avantaj tehnic semnificativ''. Ministerul Apărării britanic a indicat însă, vineri dimineaţă, că Mariupol rămâne sub control ucrainean, dar a fost încercuit de forţele ruse şi se află sub un asediu intens.

UPDATE, 4 MARTIE, 10.24 Un avion militar rus a fost doborât în Zatoka, regiunea Odesa, potrivit NEXTA.

UPDATE, 4 MARTIE, 08:15. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelensi a acuzat Rusia că a tras în mod intenţionat în centrala nucleară de la Zaporijjia şi a îndemnat liderii europeni să „se trezească acum" şi să oprească forţele ruse „înainte ca acest lucru să devină un dezastru nuclear."

Volodimir Zelenski a acuzat Moscova că recurge la „teroarea nucleară" şi că doreşte să repete dezastrul de la Cernobîl, după bombardarea centralei nucleară de la Zaporijie, care are şase reactoare şi este cea mai mare din Europa.
 
„Avertizăm pe toată lumea că nicio altă ţară cu excepţia Rusiei nu a tras vreodată asupra centralelor nucleare. Este prima dată în istoria noastră, prima dată în istoria omenirii. Acest stat terorist recurge acum la teroarea nucleară", a susţinut Volodimir Zelenski într-o înregistrare video difuzată de preşedinţia ucraineană.
 
Ucraina are 15 reactoare nucleare. Dacă este o explozie, se termină tot. Sfârşitul Europei. Este evacuarea Europei. Numai o acţiune europeană imediată poate opri trupele ruse. Trebuie să împiedicăm Europa să moară în urma unui dezastru nuclear", a adăugat preşedintele ucrainean.
 
„Sute de mii de oameni au suferit consecinţe (după Cernobîl), zeci de mii au fost evacuaţi. Rusia vrea să repete asta şi deja repetă asta", a afirmat Zelenski.
 
 
UPDATE, 4 MARTIE, 07:51. Încontextul incendiului de la centrala atomică din Zaporijie nu se atestă creşteri ale nivelului radiaţiei şi nu există pericol pentru populaţie.
 

Atacul rusesc asupra centralei nucleare a provocat un incendiu la una dintre construcţii, o instalaţie cu cinci etaje. Centrala în sine nu a fost afectată, dar exista temerea că focul s-ar putea extinde, dacă nu este controlat rapid. Pompierii au reuşit în cele din urmă să înceapă aibă acces în jurul orei 5:30 şi au stins focul după aproape o oră.
 
UPDATE, 4 MARTIE, 06:05. Luptele au încetat în apropierea centralei nucleare din Zaporijjia, iar nivelul de radiaţii este în prezent normal, deşi incendiul continuă la instalaţie, a declarat vineri un purtător de cuvânt al centralei, citat de CNN.
 
Andrii Tuz a declarat că centrala nu a suferit daune critice, însă doar o singură unitate de generare a energiei din şase este operaţională.
„O mulţime de echipamente tehnice au fost lovite” în atac, a declarat el pentru CNN.

Tuz a mai spus că atunci când pompierii au ajuns iniţial să stingă incendiul, au fost întâmpinaţi cu focuri de armă şi s-au întors din drum.Centrala nucleară din Zaporijjia este cea mai mare din Europa, potrivit site-ului uzinei. Aceasta susţine o cincime din totalul energiei electrice generate în Ucraina.
 
Centrala nucleară are în total şase unităţi, prima fiind conectată la reţeaua electrică în 1984, iar cea de-a şasea în 1995.Zaporijjia este situată la aproximativ 200 de kilometri vest de oraşul Doneţk, pe teritoriul uneia dintre cele două republici autoproclamate recunoscute luna trecută de Rusia ca state independente.

UE pregăteşte un plan de contingenţă în eventualitatea unui atac al Rusiei asupra centralelor nucleare ucrainene
 
UPDATE, 3 MARTIE, 19:48. Negocierile dintre Ucraina şi Federaţia Rusă au luat sfârşit. După mai bine de două ore de discuţii, cele două delegaţii nu au ajuns la un armistiţiu de pace. Totuşi, au ajuns la un acord care presupune alimentarea cu hrană şi medicamente a civililor.
 
„Nu s-a ajuns la un numitor comun, însă urmează o a treia rundă de negocieri. Părţile au ajuns la un acord în ceea ce priveşte ajutorul umanitar pentru civili şi livrarea de medicamente şi hrană. Astfel, pentru o perioadă să fie focul şi atacurile în regiunile respective să fie încetat. „Nu peste tot, ci doar în acele locuri în care, de fapt, vor fi amplasate în sine coridoarele umanitare, se va putea înceta focul în timpul evacuării. În acest scop, se vor organiza canale speciale de comunicare şi interacţiune în imediata apropiere. Se vor forma proceduri logistice viitoare şi adecvate”, declară Mihail Podoleac, consilierul preşedintelui Zelenski, care a participat la negocierile cu Federaţia Rusă.

Acesta a comunicat că negocierile pentru pace au eşuat: „Din păcate nu am obţinut rezultatele la care ne-am aşteptat şi singurul lucru pe care pot să-l spun este că am discutat suficient de detaliat despre aspectul umanitar, pentru că destul de multe oraşe sunt acum înconjurate de o situaţie dramatică în ceea ce priveşte distribuţia de alimente şi medicamente şi posibilitatea evacuării. Am convenit să continuăm negocierile în runda a treia, cât mai curând posibil".

UPDATE, 3 MARTIE, 18:05 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut joi statelor occidentale să sporească sprijinul militar pentru ţara sa, susţinând că dacă Ucraina va fi înfrântă de Rusia aceasta din urmă va ataca apoi restul Europei de Est, începând cu statele baltice, pentru a ajunge ''până la Zidul Berlinului'', dar s-a declarat dispus să negocieze direct cu omologul său rus Vladimir Putin, ''singurul mod de a opri războiul'', relatează AFP, citat de Agerpres.

„După Ucraina, dacă nu vom mai fi, Doamne fereşte, atunci vor fi Letonia, Lituania, Estonia, R. Moldova, Georgia, Polonia. Şi aşa vor merge mai departe. Lumea trebuie să-şi arate puterea fără să lupte, fără să piardă oameni. Puterea este diplomaţia. Este sens în aceste negocieri, dacă poţi mai întâi vorbi şi după să împuşti.”

„Părăsiţi pământul nostru. Dacă nu doriţi să plecaţi acum, aşezaţi-vă cu mine la masa negocierilor, sunt liber. Numai la 30 de metri, ca şi cu [preşedintele francez] Macron, [cancelarul german] Scholz” Sunt un vecin! Nu muşc. Omule normal, stai cu mine, vorbeşte, de ce ţi-e frică?" a spus Zelenski către Putin în timpul conferinţei.

UPDATE, 3 MARTIE, 16:55 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut joi statelor occidentale să sporească sprijinul militar pentru ţara sa, susţinând că dacă Ucraina va fi înfrântă de Rusia aceasta din urmă va ataca apoi restul Europei de Est, începând cu statele baltice, pentru a ajunge „până la Zidul Berlinului'', dar s-a declarat dispus să negocieze direct cu omologul său rus Vladimir Putin, ''singurul mod de a opri războiul'', relatează AFP, citat de Agerpres.
 
UPDATE, 3 MARTIE, 16:55 În regiunea Brest din Belarus a început a doua rundă de negocieri între reprezentanţii Rusiei şi Ucrainei, anunţă consilierul ucrainean al preşedintelui Zelenski, Mihailo Podolyak, pe Twitter.
 


UPDATE, 3 MARTIE, 15:25 
Oraşul Borodianka, la nord-vest de capitala Kiev, a fost distrus de bombardamentele armatei ruse. Clădiri rezidenţiale au fost lovite cu rachete în cursul zilei de miercuri şi în noaptea de miercuri spre joi.





UPDATE, 3 MARTIE, 14:05 Delegaţia ucraineană a zburat în Belarus pentru negocieri cu delegaţia rusă, anunţă consilierul ucrainean al preşedintelui Zelenski, Mihailo Podolyak, pe reţelele de socializare.

UPDATE, 3 MARTIE, 13:50  Preşedintele francez Emmanuel Macron a discutat din nou joi telefonic cu omologul său rus Vladimir Putin şi l-a sunat apoi pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, a anunţat Palatul Elysee, informează AFP, citat Agerpres. Convorbirea cu preşedintele rus, care a durat 1 oră şi 30 de minute, potrivit preşedinţiei franceze, este a treia între cei doi lideri de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina, pe 24 februarie.

UPDATE, 3 MARTIE, 12:50 Consiliul oraşului Mariupol a declarat că Rusia bombardează în mod constant şi deliberat infrastructura civilă critică din portul din sudul Ucrainei, lăsându-l fără apă, încălzire sau energie electrică şi împiedicând aducerea de provizii sau evacuarea oamenilor.
„Ei distrug proviziile de hrană, punându-ne într-o blocada, ca în vechiul Leningrad”, a spus primarul.

„În mod deliberat, timp de şapte zile, au distrus infrastructura critică de susţinere a vieţii a oraşului. Nu avem din nou lumină, apă sau căldură.” Consiliul a spus că încearcă să creeze un coridor umanitar pentru oraş, precum şi să încerce să restaureze infrastructura.

UPDATE, 3 MARTIE, 12:15 Şeful echipei de negociere a Federaţiei Ruse, Vladimir Medinski, spune că negocierile de pace cu ucrainenii ar putea să începă în jurul orei 14:00.

UPDATE, 3 MARTIE, 11:40 Locuitorii din portul cheie de la Marea Neagră, Odesa, îşi intensificau pregătirile pentru a-l apăra împotriva unui atac rusesc de pe mare, după ce a fost observat un convoi de nave de război ruseşti, iar SUA au avertizat că atacul ar putea avea loc încă de joi.

Locuitorii oraşului au raportat joi o creştere semnificativă a atacurilor aeriene ruse, pe măsură ce au apărut imagini cu plajele din apropierea oraşului, minate şi pregătite pentru atacul rusesc. Convoiul de nave de război rusesc pare să includă un număr de nave mari de debarcare şi nave de sprijin din clasa Ropucha de 4.080 de tone.

Cu două săptămâni înainte de invazia rusă a Ucrainei, mai multe nave din clasa Ropucha – care pot transporta fiecare zece tancuri de luptă, au intrat în Marea Neagră sub pretextul de a efectua exerciţii împreună cu o navă de debarcare mai mare din clasa Ivan Gren, care poate transporta 13 tancuri sau 40 de vehicule blindate mai mici. Pierderea Odesa, cel mai mare oraş-port al Ucrainei, ar fi o catastrofă economică pentru Ucraina, scrie The Guardian.

UPDATE, 3 MARTIE, 10:40 Avansul forţelor ruse către capitala ucraineană Kiev a înregistrat puţine progrese în ultimele trei zile, iar oraşele Harkov, Cernigău şi Mariupol rămân în mâinile ucrainenilor, potrivit serviciilor de informaţii britanice, relatează joi Reuters.

''Principala parte a coloanei ruse lungi care avansează spre Kiev rămâne la 30 de kilometri de centrul oraşului, fiind ţinută în loc de rezistenţa ucraineană înverşunată, de defecţiuni mecanice şi de blocaje'', a anunţat Ministerul Apărării britanic într-o actualizare a datelor primite de la serviciile de informaţii.

UPDATE, 3 MARTIE, 09:45 Oraşul Izium (regiunea Harkiv) a fost făcut una cu pământul. Consecinţele atacului aerian nocturn al ocupanţilor ruşi asupra Izium din regiunea Harkov. În această noapte, opt oameni au fost ucişi în oraş, dintre care doi erau copii, potrivit Nexta.
Consequences of the #Russian occupants' nighttime airstrike on #Izyum in the #Kharkiv region.

That night eight people were killed in the city, two of them wre children. pic.twitter.com/4VpTWRNwji
— NEXTA (@nexta_tv) March 3, 2022
UPDATE, 3 MARTIE, 09:00  Ministerul ucrainean al Apărării susţine că ofensiva forţelor ruse rămâne „fără succes” în toate direcţiile şi că oraşul Mariupol este în continuare sub controlul ucrainenilor, scrie BBC, potrivit Digi24.

Potrivit ultimului raport al ministerului ucrainean, publicat joi dimineaţă la ora 06:00, forţele ruse au continuat atacurile în zone apropiate de capitala Kiev - Vişgorod, Fastiv şi Obukhiv -, unde au fost observate tabere ruseşti instalate. Mai mult, au fost observate mişcări de paraşutişti şi ambarcaţiuni cu rachete în Marea Neagră, îndreptându-se în direcţia oraşului Odesa. 

UPDATE, 3 MARTIE, 08:30 Responsabili ucraineni au confirmat în cursul nopţii de miercuri spre joi prezenţa armatei ruse la Herson, mare oraş din sudul ţării pe care Moscova a anunţat că l-a cucerit dimineaţă după lupte aprige, notează AFP. Este cel mai mare oraş capturat de forţele ruse de la începutul invaziei în urmă cu şapte zile.

UPDATE: 3 MARTIE, 07.40 Explozii puternice au fost auzite în capitala Kiev şi în alte oraşe ucrainene în noaptea de miercuri spre joi dimineaţă. 
Cel puţin patru explozii puternice s-au produs în jurul orei locale 03:00 şi au luminat cerul nopţii de la Kiev, fiind surprinse de martori în video. Nu este clar care au fost ţintele atacului sau câte persoane ar fi putut fi rănite.

UPDATE: 3 MARTIE, 07.10 Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, şi-a exprimat satisfacţia în cursul nopţii de miercuri spre joi pentru că a zădărnicit planurile "perfide" ale Rusiei care i-a invadat ţara, declarându-se mândru de rezistenţa "eroică" a ucrainenilor, notează AFP, citat de Agerpres.
Suntem o naţiune care a dejucat planurile inamicului într-o săptămână. Planuri scrise de ani de zile: perfide, pline de ură pentru ţara noastră, poporul nostru", a spus Volodimir Zelenski într-un videoclip postat pe reţelele de socializare

Preşedintele ucrainean a spus că îi "admiră sincer pe locuitorii eroici" ai oraşelor care rezistă forţelor ruse şi înaintării acestora, în a şaptea zi a invaziei. El a făcut cunoscut că aproape 9.000 de soldaţi ruşi au fost ucişi în ultima săptămână, cifră care nu a putut fi verificată imediat.

La rândul său, Moscova a dezvăluit miercuri primul bilanţ al soldaţilor ruşi ucişi în ofensiva din Ucraina, anunţând moartea a 498 dintre soldaţii săi şi precizând că alţi 1.597 au fost răniţi acolo.

Pe Twitter, Volodimir Zelenski a informat că a vorbit la telefon cu premierul canadian Justin Trudeau şi că i-a mulţumit pentru sancţiunile luate împotriva Moscovei, îndemnându-l să rămână în contact.

Şeful statului ucrainean a a mai făcut cunoscut că a discutat cu omologul său kazah, Kasîm-Jomart Tokaev, un aliat al Moscovei, şi au convenit "să coopereze în probleme umanitare". 
 
UPDATE. 3 MARTIE, 00.18 Marina Fenina, un angajat al Misiunii Speciale de Monitorizare a OSCE în Ucraina, a fost ucisă în timpul bombardamentului de la Harkov, a declarat Secretariatul OSCE din Viena, potrivit canalului de Telegram NEXTA Live.
 
UPDATE. 2 MARTIE, 23.15 Un atac aerian rusesc a lovit în apropierea gării din sudul Kievului, unde erau evacuaţi mii de femei şi copii. Compania de căi ferate, Ukrzalizniţia, a indicat că nu există informaţii imediate despre victime şi că edificiul are pagube minore. Trenurile circulă în continuare, relatează ştiriletvr.ro.

UPDATE. 2 MARTIE, 22.53 Consiliul Federaţiei Ruse se întruneşte vineri, ceea ce alimentează speculaţiile potrivit cărora  Rusia ar putea impune legea marţială. Introducerea legii marţiale ar da autorităţilor puterea de a limita libertatea de mişcare şi libertatea de exprimare, notează The Guardian, potrivit ştiriletvr.ro.

UPDATE. 2 MARTIE, 22.40 Oraşul Herson din sudul Ucrainei a fost cucerit de forţele armate ruse, au declarat miercuri oficiali ucraineni citaţi de New York Times, potrivit ştiriletvr.ro. Este primul oraş important aflat sub controlul Rusiei de la începutul războiului săptămâna trecută. "Nu există nicio armată ucraineană aici”, a declarat primarul din Herson, Igor Kolykhaev, care a adăugat că oraşul este înconjurat.

UPDATE. 2 MARTIE, 21.32 Patru avioane de luptă ruseşti au încălcat spaţiul aerian al Suediei. Incidentul a avut loc în apropierea insulei Gotland din Marea Baltică şi a fost confirmat de armata suedeză.

UPDATE. 2 MARTIE, 21.29 Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a denunţat miercuri invazia Rusiei în Ucraina ca fiind un război "alimentat de o lectură revizionistă a istoriei europene", relatează Agerpres. ''Rusia nu este atacată, ea este agresorul'', ''acest război nu este un conflict între NATO şi Rusia'' şi ''cu atât mai puţin o luptă împotriva nazismului, este o minciună'', a adăugat el într-un discurs solemn adresat naţiunii, transmis de televiziuni.

Macron a spus că va menţine legătura cu preşedintele rus, Vladimir Putin, pentru a încerca să-l convingă să renunţe la arme. Şeful statului francez a adăugat că oferă ajutorul Franţei în negocierile dintre reprezentanţii Rusiei şi Ucrainei şi a spus că încearcă să împiedice ca actualul război din Ucraina să se extindă în alte ţări.
 
UPDATE. 2 MARTIE, 21.25 O explozie puternică a fost auzită lângă gara centrală din Kiev, a declarat consilierul Ministerului de Interne al Ucrainei Anton Heraşcenko într-o postare online, potrivit Reuters.
 
UPDATE: 2 MARTIE, 21:05 Alerta de raid aerian a fost declanşată aproape în toată Ucraina. La Kiev au loc explozii puternice, scrie NEXTA.

UPDATE: 2 MARTIE, 20:32  Mii de oameni din mai multe oraşe din Rusia au sfidat ameninţările poliţiei şi au organizat proteste faţă de invazia Ucrainei. Autorităţile au o toleranţă scăzută faţă de demonstraţii şi marşuri, iar participarea la acestea poate avea consecinţe grave, inclusiv amenzi, arestări în masă şi chiar închisoare, notează The Guardian. La Kremlin au fost arestate zeci de persoane care au protestat, a transmis corespondentul TVR la Moscova, Liviu Iurea, la Telejurnalul de la ora 20.00, care a mai spus că sunt maşini de poliţie pregătite să ridice orice persoană suspectă şi mulţi agenţi deghizaţi în simpli trecători. Unul dintre ei l-a urmărit chiar pe corespondentul nostru.

UPDATE: 2 MARTIE, 20:27 Peste 7.000 de militari ruşi au fost ucişi de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina, potrivit consilierului prezidenţial ucrainean, citat de Agerpres.  Oleksiy Arestovich a declarat într-un briefing la televiziune că sute de militari ruşi au fost luaţi prizonieri, inclusiv ofiţeri superiori. El a mai spus că un comandant al armatei ruse a fost dus în Belarus după ce a fost grav rănit.

UPDATE, 2 MARTIE, 20:20 Discuţiile dintre Ucraina şi Rusia se vor relua joi, în Belarus, au confirmat miercuri cele două părţi. Potrivit negocietorului rus Vladimir Medinski, va fi discutată o încetare a focului la acest noi tratative, după ce prima rundă de negocieri desfăşurată luni s-a încheiat fără niciun rezultat concret.
 
Delegaţia ucraineană este aşteptată joi în Belarus pentru noi negocieri ruso-ucrainene, a anunţat miercuri Medinski. „Delegaţia ucraineană a plecat deja de la Kiev. Aşteptăm să sosească aici mâine dimineaţă”, a declarat acesta, potrivit AFP, citată de Agerpres.
 
Între timp, preşedinţia de la Kiev a confirmat că delegaţia Ucrainei se îndrepată către locul negocierilor. Potrivit negociatorului rus, cele două părţi au ales ''împreună'' pentru tratative un loc din Belarus situat ''nu departe de frontiera cu Polonia''.Armata rusă va securiza un coridor pentru delegaţia rusă, a mai spus Vladimir Medinski, potrivit agenţiei TASS, citată de Reuters.
 
Agenţia ucraineană de presă UNIAN anunţase puţin mai devreme că Ucraina a acceptat să poarte noi negocieri cu Rusia miercuri seară, menţionând o declaraţia a şefului delegaţiei ucrainene, parlamentarul David Arakamia.

UPDATE, 2 MARTIE, 19:20 Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a condamnat miercuri, printr-o rezoluţie care nu are caracter juridic obligatoriu, intervenţia militară rusă în Ucraina, informează CNN.
 
În favoarea proiectului de condamnare a invaziei militare ruse au votat 141 de state, iar cinci s-au pronunţat împotriva rezoluţiei. Reprezentanţii a 35 de ţări s-au abţinut de la vot, conform CNN. Rezoluţia, care, spre deosebire de cele ale Consiliului de Securitate ONU, nu are caracter juridic obligatoriu, cere Rusiei să retragă "imediat, complet şi necondiţionat toate forţele militare de pe teritoriul Ucrainei recunoscut prin tratatele internaţionale".
 
UPDATE, 2 MARTIE. 19.21 Ministerul Apărării de la Moscova a comunicat miercuri că 498 de militari ruşi au murit şi alţi 1.597 au fost răniţi de la declanşarea operaţiunii militare în Ucraina, a transmis agenţia RIA, potrivit Reuters.
 
Este prima dată când Moscova anunţă un bilanţ al pierderilor din rândul forţelor sale. Pe de altă parte, Ministerul Apărării a transmis că mai mult de 2.870 de soldaţi şi 'naţionalişti' ucraineni au fost ucişi şi aproximativ 3.700 răniţi, conform agenţiei Interfax.

UPDATE, 2 MARTIE. 19.27 Discuţiile dintre Ucraina şi Rusia se vor relua joi, în Belarus, au confirmat miercuri cele două părţi. Potrivit negocietorului rus Vladimir Medinski, va fi discutată o încetare a focului la acest noi tratative, după ce prima rundă de negocieri desfăşurată luni s-a încheiat fără niciun rezultat concret.

„Delegaţia ucraineană a plecat deja de la Kiev. Aşteptăm să sosească aici mâine dimineaţă”, a declarat acesta, potrivit AFP, citată de Agerpres.
Între timp, preşedinţia de la Kiev a confirmat că delegaţia Ucrainei se îndrepată către locul negocierilor. Potrivit negociatorului rus, cele două părţi au ales ''împreună'' pentru tratative un loc din Belarus situat ''nu departe de frontiera cu Polonia''.

UPDATE, 2 MARTIE, 15:20 Peste 2.000 de civili ucraineni au fost ucişi de la începutul invaziei ruseşti, potrivit serviciului de urgenţă al Ucrainei, citat de The Guardian, potrivit Digi24.

Într-o declaraţie de presă, serviciul a anunţat că sute de clădiri, inclusiv facilităţi de transport, spitale, grădiniţe şi case au fost distruse de bombardamentele ruseşti.

UPDATE, 2 MARTIE, 14:17  O a doua rundă de discuţii între Rusia şi Ucraina va avea loc miercuri, a relatat agenţia de presă de stat rusă TASS, care a citat un consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, transmite Reuters, citat de Agerpres.

TASS a precizat că respectivul consilier al şefului statului ucrainean, pe care l-a identificat în persoana lui Oleksii Arestovici, a făcut respectivele declaraţii la postul de televiziune Ukraine-24 TV. 

UPDATE, 2 MARTIE, 14:00 Ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba a evitat să confirme că o a doua rundă de negocieri cu Rusia va avea loc miercuri, aşa cum a sugerat anterior Moscova, transmite EFE, citat de Agerpres. Momentan nu se ştie când vor avea loc noi negocieri", a precizat Kuleba într-un mesaj video difuzat pe Facebook.

Anterior, consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak a declarat pentru Reuters că este avută în vedere posiblitatea organizării de noi discuţii cu partea rusă, dar că este nevoie de "o agendă substanţială".

Kremlinul a anunţat că cea de-a doua rundă de negocieri ruso-ucrainene privind un posibil acord de încetare a focului în Ucraina poate avea loc miercuri.

"Astăzi (miercuri - n.r.), în a doua jumătate a zilei, spre seară, delegaţia noastră se va afla la locul (reuniunii), aşteptându-i pe negociatorii ucraineni", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, în conferinţa sa de presă zilnică. 

UPDATE, 2 MARTIE, 13:49 UE a deconectat băncile VTB, Rossiya şi Otkritie de la SWIFT, precum şi Novikombank, Promsvyazbank, Sovcombank şi VEB. RF, potrivit Tass.
 
UPDATE, 2 MARTIE, 13:20 Kremlinul este pregătit pentru o a doua rundă de nogocieri cu Ucraina, a anunţat purtătorul de cuvânt Dmitry Peskov. Acesta a anunţat că sunt informaţii contradictorii în legătură cu participarea la întâlnire a părţii ucrainene.
 
UPDATE, 2 MARTIE, 12:49 O fetiţă în vârstă de şase ani a fost ucisă în atacul rusesc asupra oraşului-port Mariupol, pe care forţele Federaţiei Ruse l-au lovit cu rachete în ultimele zile. ATENŢIE, IMAGINI ŞI DETALII CARE VĂ POT AFECTA EMOŢIONAL!
Fetiţa era la un supermarket de la marginea oraşului, împreună cu părinţii săi, atunci când au început bombardamentele, scrie CNN, care citează AP.

UPDATE, 2 MARTIE, 12:32 Ucraina a publicat un nou bilanţ al pierderilor ruseşti: peste 5.800 de militari, sute de vehicule blindate, 30 de avioane. Forţele armate ale Ucrainei au publicat un nou bilanţ al pierderilor trupelor ruseşti, potrivit BBC. Cifrele nu au putut fi verificate independent.
Lista pierderilor ruseşti anunţate de Ucraina:
  • 5.840 de militari
  • 30 de avioane
  • 31 de elicoptere
  • până la 211 tancuri
  • 862 vehicule blindate de patrulare
  • 85 sisteme de artilerie
  • 9 sisteme antiaeriene
  • 60 de cisterne de combustibil
  • 355 de vehicule
  • 40 de lansatoare de rachete MLRS capturate
UPDATE, 2 MARTIE, 11:05 Trupele ruseşti au preluat controlul deplin al oraşului Herson, relatează, miercuri, presa de stat a Rusiei, care citează purtătorul de cuvânt al ministerului apărării, Generalul Maior Igor Konaşenkov.

Infrastructura civilă, facilităţile pentru susţinere medicală şi transport urban funcţionează normal, potrivit purtătorului de cuvânt, citat de agenţia de presă rusă de stat TASS. CNN nu a putut verifica spusele Ministerului Apărării din Rusia.

Însă guvernatorul regiunii a spus că Herson este complet înconjurat de forţele ruseşti, părând să contrazică afirmaţia, conform BBC.Primarul oraşului a publicat pe Facebook: „Încă suntem Ucraina. Tot ferm”.

UPDATE, 2 MARTIE, 10:46  Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus miercuri că aproape 6.000 de soldaţi ruşi au fost ucişi în primele şase zile ale invaziei ruse şi că puterea de la Kremlin nu va putea să-i cucerească ţara cu bombe şi atacuri aeriene.


Referindu-se la atacul rus asupra Complexului memorial al Holocaustului de la Babyn Yar, locul unde trupele germane de ocupaţie şi colaboraţioniştii lor ucraineni au masacrat evrei, Zelenski a spus: „Acest atac demonstrează că pentru mulţi oameni din Rusia Kievul nostru este total străin. Ei nu ştiu absolut nimic despre Kiev, despre istoria noastră. Însă ei au cu toţii ordinul de a ne distruge istoria, de a ne distruge ţara, de a ne distruge pe noi toţi”, a spus Zelenski într-un mesaj video, relatează Reuters, citată de Agerpres.

UPDATE, 2 MARTIE, 09:55 Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov a anunţat că ţara sa va primi rachete Stinger şi Javelin precum şi drone turceşti

UPDATE, 2 MARTIE, 07:55 Trupele ruseşti au ocupat portul fluvial şi gara din Kherson, a confirmat primarul Igor Kolyhav. Potrivit CNN, vehicule militare ruseşti au fost văzute în sudul oraşului după bombardamente intense şi par să fi ocupat zona.

UPDATE, 1MARTIE, 23.45  O explozie puternică în apropierea unei zone rezidenţiale din Jitomir. A fost o lovitură cu rachete la baza celei de-a 95-a brigăzi de asalt separate a Forţelor Armate, potrivit canalul de Telegram NEXTA Live.



UPDATE, 1 MARTIE, 23.20 
Bombardamentele ruseşti asupra Kievului au lovit Memorialul Holocaustului Babîn Iar din capitala ucraineană, a declarat şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene, Andrii Yermak. Memorialul e situat în apropierea turnului de televiziune din Kiev, lovit şi el în cursul zilei de marţi, informează CNN, citat de digi24.ro

„Încercarea lui Putin de a distorsiona şi de a se folosi de Holocaust pentru a-şi justifica invazia ilegală într-o ţară democrată şi suverană este absolut respingătoare. E simbolic faptul că a început atacul asupra Kievului prin bombardarea memorialului de la Babîn Iar, locul celui mai mare masacru comis de nazişti”, se arată într-un comunicat difuzat de Memorialul Holocaustului din Kiev.

Reprezentanţii Memorialului au reamintit că oraşe precum Kiev, Harkov, Herson sau Mariupol au mai fost supuse bombardamentelor naziste în timpul celui De-al Doilea Război Mondial.

„Acum, ele ard sub loviturile armatei lui Putin, sub falsul şi scandalosul pretext al denazificării Ucrainei şi a poporului ucrainean”, se mai arată în comunicat.



UPDATE, 1MARTIE, 22.20 
Putin a spus din nou care sunt condiţiile sale pentru a opri războiul de agresiune pe care îl duce împotriva Ucrainei de aproape o săptămână. Putin a spus că Ucraina trebuie să recunoască regiunile separatiste din estul ţării şi, de asemenea, să recunoască suveranitatea Rusiei asupra Crimeei, notează digi24.ro

Este prima declaraţie de acest fel a Kremlinului după ce o delegaţie a Moscovei şi reprezentanţi ai Ucrainei au purtat, luni, discuţii de pace în Belarus. Prima întâlnire s-a încheiat fără vreun progres.

UPDATE, 1MARTIE 21:10 Explozii uriaşe au fost filmate, marţi seară, în oraşul ucrainean Ciuhuiv, aflat la sud de Harkov. Ţinta atacurilor ruşilor ar fi fost un aeroport militar din acest oraş. 

UPDATE, 1MARTIE, 20.55  Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, şi-a stabilit condiţiile pentru continuarea negocierilor cu Rusia, insistând că forţele ruse trebuie să „oprească bombardamentul asupra civililor” înainte de a începe discuţiile privind încetarea focului.
Într-un interviu pentru CNN şi Reuters, Zelenski a declarat: "Trebuie să oprească (Rusia, n.r) măcar bombardarea oamenilor, doar să oprească bombardamentul şi apoi să se aşeze  la masa negocierilor."
Zelenski i-a îndemnat pe membrii NATO să impună o zonă interzisă de zbor pentru a opri forţele aeriene ruse: "Nu este vorba despre a atrage ţările NATO în război. Adevărul este că toată lumea a fost târâtă de mult în război şi cu siguranţă nu de Ucraina, ci de Rusia - are deja loc un război pe scară largă."



UPDATE, 1MARTIE, 20.30 Forţele ruse au intrat în oraşul Herson din sudul Ucrainei, dar autorităţile ucrainene controlează în continuare clădirea administraţiei municipale, a declarat marţi la televiziune un consilier în cadrul Ministerului de Interne ucrainean, Vadim Denisenko, potrivit Reuters, citat de Agerpres.

UPDATE, 1MARTIE, 17.21 Turnul televiziunii din Kiev a fost lovit de rachete.

UPDATE, 1MARTIE, 16.36 Atac cu rachete asupra unei zone rezidenţiale din Harkov. Un spital a fost lovit.

UPDATE, 1MARTIE, 16:40 Vitali Kliciko, primarul oraşului Kiev, a anunţat marţi, într-un mesaj video, că „inamicul este la porţile oraşului”, adăugând că soldaţii ucraineni „se pregătesc să apere Kievul”, scrie Digi24.
„Forţele noastre armate se luptă eroic pentru pământul nostru”, a mai spus Kliciko, potrivit CNN.

UPDATE. 1 MARTIE 15:59 Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) avertizează cu privire la posibila răspândire a unui fals conform căruia conducerea şi guvernul ucrainean au predat ţara, scrie unian.net.

„Fiţi gata pentru un alt fals la care ocupanţii ruşi vor încerca să recurgă. Şi anume că conducerea şi guvernul ucrainean ar fi predat ţara. Această dezinformare poate fi replicată prin toate canalele posibile şi să convingă trupele noastre să se predea!". Serviciul a subliniat că chiar şi în cazul dispariţiei comunicării şi al posibilităţii de a verifica dacă aceste date sunt fiabile, fiţi liniştiţi: „capitularea Ucrainei este imposibilă! Conducerea statului, împreună cu poporul, se opune trupelor ruse şi face tot posibilul pentru a elibera teritoriile ucrainene de invadatori. Toate autorităţile, trupele şi forţele de ordine vor rezista şi vor câştiga!", a subliniat SBU.

UPDATE. 1 MARTIE 15:45 În regiunea Summi are loc un schimb de prizonieri între forţele din Ucraina şi cele din Federaţia Rusă. Potrivit unian.net, deczia a fost aprobată de preşedintele Zelenski, care a solicitat crearea unui coridor verde. Schimbul de prizonieri va fi însoţit de tehnica militară rusă.

„Coridorul verde pentru echipamentele inamice venite de la Osoevka! Acolo au fost reţinuţi soldaţii noştri, au fost luaţi ostatici. Coloana rusească este trimisă să facă schimbul de prizonieri”, a declarat şeful administaţiei locale.

UPDATE. 1 MARTIE 15.05 A doua rundă de negocieri între Ucraina şi Federaţia Rusă vor avea loc miercuri, 2 martie. Despre aceasta scrie presa ucraineană dar şi presa rusă de stat. Partea ucraineană în negocierile cu Rusia a cerut exclusiv încetarea focului şi retragerea tuturor trupelor ruse de pe teritoriul Ucrainei. 

Pe 28 februarie au avut loc negocieri între părţile ucrainene şi ruse pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Următoarele discuţii, potrivit unor informaţii, sunt programate pentru 2 martie. Surse din diplomaţia ucraineană i-au dezvăluit comandantului-şef câteva dintre revendicările formulate de ruşi.

UPDATE. 1 martie 14.55  Ambasada Ucrainei la Bucureşti anunţă că, de duminică până marţi, 352 de persoane, inclusiv 14 copii, au fost ucise în conflictul Rusia-Ucraina.  Potrivit unui comunicat de presă al misiunii diplomatice, peste 1.680 de persoane au fost rănite, între acestea numărându-se 116 copii.

Doar în Kiev au fost ucişi, de la începerea conflictului până duminică, 9 civili (printre care un copil), 4 persoane a căror identitate este necunoscută şi 18 persoane care luptau pentru apărarea teritoriului. În capitala Ucrainei au fost rănite 106 persoane, 47 civili, inclusiv 3 copii. Ambasada Ucrainei aminteşte că 16 copii au fost ucişi de la începutul invaziei.

Potrivit comunicatului misiunii diplomatice, în perioada 24-28 februarie, inamicul a pierdut 5.300 de militari, au fost distruse 29 de aeronave, 29 de elicoptere, 191 de tancuri, 816 blindate, au fost doborâte 5 drone şi au fost lovite 2 nave militare. 

UPDATE. 1 martie 12.26 Preşedintele Ucrainei condamnă atacul asupra primărei din oraşul Harkov, în care au murit civili, printre care un copil. 

Atacul din centrul oraşului a Harkov este o teroare deschisă, descoperită. După aşa ceva, Rusia devine un stat terorist. Nimeni nu va ierta. Nimeni nu va uita niciodată”, a declarat Zelenski în ultimul mesaj video.



UPDATE. 1 martie 12.15 Trupele belaruse au intrat în regiunea Cernihiv. Potrivit Serviciului de Stat pentru Comunicaţii Speciale şi Protecţia Informaţiilor din Ucraina, informaţia a fost confirmată de Vitaliy Kirillov, reprezentant al departamentului regional al forţelor de apărare „Nord”. „Belarus a intrat în război. Trupele belaruse au intrat în regiunea Cernihiv", se spune în mesaj, potrivit unian.net

Potrivit locuitorilor locali din Mikhailo-Kotsiubinsky, la ora 11:30 a trecut o coloană belarusă de 33 de unităţi, dintre care 11 erau Grad. Comunicaţiile mobile sunt din nou blocate, merg în direcţia Slabin sau Pakul.

UPDATE. 1 martie 11.15  Primarul oraşului-port Mariupol din sudul Ucrainei a declarat marţi dimineaţa că bombardamentul continuu al forţelor ruse a ucis civili şi a deteriorat infrastructura, informează Reuters, citat de Agerpres. Avem cartiere rezidenţiale bombardate de cinci zile. Ne pisează cu artileria, ne bombardează cu GRAD (rachete de croazieră - n. red.), ne lovesc cu forţele aeriene", a spus Vadim Boicenko într-o transmisiune în direct la televiziunea ucraineană. "Avem infrastructură civilă deteriorată - şcoli, case. Sunt mulţi răniţi. Sunt femei, copii ucişi", a adăugat el.

Totodată, guvernatorul regiunii Doneţk, Pavlo Kirilenko, a anunţat pe Facebook că Mariupol a rămas fără curent electric după o ofensivă rusă.

"Mariupol şi Volnovaha sunt sub controlul nostru! Cele două oraşe se află sub presiunea duşmanului, dar rezistă. La Mariupol, (...) oraşul a rămas fără electricitate", a spus el.

Un consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat marţi că Rusia bombardează intenţionat oraşe, inclusiv zone rezidenţiale şi infrastructura civilă, pentru a provoca panică în rândul populaţiei. "Vălul a căzut. Rusia bombardează direct centrele oraşelor, lansând lovituri directe de rachete şi artilerie asupra zonelor rezidenţiale şi a sediilor administraţiilor", a spus Mihailo Podoliak, adăugând că "obiectivul Rusiei este clar - panică în masă, victime civile şi infrastructură deteriorată. Ucraina luptă onorabil". 

 
UPDATE. 1 martie 09.00 Forţele ruse au lovit Piaţa Independenţei din centrul Harkov cu o explozie puternică. Explozia a detonat chiar în faţa sediului guvernului Oblast din Harkov.



UPDATE. 1 martie 07.01 Peste 70 de soldaţi ucraineni au fost ucişi după ce artileria rusă a lovit o bază militară din Okhtyrka, un oraş între Harkiv şi Kiev, a scris prefectul regiunii pe Telegram.

UPDATE. 1 martie 06.25 Mastercard a blocat mai multe instituţii financiare ca urmare a sancţiunilor impuse Rusiei din cauza invaziei sale în Ucraina. Compania a promis, de asemenea, 2 milioane de dolari - ajutor umanitar Ucrainei.

UPDATE. 1 martie 03.47 Japonia a impus sancţiuni împotriva lui Vladimir Putin, Medvedev, Serghei Lavrov, împotriva ministrului Apărării Serghei Şoigu şi a altor 3 oficiali guvernamentali. Sunt incluse interdicţii de export către 49 de organizaţii şi companii, printre care FSB, GRU, Sukhoi, MiG, Rostec.
UPDATE. 1 martie 03.30 Rusia şi Belarus au fost suspendate din toate competiţiile de rugby de către federaţia internaţională de profil. Federaţia de rugby din Rusia a fost suspendată din statutul de membru al organizaţiei internaţionale pe termen nedeterminat.
UPDATE. 1 martie 03.27 Compania Walt Disney nu îşi va mai difuza producţiile în Rusia.
UPDATE. 1 martie 03.17 Sirenele au sunat din nou la Kiev. O explozie puternică a fost surprinsă de echipa Sky News.

UPDATE. 1 martie 03.10 Trupele ruseşti au lansat o nouă ofensivă militară în Kherson.
 
UPDATE. 1 martie 02.25 Imagini surprinse prin satelit de compania Maxar Technologies arată că dimensiunile convoiului de la nord de Kiev au crescut considerabil. De la 27 de km, convoiul ocupă acum 64 de km.

UPDATE. 1 martie 01.01 Rusia a folosit o bombă termobarică luni, în Ucraina, a declarat ambasadorul ucrainean în Statele Unite, Oksana Markarova, transmite The Guardian. Arma este interzisă de Convenţia de la Geneva.

UPDATE. 28 FEBRUARIE 23:40 Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, într-o nouă intervenţie. 

„Răul înarmat cu rachete, bombe şi artilerie trebuie oprit imediat. Trebuie distrus economic, să vadă că omenirea ştie a se apăra. Eu cred că trebuie examinată închiderea totală a spaţiului aerian pentru rachetele, avioanele şi elicopterele ruseşti. Timp de cinci zile de invazie, asupra Ucrainei au fost făcute deja 56 de atacuri cu rachetă, au fost utilizate 113 rachete de croazieră. Aşa e prietenia frăţească”.


UPDATE 28 FEBRUARIE,  23.18 Curtea Penală Internaţională de la Haga, Ţările de Jos, va deschide o anchetă cu privire la invazia Ucrainei de către Rusia cât mai „rapid posibil”, a declarat luni procurorul Karim Khan, potrivit CNN. 
 
În urma unei examinări preliminare a situaţiei, Khan a confirmat că există o bază rezonabilă pentru „a crede că atât presupusele crime de război, cât şi crime împotriva umanităţii au fost comise în Ucraina”.
UPDATE, 28 FEBRUARIE, 22:12 Turcia a interzis trecerea prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele a tuturor navelor de război, a anunţat luni seară ministrul Afacerilor Externe, Mevlut Cavusoglu, relatează AFP şi Reuters.

„Am avertizat ţările riverane şi non riverane să nu trimită nave de război prin Marea Neagră. (...) Aplicăm prevederile Convenţiei de la Montreux, care îi încredinţează Ankarei gestionarea accesului la aceste două rute maritime”, a precizat ministrul turc.

„Am implementat ceea ce prevede Montreux şi vom face acest lucru de acum. Nu a existat nicio cerere de trecere prin strâmtori până astăzi'', a indicat ministrul turc citat de agenţia de presă Anadolu. Cel puţin patru nave ruseşti aşteaptă în prezent decizia Turciei de a trece din Mediterană.

UPDATE, 28 FEBRUARIE, 21:00 Primarul oraşului Mikolaev, din sudul Ucrainei, i-a îndemnat pe civili să iasă şi să opună rezistenţă în condiţiile în care ar urma un asalt puternic al trupelor ruse în următoarele ore.
Conform CNN, sirenele au început să se audă în oraşul ucrainean şi un număr mare de blindate ruseşti se îndreaptă spre oraş. Mikolaev e port fluvio-maritim între Odesa şi Herson.

UPDATE, 28 FEBRUARIE, 20:08 Cel puţin două explozii puternice au avut loc luni la Kiev, la scurt timp după prima rundă de negocieri de pace între Rusia şi Ucraina, conform unor relatări din media ucrainene. Într-un video transmis de agenţia de presă ucraineană UNIAN se vede o uriaşă minge de foc pe cerul înserat al Kievului. Cel puţin trei explozii au fost auzite şi la Harkov, oraş din estul Ucrainei, a relatat de asemenea UNIAN. Sirene de atenţionare pentru raiduri aeriene au fost auzite totodată şi în alte centre regionale.

UPDATE, 28 FEBRUARIE, 18:30 Prima rundă de negocieri dintre Ucraina şi Rusia s-a încheiat fără o concluzie concretă. Părţile s-au angajat să continue discuţiile, o nouă rundă va avea loc la graniţa Belarus-Polonia.
„Delegaţiile ucrainene şi ruseşti au încheiat astăzi prima rundă de negocieri, scopul lor a fost încetarea focului pe teritoriul Ucrainei şi a acţiunilor militare. Am stabilit o serie de priorităţi pe care le vom analiza, pentru a lua decizii, pentru a vedea cum putem pune în practică înţelegerile. Părţile merg în capitalele lor şi părţile s-au înţeles ca în viitorul imediat apropiat să mai avem o rundă de negocieri unde temele abordate vor face paşi concreţi. Urmatoarea rundă de negocieri va fi la graniţa Belarus-Polonia”, a declarat  consilierul prezidenţial, Mihail Podoleac.


UPDATE, 28 FEBRUARIE, 18:00 Volodimir Zelenski a semnat cererea de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană, anunţă Rada Supremă de la Kiev.

UPDATE, 28 FEBRUARIE, 17:10 Macron a avut o nouă conversaţie telefonică cu Putin. Au vorbit o oră şi jumătate.

UPDATE, 28 FEBRUARIE, 16:50  Negocierile dintre Ucraina şi Rusia continuă. A treia rundă ar trebui să înceapă în curând, a spus Mihailo Podolyak, consilierul biroului preşedintelui Ucrainei.
Negotiations between the Ukrainian and Russian delegations are still ongoing. In a few minutes, the third round will begin.
— Михайло Подоляк (@Podolyak_M) February 28, 2022

UPDATE, 28 FEBRUARIE, 15:50 Negocierile dintre Ucraina şi Rusia s-au încheiat, informează presa din Ucraina, potrivit presei din Ucraina.

UPDATE, 28 FEBRUARIE, 14:19 Militarii ucrainei de pe insula Şerpilor sunt în viaţă. Anunţul a fost făcut de Forţele Navale Armate ale Ucrainei, care precizează că aceştia au fost luaţi prizonieri.



„În ceea ce priveşte puşcaşii marini şi poliţiştii de frontieră, luaţi prizonieri de ocupanţii ruşi pe insula Şarpilor. Suntem foarte bucuroşi să aflăm că fraţii noştri sunt vii şi bine. Propaganda rusă încearcă însă să răstălmăcească „ştirile” despre faptul că autorităţile ucrainene „au uitat”, şi „şi-au îngropat” semenii. În acelaşi timp, marinarii au ripostat cu curaj de două ori atacurile invadatorilor ruşi. La rândul lor, invadatorii „au uitat” să raporteze că au distrus complet infrastructura insulei. În consecinţă, legătura cu toţi cei de pe insula Şarpelui a fost întreruptă. Încercările repetate de a contacta echipa şi de a afla despre soarta ei au fost inutile. Şi bombardamentul permanent din partea navelor de război şi aviaţiei Federaţiei Ruse nu a permis ajutarea acetora. Ne aşteptăm fraţii acasă cu tot sufletul”, precizează Forţele Navale Armate ale Ucrainei.

UPDATE, 28 FEBRUARIE, 14:10 Al doilea cel mai mare oraş din Ucraina este din nou ţinta atacului rusesc. Mai multe obuze au căzut, luni, în jurul prânzului, în zone rezidenţiale. 
„Harkovul tocmai ce a fost atacat intens cu artilerie, sunt zeci de morţi şi sute de răniţi. Acest coşmar trebuie să-l vadă toată lumea”, a declarat adjunctul ministerul de Interne ucrainean.
Atacul asupra oraşului are loc chiar în timpul discuţiilor dintre ruşi şi ucraineni.

UPDATE. 28 FEBRUARIE, 12.44 Live-ul publicat de agenţia de stat din Belarus a fost oprit la cererea reprezentaţilor responsabili de întâlnirea dintre cele două delegaţii de negociatori. 

UPDATE. 28 FEBRUARIE, 12.32 Agenţia de presă din Ucraina anunţă că negocierile dintre Ucraina şi Federaţia Rusă sunt pe punctul de a începe. Potrivit UNIAN, dspre aceasta a declarat un oficial din cadrul Aparatului preşedintelui Ucrainei.
UPDATE. 28 FEBRUARIE, 11.52  În timp ce o delegaţie ucraineană se pregăteşte să înceapă negocierile cu reprezentanţi ai Rusiei, o bombă lansată de un avion de luptă rusesc a provocat o explozie la Harkov.


UPDATE. 28 FEBRUARIE, 11:50 Ucraina a cerut luni, înainte de începerea negocierilor cu o delegaţie rusă, „încetarea imediată a focului şi retragerea trupelor ruseşti”, potrivit CNN. Delegaţia Ucrainei a ajuns graniţa ucraineană-belarusă, pentru negocierile cu Rusia, care sunt programate să înceapă la ora 12.00.

UPDATE. 28 FEBRUARIE, 10:55 Volodimir Zelenski, într-un nou mesaj video: „Când candidam la Preşedinţie, spuneam că fiecare dintre noi este un Preşedinte. Pentru că toţi suntem responsabili pentru ţara noastră. Pentru frumoasa noastră Ucraina. Şi acum s-a întâmplat ca fiecare dintre noi să fie un războinic. Un războinic în locul lui. Şi sunt sigur că fiecare dintre noi va câştiga. Glorie Ucrainei!”

„În ultimele 4 zile au fost ucişi 16 copii şi au fost răniţi alţi 45, din cauza invaziei ruse. Soldaţi, lăsaţi armele, plecaţi şi salvaţi-vă vieţile”.



UPDATE. 28 FEBRUARIE, 10:48 Delegaţia ucraineană a sosit în zona graniţei ucrainene-belaruse pentru a lua parte la negocieri cu reprezentanţii Federaţiei Ruse.

Din delegaţie fac parte David Arahamiya, fracţiunea „Servitorul Poporului”, Oleksiy Reznikov, ministrul apărării al Ucrainei, Mykhailo Podoliak, consilier al şefului biroului prezidenţial, Andriy Kostin, prim-adjunct al şefului delegaţiei ucrainene la Grupul de contact tripartit, Rustem Umerov, deputat şi Mykola Tochytsky. Problema cheie a discuţiilor este încetarea imediată a focului şi retragerea trupelor din Ucraina.

UPDATE. 28 FEBRUARIE, 09:48 Liderul grupului de negociatori din partea Rusiei, Vladimir Medinscky a declarat că negocierile cu delegaţia ucraineană ar trebui să înceapă la ora 12:00.
UPDATE. 28 FEBRUARIE, 09:25 Situaţia în Kiev este sub controlul ucrainenilor după încă o noapte de lupte, a anunţat luni dimineaţă comandantul Forţelor Armate ale Ucrainei, generalul-colonel Alexandr Sirski. El spune că ruşii au suferit „pierderi semnificative” şi că sunt obosiţi şi demoralizaţi.

„Astăzi inamicul a continuat să încerce să treacă de apărarea Kievului. Coloane de trupe ruseşti au luat cu asalt periferiile capitalei. Toate mişcările forţelor inamicului sunt sub control. Situaţie este sub control în capitala ţării noastre”, a spus Alexandr Sirski.

UPDATE, 28 FEBRUARIE 07:53 Trupele ruseşti şi-au oprit înaintarea spre centrul capitalei Kiev dinspre nord-vest
UPDATE, 28 FEBRUARIE 07:20  La Kiev sună sirenele, noaptea în capitala ucrainei s-au auzit explozii
UPDATE, 28 FEBRUARIE 00.30 Cel mai mare avion din lume, un Antonov AN-225, Mriya, a fost distrus într-un atac al ruşilor la aeroportul Hostomel din apropierea Kievului, transmite preşedinţia ucraineană.
"Poate că Rusia ne-a distrus 'Mriya' ('Visul' în trad.), dar nu vor putea niciodată să ne distrugă visul pentru un stat european puternic, liber şi democratic", a transmis ministrul de Externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba.

UPDATE, 28 FEBRUARIE 00.22 11 nave de transport ale Federaţiei Ruse, fiecare cu câte un batalion, se îndreaptă spre Odesa, într-o încercare de a lansa un asalt.

UPDATE, 28 FEBRUARIE, 00:00  „A patra zi a rezistenţei noastre se apropie de sfârşit. Inamicul se depăşeşte pe sine în cinism şi răutate. Sistemele operaţionale şi tactice de rachete Iskander au fost folosite în scopuri de luptă. În acelaşi timp, i s-a dat o lovitură paşnicului oraş Jitomir. Foloseşte femeile şi copiii ca scut uman. El trimite recruţi în iadul războiului. El se deghizează în uniforma militarilor Forţelor Armate ale Ucrainei şi foloseşte ambulanţele pentru a acoperi activităţile de sabotaj. El împuşcă în maşini cu familii. De la începutul agresiunii armate deschise din mâna ocupantului, 16 copii au murit deja. Nu vom ierta niciodată asta! Aceste zile au arătat cât de departe ne-am îndepărtat mental de Rusia. Am câştigat deja!”, anunţă Comandantul şef al Forţelor Armate ale Ucrainei.

UPDATE, 27 FEBRUARIE, 23:15   Imagini luate din satelit arată o largă desfăşurare de forţe terestre ruse, inclusiv tancuri, deplasându-se în direcţia Kievului, fiind la aproximativ 64 km de capitala ucraineană, informează o companie privată americană, potrivit Reuters, citat de Agerpres. Imaginile făcute publice de compania Maxar Technologies Inc arată o coloană de sute de vehicule militare care se întinde pe mai mult de 5 km.

Convoiul era situat la nord-est de oraşul ucrainean Ivankiv şi conţinea cisterne de combustibil, materiale logistice şi vehicule blindate, inclusiv tancuri, transportoare de infanterie şi piese de artilerie autopropulsată, afirmă Maxar.

Imaginile din satelit arată şi daunele provocate de recentele lovituri aeriene asupra aeroportului Antonov din Hostomel şi lupte grele în şi în apropierea aeroportului, a raportat Maxar.

Maxar a urmărit mişcările forţelor ruse la frontiera ucraineană timp de mai multe săptămâni. Imaginile sale nu au putut fi verificate independent de Reuters.


UPDATE, 27 FEBRUARIE, 21:30 
Purtătoarea de cuvânt al primarului din Kiev a negat informaţiile despre blocarea oraşului.
„Sunt aberaţii şi manipulare”, a spus ea pentru The Insider. Primarul Klicikova lansa în curând o declaraţie video care respinge acest lucru, a purtătoarea de cuvânt.

UPDATE, 27 FEBRUARIE, 20:30 Kievul este încercuit, a anunţat primarul capitalei ucrainene, Vitali Kliciko. El a adăugat o evacuare a civililor nu va fi posibilă „pentru că toate căile sunt blocate”, potrivit The Guardian.
 
„Suntem în pragul unei catastrofe umanitare”, a declarat el pentru Associated Press.
„În acest moment, avem curent electric, acum avem apă şi încălzire în case. Dar infrastructura este distrusă pentru livrările de alimente şi medicamente”, a adăugat Klitciko.
„De aceea, mesajul pentru toată lumea este: sprijiniţi Ucraina! Suntem puternici. Fiecare ucrainean este mândru că este independent, mândru că este ucrainean şi suntem mândri că avem propria noastră ţară”, a mai spus el.

UPDATE, 27 FEBRUARIE, 19:09  Uniunea Europeană a anunţat că îşi închide spaţiul aerian petru avioanele ruseşti. Decizia a fost luată după ce 18 state europene anunţaseră această decizie, ca o formă de sancţionare a Moscovei pentru invazia din Ucraina.
Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat noi sancţiuni pentru Rusia. Uniunea Europeană îşi închide spaţiul aerian pentru toate avioanele ruseşti, inclusiv pentru survol. Sunt vizate inclusiv avioanele oligarhilor, a spus von der Leyen.
Măsura implică interzicerea tuturor aeronavelor civile şi militare care zboară dinspre Rusia sau care aparţin unei companii ruseşti, scrie The Guardian.

UPDATE, 27 FEBRUARIE, 19:00 Cel mai mare avion cargo din lume, ANTONOV 225, care aparţine Ucrainei, a fost distrus. Despre aceasta a anunţat Rada Supremă de la Kiev. 

„În 2020, cea mai mare aeronavă de transport din lume AN-225 Mriya a început să efectueze zboruri umanitare şi să livreze provizii medicale pentru combaterea coronavirusului în UE. Atunci Ucraina a apărat Europa de pandemie. Astăzi, trupele ruse au distrus legenda aviaţiei mondiale”, scrie Rada Supremă din Kiev pe Twitter.



Ca urmare a unui atac aerian al trupelor ruse pe aeroportul Gostomel de lângă Kiev, un AN-225 „Mriya” a fost ars, precizează unian.net. Acest lucru este raportat de Agenţia de Comunicaţii de Stat pe canalul său Telegram. Departamentul a reţinut că o astfel de informaţie a fost transmisă Radio Liberty de două surse informate de la întreprinderea Antonov şi confirmată de primarul oraşului Buci.

UPDATE, 27 FEBRUARIE 18:45 Şeful delegaţiei Rusiei la o importantă reuniune a ONU asupra schimbărilor climatice a cerut duminică scuze pentru invazia forţelor armate ruse în Ucraina, calificând-o drept nejustificată, potrivit mai multor surse, care i-au ascultat declaraţia în cursul acestei videoconferinţe cu uşile închise, reunind 195 de ţări, relatează AFP.

UPDATE, 27 FEBRUARIE, 16:33 O explozie a distrus şapte maşini şi a spart ferestrele unui bloc de 16 etaje într-o zonă rezidenţială din capitala ucraineană Kiev, au anunţat duminică autorităţile oraşului, transmite dpa. Municipalitatea Kievului a dat publicităţii şi o imagine în care poate fi observat craterul care ar fi putut fi provocat de o grenadă.

Agenţia dpa notează că nu a putut verifica din surse independente dacă în spatele atacului s-ar afla forţele ruse. Ucraina a acuzat Rusia că vizează civili în invazia sa asupra ţării, acuzaţie respinsă de Moscova.

Primarul capitalei, Vitali Kliciko, a scris pe aplicaţia Telegram că nouă civili au fost ucişi în capitala ucraineană în ultimele zile, inclusiv un copil. Totodată, 18 membri ai forţelor de securitate ucrainene au fost ucişi.

UPDATE, 27 FEBRUARIE, 15:37 Preşedintele Ucraieni, Volodimir Zelenski anunţă că a discutat printr-un apel telefonic cu preşedintele Belaruslui, Alexandr Lukaşenko.

„Am convenit ca delegaţia ucraineană să se întâlnească cu delegaţia rusă fără condiţii prealabile la graniţa ucraineană-belarusă, lângă râul Pripyat. Alexandru Lukaşenko şi-a asumat responsabilitatea pentru a se asigura că toate avioanele, elicopterele şi rachetele staţionate pe teritoriul belarus rămân la sol în timpul călătoriei, discuţiilor şi întoarcerii delegaţiei ucrainene”a scris Zelenski.

UPDATE, 27 FEBRUARIE, 15:25 Vladimir Putin a ordonat ministrului Apărării, Serghei Şoigu, să ridice gradul de alertă a forţelo nucleare, după ceea ce el a acuzat ca fiind „declaraţii agresive din partea ţărilor NATO”, informează Reuters.
„Dragi colegi, vedeţi acţiunile neprietenoase ale ţărilor din Vest în ceea ce priveşte partea economică, despre care ştim cu toţii, dar înalţii oficiali NATO se exprimă agresiv la adresa Federaţiei Ruse, motiv pentru care ordon ministerului apărării şi şefului marelui stat major să treacă forţele de descurajare ale Armatei într-un regim special de alertă”, a spus Putin. 
 
UPDATE, 27 FEBRUARIE, 14:05 După luptele grele din Harkov, se pare că armata ucraineană este „în deplin control” al celui de-al doilea mai mare oraş din ţară, potrivit spuselor guvernatorului regional Oleg Sinegubov, citat de Sky News.
Acesta a spus: „Controlul asupra Harkov este complet al nostru! Forţele armate, poliţia şi forţele de apărare sunt la lucru, iar oraşul este complet curăţat de inamic”.

UPDATE, 27 FEBRUARIE, 13:10  Adjunctul ministrului Apărării din Ucraina a publicat o estimare a pierderilor Rusiei ca urmare o confruntărilor cu forţele ucrainene.
Hanna Malyar a spus pe Facebook că bilanţul primelor trei zile ale conflictului sunt preliminare şi probabil se va schimba, conform BBC, care nu a putut verifica validitatea acestor cifre.
Estimările pierderilor suferite de ruşi, potrivit ucrainenilor, include:
- 4.300 de decese
- 27 de avioane
- 26 de elicoptere
- 146 de tancuri
- 706 vehicule blindate
- 49 de tunuri
- un sistem de apărare anti-aeriană Buk
- 4 sisteme cu lansare multiplă de rachete Grad
- 30 de vehicule
- 60 de cisterne
- două drone
- două ambarcaţiuni

UPDATE, 27 FEBRUARIE, 12:45 "Forţele aeriene ucrainene au doborât o rachetă de croazieră lansată spre capitala Ucrainei, Kiev, de către un bombardier TU-22 de pe teritoriul Belarusului. Aceasta este o altă crimă de război comisă împotriva Ucrainei şi a poporului său", a declarat Oleg Nikolenko, purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean al Afacerilor Externe, într-un mesaj publicat duminică pe Twitter.

UPDATE, 27 FEBRUARIE, 11:50 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins oferta Kremlinului de a discuta în Belarus, precizând că această ţară a luat partea Rusiei în conflict. În declaraţiile rostite în limba rusă, preşedintele ucrainean a spus că Ucraina doreşte discuţii cu Rusia pentru a pune capăt luptelor, dar a insistat să le ţină într-un alt oraş precum Varşovia sau Istanbul. Mesajul vine după ce Kremlinul a declarat duminică că o delegaţie rusă a sosit deja în Belarus pentru eventuale discuţii.

UPDATE 27 FEBRUARIE 10:50 Trupele ruse ocupă acum Nova Kahovka, un oraş mic, dar situat strategic pe râul Nipru, care alimentează direct peninsula Crimeea cu apă, anunţă BBC. Primarul oraşului, Volodimir Kovalenko, a declarat că trupele ruse au ocupat comitetul executiv al oraşului şi au îndepărtat toate steagurile ucrainene de pe clădiri.
 
UPDATE. 27 FEBRUARIE 09:15 BBC scrie că o explozie a fost auzită la vest de centrul Kievului, după ce sirenele au fost declanşate în acest oraş.

UPDATE. 27 FEBRUARIE, 08:50 Pe străzile oraşului Harkov din nord-estul Ucrainei au fost văzute duminică vehicule militare ruse, a scris pe Telegram Anton Gheraşcenko, consilier al ministrului ucrainean de interne, transmite Reuters.

Filmări publicate de Gheraşcenko şi de Serviciul de stat ucrainean pentru comunicaţii speciale şi protecţia informaţiei arată mai multe vehicule militare uşoare deplasându-se de-a lungul unei străzi şi, separat, un tanc în flăcări.

Guvernatorul regional Oleg Sinegubov a declarat că vehiculele ruseşti au pătruns inclusiv în centrul oraşului, dar "forţele armate ucrainene distrug inamicul".

UPDATE, 27 FEBRUARIE, 07:30 Kievul a rezistat atacurilor invadatorilor ruşi, capitala Ucrainei aflându-se sub controlul autorităţilor ucrainene. În acest moment situaţia este calmă.

UPDATE 27 FEBRUARIE 00:07 Anumite banci din Rusia vor fi deconectate de la sistemul SWIFT. Anunţul a fost făcut de preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cu puţin timp în urmă într-o intervenţie live.

UPDATE 26 FEBRUARIE 23:29 Oamenii din Kiev se pregătesc pentru noi atacuri în această noapte. În oraş au început să sune sirenele de avertizare.

UPDATE 26 FEBRUARIE 23:19 Gruparea de hackeri Anonymous anunţă că a piratat canalele TV din Rusia pentru a spune adevărul despre ceea ce se întâmplă în Ucraina.

UPDATE 26 FEBRUARIE 23:11 Ucrainenii sunt rugaţi să dezactiveze geolocalizarea la telefoanele mobile. Acest lucru se precizează în apelul recent publicat al Ministerului Afacerilor Interne al Ucrainei pe canalul Telegram, scrie unian.net.
 
„Inamicul a început să navigheze prin acumulările de trafic mobil pentru atacurile şi loviturile lor. Dragi cetăţeni, aceasta este cererea vremii: toată lumea ar trebui să dezactiveze geolocalizarea pe telefoanele mobile, proprii şi cei dragi. Majoritatea „etichetelor” au fost deja neutralizate, inamicul începe să navigheze prin grupuri de trafic mafiot, ” a notat Ministerul Afacerilor Interne. Informaţiile se solicită să fie distribuite în comunităţi.

UPDATE 26 FEBRUARIE 22:11 Poliţia de la Kiev raportează că un DRG ( Grupul de sabotaj şi recunoaştere) rus a fost distrus la Kiev, transmite NEXTA.

UPDATE 26 FEBRUARIE 21:31 Astăzi, Dmytro Kuleba, ministrul de Externe al Ucrainei, a adresat un mesaj emoţionant persoanelor apropiate ostaşilor ruşi, trimişi să lupte în Ucraina. „Mame, soţii, fiice ale soldaţilor ruşi! Chemaţi-vă oamenii acasă. Ei au venit într-o ţară străină pentru a ucide oameni nevinovaţi, pentru a ne distruge casele. Puterea din ţara ta minte. Oamenii din Ucraina îi întâlnesc cu arme, nu cu flori. Cere autorităţilor oprirea războiului de cucerire, salvează-i pe cei dragi!”.

UPDATE 26 FEBRUARIE 20:45: Trupele ruse au capturat sâmbătă în sudul Ucrainei un aerodrom strategic, de unde şi-ar putea continua înaintarea către oraşul-port Mariupol, în a treia a zi a invaziei ruse în Ucraina, transmite Agerpres. În afara Kievului, au fost înregistrate atacuri aeriene ruseşti în oraşul Sumy din nord-est, la Mariupol în sud şi la Poltava în est, conform Ministerului Apărării ucrainean. Trupele ruse au capturat oraşul sud-estic Melitopol, lângă Marea Azov, în timp ce separatiştii proruşi au câştigat teren în regiunea lor, Donbas, dar pe ansamblu ofensiva rusească avansează lent şi provoacă armatei ruse mari pierderi umane şi în echipamente, conform evaluărilor Kievului şi ale oficialilor militari britanici şi americani.

UPDATE 26 FEBRUARIE 20:36: Trupele ruseşti se apropie de centrala nucleară de la Zaporojie, situată în sud-estul Ucrainei, a declarat sâmbătă Vadim Denisenko, un consilier al ministrului ucrainean de interne, transmite Agerpres.

UPDATE 26 FEBRUARIE 20:36: Trupele ruseşti se apropie de centrala nucleară de la Zaporojie, situată în sud-estul Ucrainei, a declarat sâmbătă Vadim Denisenko, un consilier al ministrului ucrainean de interne, transmite Agerpres.
UPDATE 26 FEBRUARIE 20:00: „Vom lupta atât timp cât va fi nevoie pentru a elibera ţara. Cu aceste declaraţii a ieşit preşedintele ucrainean cu puţin timp în urmă. Faptul că Ucraina a fost gata să se apere şi solidaritatea tuturor, curajul a stricat planul ocupării ţării noastre”, a declarat, într-o intervenţie video preşedintele Ucrainei, Vladimir Zelenski.


UPDATE 26 FEBRUARIE 19:34 Trupele ruseşti au aruncat în aer un baraj construit de Ucraina, care tăia importantul canal din nordul Crimeii de la râul Nipru, întrerupând aprovizionarea cu apă a Crimeii din 2014, a anunţat sâmbătă canalul de televiziune militar Zvezda, potrivit Agerpres.

UPDATE 26 FEBRUARIE 19:15 Militarii ruşi au tras focuri într-un autobuz cu oameni. Ofensiva a avut loc în cel de-al doilea oraş ca mărime din Ucraina, Harkov. În urma atacului, o persoană a murit, iar alte 14 sunt rănite. Anunţul a fost făcut de şeful Administraţiei Militare Regionale de Stat Harkov, Oleg Sinegubov, scrie presa din Ucraina.

UPDATE 26 FEBRUARIE 18:10   O grădiniţă din Cernihiv a fost distrusă într-un bombardament efectuat sâmbătă dimineaţa de armata rusă. Oraşul ucrainean se află în nordul ţării, aproape de graniţa cu Belarus şi Rusia. Din fericire în momentul atacului în clădire nu se afla nimeni, populaţia din zonă adăpostindu-se în locuri special amenajate.

UPDATE 26 FEBRUARIE 15:40  Turcia a interzis navelor militare ruseşti trecerea prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele din Marea Neagră. Anunţul a fost făcut de preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. El a mulţumit omologului său din Turcia şi cetăţenilor turci pentru suportul acordat. 

„Îi mulţumesc prietenului meu, domnule preşedinte al Turciei @RTErdogan şi oamenilor din Turcia pentru sprijinul lor puternic. Interzicerea trecerii navelor de război ruseşti în Marea Neagră şi sprijinul militar şi umanitar semnificativ pentru Ucraina sunt extrem de importante astăzi. Oamenii din Ucraina nu vor uita niciodată asta!” e mesajul lui Zelenski.
I thank my friend Mr. President of 🇹🇷 @RTErdogan and the people of 🇹🇷 for their strong support. The ban on the passage of 🇷🇺 warships to the Black Sea and significant military and humanitarian support for 🇺🇦 are extremely important today. The people of 🇺🇦 will never forget that!
— Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) February 26, 2022

UPDATE 26 FEBRUARIE 14:40   România închide spaţiul aerian pentru avioanele ruseşti. Decizii în acest sens au mai luat Polonia, Cehia, Marea Britanie, Bulgaria, Letonia şi Estonia.

UPDATE 26 FEBRUARIE 13:20 Stare de asediu introdusă la Kiev seara şi noaptea, anunţată de primarul Kievului, Vitali Klichko. Va începe sâmbătă la ora locală 17:00 şi va dura până duminică la ora 8:00. Aceleaşi măsuri vor fi luate şi în oraş duminică - starea de asediu va dura de la 17:00 la 8:00 luni, 28 februarie. Klitchko a remarcat că toţi civilii care se vor afla în stradă în timpul stării de asediu vor fi consideraţi membri ai grupurilor de sabotaj şi inamici.

UPDATE 26 FEBRUARIE 12:20 Preşedintele Volodimir Zelenski a venit cu o nouă adresare video, publicată pe reţelele de socializare. „Ne-am ridicat şi am luptat cu succes cu atacurile inamicului. Luptele continuă. În multe oraşe şi zone ale statului nostru. Dar ştim că protejăm, - ţara, pământul, viitorul copiilor. Kievul şi oraşele cheie din jurul capitalei sunt controlate de armata noastră. Ocupanţii au vrut să blocheze centrul statului nostru şi să pună aici marionetele lor, ca în Doneţk. Le-am rupt ideea”, a spus Zelenski.


UPDATE 26 FEBRUARIE 11:30   O coloană de circa o sută de blindate ruseşti avansează în direcţia Kievului din regiunea Vişgorod, situată la nord de capitala Ucrainei, au informat sâmbătă mass-media locale, citate de EFE şi Agerpres.
UPDATE 26 FEBRUARIE 11:10  Ministrul Sănătăţii al Ucrainei, Viktor Lyashko, a declarat că 198 de civili, inclusiv trei copii, au fost ucişi din mâna invadatorilor. 1115 persoane au fost rănite, dintre care 33 copii.

UPDATE 26 FEBRUARIE 10:30 Metroul a încetat să funcţioneze în Kiev. „Metroul a trecut în modul de adăpost. Nu va exista transport", a declarat primarul Kievului, Vitaliy Klitschko.

UPDATE 26 FEBRUARIE 09:00 Pierderile ruşilor în primele două zile de război împotriva Ucrainei. Au fost distruse 14 avioane ruseşti, 8 elicoptere, 102 tancuri, 536 vehicule blindate şi peste 3000 de soldaţi ucişi
UPDATE 26 FEBRUARIE 08:45 Serviciul de Stat de Urgenţă al Ucrainei a confirmat informaţiile despre o rachetă care a lovit o clădire rezidenţială de pe bulevardul Lobanovsky, din Kiev.  Acesta este cartierul Solomensky, nu departe de aeroportul Zhuliany.


Potrivit datelor preliminare, nu sunt victime sau răniţi, evacuarea locuitorilor fiind în curs.
UPDATE 26 FEBRUARIE 08:25 Forţele ruse au lansat sâmbătă atacuri coordonate cu rachete şi artilerie asupra mai multor oraşe ucrainene, inclusiv capitala Kiev, unde s-au făcut auzite focuri de armă şi explozii lângă clădiri guvernamentale, au anunţat oficiali militari ucraineni şi martori oculari pentru Reuters.
Oficialii ucraineni spun că au fost lansate rachete de croazieră către Ucraina dinspre Marea Neagră. Unele zone de lângă Sumi, Poltava şi Mariupol au fost lovite de atacuri aeriene, conform Reuters.
Lupte grele sunt de asemenea în curs lângă oraşele Herson, Mikolaiv şi Odesa, a anunţat sâmbătă dimineaţa un consilier al preşedintelui ucrainean. „Lupte grele au loc lângă Mariupol", a mai declarat Mihailo Podoliak, consilierul preşedintelui Volodimir Zelenski. „Însă nu se pune problema ca Mariupol să se predea sau să fie capturat", a afirmat el.
Autorităţile ucrainene şi-au îndemnat cetăţenii să ajute la apărarea Kievului în faţa avansării forţelor ruse, care au invadat joi Ucraina.
Însă, chiar dacă luptele au devenit mai intense, guvernele rus şi ucrainean au semnalat deschiderea de negocieri, într-un prim licăr de speranţă pentru diplomaţie după ce preşedintele rus Vladimir Putin a lansat invazia.

UPDATE 26 FEBRUARIE 08:15 Volodimir Zelenski, pe Twitter: O nouă zi pe frontul diplomatic a început cu o conversaţie cu Emmanuel Macron. Arme şi echipamente de la partenerii noştri sunt în drum spre Ucraina. Coaliţia anti-război funcţionează!
Новий день на дипломатичному фронті почали з розмови з @EmmanuelMacron. До нас прямує зброя та обладнання від наших партнерів. Антивоєнна коаліція діє!
— Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) February 26, 2022

„Există o mulţime de informaţii false pe internet că fac apel la armata noastră să depună armele şi să evacuăm. Sunt aici, nu vom depune armele, ne vom apăra statul. Armele noastre sunt adevărul, pământul nostru, copiii noştri. Le vom apăra", a declarat preşedintele Volodimir Zelenski într-un clip postat pe Facebook în această dimineaţă.


UPDATE 26 FEBRUARIE 08:05 Statele Unite au alocat 350 de milioane de dolari ajutor pentru Ucraina. Secretarul de Stat, Antony Blinkin a declarat că asistenţa este pentru organizarea defensivei.

UPDATE 26 FEBRUARIE 07:58 Secretarul general al ONU, Antonio Guterres a declarat că peste 100 de mii de cetăţeni ucraineni au părăsit deja ţara.

UPDATE 00:03 Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a postat un nou video pe pagina sa de Facebook. „În această noapte va avea loc un asalt al forţelor ruse asupra Kievului”, anunţă preşedintele ucrainean în ultima sa adresare de acum câteva minute. Acesta a îndemnat oamenii, dar şi militarii să fie pe fază şi să respingă atacul prin orice metodă posibilă.

UPDATE 26 FEBRUARIE A TREI ZI DE RĂZBOI ÎN UCRAINA
UPDATE 25 FEBRUARIE 23:45 Insula Serpilor rămâne sub controlul armatei ruse. „Controlul asupra insulei nu a fost returnat. Continuăm să aflăm soarta apărătorilor ucraineni - grăniceri şi soldaţi ai Forţelor Armate ale Ucrainei, care se aflau pe insulă", a precizat Serviciul de Grăniceri de Stat, potrivit unian.net.

UPDATE 25 FEBRUARIE 23:41 Conducerea ucraineană a fost de acord cu propunerea preşedintelui rus Vladimir Putin de a purta negocieri. Acest lucru a fost anunţat pe Facebook de secretarul de presă al lui Zelensky, care infirmă informaţiile anunţate de ministerul rus de Interne precum că Ucraina refuzat să negocieze astăzi.

„Ucraina a fost şi rămâne pregătită să vorbească despre încetarea focului şi pace. Aceasta este poziţia noastră neschimbată. Am fost de acord cu propunerea preşedintelui Federaţiei Ruse. Direct la aceste ore, părţile se consultă cu privire la locul şi ora negocierii. proces. Cu cât încep negocierile mai devreme, cu atât sunt mai mari şansele de a restabili viaţa normală”, a scris secretarul de presă al lui Zelensky, scrie unian.net.

UPDATE 25 FEBRUARIE 23:13 Sirenele au început să sune la Kiev vineri seară, avertizând asupra unui atac aerian, scrie The Guardian

UPDATE 25 FEBRUARIE 22:47 În imagini este baza petrolieră din Nicolaev care a fost atacată.





UPDATE 25 FEBRUARIE 22:27 Grupul de hakeri Anonymous susţine că au atacat „cu succes” site-ul ministerului rus al Apărării de unde au furat mai multe baze de date pe care le-au publicat.



UPDATE 25 FEBRUARIE 22:15
 Ministerul Apărării de la Kiev precizează că centrala electrică din capitală funcţionează normal şi că nu a fost distrusă, infirmând astfel informaţii potrivit cărora o parte a oraşului ar fi rămas fără curent. Ministerul confirmă însă că mai devreme au fost cinci explozii în zona centralei.
 

UPDATE 25 FEBRUARIE 23:57 
UPDATE 25 FEBRUARIE 22:09 În Harkov, inamicul a bombardat Centrul de sânge şi o instituţie de învăţământ, există victime în rândul civililor, scrie agenţia de presă ucraineană unian.net. Despre acest lucru a anunţat pe Facebook şeful Administraţiei Regionale de Stat din Harkov, Oleg Sinegubov.

„Trupele ruse îşi continuă invazia cinică şi brutală a regiunii Harkov. În pofida declaraţiilor conducerii ţării agresoare, inamicul bombardează clădiri rezidenţiale, în urmă cu o oră în centrul Harkovului a avut loc un bombardament al Centrului de Sânge, un instituţie de învăţământ, există victime în rândul populaţiei civile”, a decalarat oficialul.



UPDATE 25 FEBRUARIE 21:45 Mare parte din capitala Ucrainei a rămas în întuneric, potrivit mai multor surse, în urma exploziilor la centrala electrică.

UPDATE 25 FEBRUARIE 21:30 Cinci explozii au avut loc într-un interval de câteva minute în zona centralei electrice din Kiev, a precizat primarul oraşului, Vitali Klitschko, pe Twitter. El a spus că serviciile de urgenţă se îndreaptă spre locul exploziilor şi că aşteaptă detalii

UPDATE 25 FEBRUARIE19:30 Forţele ruse au început un nou atac în sud estul Ucrainei. Oraşul Odesa este atacat cu rachete. Sistemul antiaerian al oraşului a deschis focul. Martorii spun că ucrainenii se pregătesc de un atac masiv al avioanelor ruseşti.
UPDATE 25 FEBRUARIE19:13 Preşedintele ucrainean a apărut într-o nouă secvenţă video în care apare alături de premierul Ucrainei şi alţi miniştri din Guvern.



UPDATE 25 FEBRUARIE18:50 Explozii puternice au avut loc în oraşul Harkov, unde se duc lupte grele între ucraineni şi ruşi. Una dintre explozii a avut loc într-o zonă industrială, fiind distrusă o fabrică de tractoare

UPDATE 25 FEBRUARIE18:40 La vest de Mariupol este în desfăşurare un atac de pe Marea Azov al trupelor ruseşti, potrivit unui oficial american, citat de CNN. Ruşii trimit mii de infanterişti la ţărm, a declarat acesta. „Presupunerea generală este că se vor deplasa spre nord-est, spre Mariupol şi regiunea Donbas”.
UPDATE 25 FEBRUARIE18:18 Administraţia regională de stat din Herson a raportat că, după lupte aprige, controlul asupra trecerii către Herson a fost pierdut de ucraineni. Pe Facebook a fost publicată declaraţia şefului Administraţiei Regionale de Stat, Gennady Laguţa.

„Inamicul a depăşit apărarea oraşului cu forţe semnificative şi cu pierderi grele. Locuitorii sunt rugaţi să rămână calmi şi să nu intre în panică. Conducerea regiunii depune toate eforturile pentru a menţine ordinea şi a salva vieţi omeneşti”, se arată în raport potrivi unian.net.

UPDATE 25 FEBRUARIE 18:10 Forţele armate ale Ucrainei spun că potrivit ultimului bilanţ au fost ucişi peste 2.800 de militari ruşi, 80 de tancuri, 516 blindate, 7 elicoptere, 10 avioane şi 20 de rachete. „Gruparea Forţelor Armate ale Ucrainei, împreună cu Forţele Teritoriale de Apărare, deţin controlul oraşului Kiev pe care îl apără.

UPDATE 25 FEBRUARIE 17:33  Insula Serpilor este sub controlul Ucrainei. Poliţiştii de frontieră continuă să păzească graniţele Ucrainei în Marea Neagră. Acest lucru a fost anunţat de consilierul ministrului afacerilor interne, Vadim Denisenko, potrivit unian.net

UPDATE 25 FEBRUARIE 17:07 Preşedintele rus Vladimir Putin le-a cerut militarilor ucraineni să întoarcă armele împotriva propriului Guvern. El a reluat acuzaţiile false că autorităţile din Ucraina ar fi „narcomani”  şi „neonazişti”.
„Încă o dată mă adresez soldaţilor din armata ucraineană. Nu permiteţi neonaziştilor să folosească copiii voştri, soţiile voastre, bătrânii voştri ca pe nişte scuturi vii. Luaţi puterea în mâinile voastre. Noi cu voi ne vom înţelege mult mai bine decât cu această şleahtă de narcomani şi neonazişti care s-a aciuat în Kiev şi a luat ostatic întreg poporul ucrainean”, a spus Putin într-un discurs după reuniunea Consiliului de Securitate.

UPDATE 25 FEBRUARIE 15:23 Ruşii anunţă că sunt gata sa trimită o delegaţie la Minsk pentru negocieri, potrivit Agenţiei de presă de stat TASS. Într-un briefing de presă, Zelenski a făcut un apel către putin pentru a se aşeza la masa de negocieri.

UPDATE 25 FEBRUARIE 15:01  Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a cerut vineri omologului său rus Vladimir Putin să se aşeze la masa negocierilor pentru a opri operaţiunea militară lansată joi de Rusia asupra Ucrainei, liderul de la Kiev cerându-le în acelaşi timp cetăţenilor europeni care au pregătire militară în confruntări armate să vină să lupte în Ucraina, relatează agenţiile EFE şi AFP.



„Vreau să mă adresez încă o dată preşedintelui Rusiei. Pe tot teritoriul Ucrainei sunt lupte. Să ne aşezăm la masa negocierilor pentru a opri moartea fiinţelor omeneşti'', a spus Zelenski într-un mesaj televizat, în timp ce armata rusă a ajuns până la Kiev”, susţine Zelenski.



UPDATE 25 FEBRUARIE 14:40 Ucrainenii din capitala Kiev se pregătesc pentru lupta cu forţele ruseşti care au intrat deja în unele cartiere ale metropolei. În imaginile publicate pe reţelele sociale apar ucraineni care se înarmează şi care pregătesc cocktail-uri Molotov.

UPDATE 25 FEBRUARIE Focuri de armă se aud în apropierea sediului guvernului de la Kiev, în timp ce armata ucraineană încearcă să oprească intrarea forţelor ruseşti în capitala Ucrainei. 
UPDATE 25 FEBRUARIE 13:30 Turcia nu poate opri navele de război ruseşti care intră în Marea Neagră prin strâmtorile sale, aşa cum a cerut Ucraina, din cauza unei clauze dintr-un pact internaţional care permite navelor să se întoarcă la baza lor de origine, a declarat vineri ministrul de externe turc, citat de Reuters, citat de digi24.ro

UPDATE 25 FEBRUARIE 10:30 Forţele ruse au intrat în districtul Obolon din Kiev, unde armata ucraineană se luptă în prezent cu ele, relatează presă ucraineană. Ministerul Apărării al Ucrainei le cere locuitorilor să nu părăsească casa. Districtul este la aproximativ 10 km de centrul Kievului.

UPDATE 25 FEBRUARIE 09:34  Toţi cei 13 poliţişti de frontieră ucraineni care păzeau Insula Şerpilor şi au murit în timpul bombardamentului de joi vor primi titlul de Erou al Ucrainei. O înregistrare audio cu ultimele lor cuvinte sfidătoare la adresa atacatorilor a fost făcută publică şi a stârnit valuri de emoţii, relatează BBC.

UPDATE 25 FEBRUARIE 09:13 Centralele nucleare operaţionale din Ucraina funcţionează în siguranţă şi nu au avut loc „distrugeri” la facilităţile de la fosta centrala nucleară de la Cernobîl, a anunţat joi Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, citând o notificare trimisă de Autoritatea pentru reglementare a energiei nucleare din Ucraina, transmite Reuters.
UPDATE 25 FEBRUARIE 09:03 Apărarea antiaeriană a Kievului a doborât vineri dimineaţă un avion rusesc, care a căzut lângă un imobil de locuinţe din oraş, a indicat consilierul ministrului de interne ucrainean Anton Gheraşcenko, citat de EFE.

După căderea avionului rusesc, o clădire rezidenţială cu nouă etaje a luat foc - de la etajul patru până la etajul nouă- a relatat în acelaşi timp portalul RBC.ua. La stingerea incendiului au fost mobilizate 11 echipaje de pompieri.



UPDATE 25 FEBRUARIE 08:57 Ucraina se aşteaptă la un atac cu tancuri ruseşti în capitala Kiev vineri, care ar putea deveni cea mai dură zi a războiului, a declarat un consilier al ministrului de interne, relatează Reuters. Consilierul Anton Heraşcenko a spus că trupele care apără Kievul sunt pregătite cu rachete antitanc furnizate de aliaţii străini.

La rândul său, ministrul adjunct al Apărării, Hanna Maliar, a avertizat că forţele ruseşti vor intra vineri în zone de la marginea Kievului, după ce autorităţile au anunţat că oraşul şi alte locuri au fost atacate de rachete ruseşti la primele ore ale dimineţii.

UPDATE 25 FEBRUARIE 08:45 „Ne apărăm libertatea şi pământul nostru. Dar avem nevoie de asistenţă internaţională eficientă. Am discutat despre asta cu preşedintele Polonii. El a făcut apel la Bucureşti în ceea ce priveşte ajutorul pentru apărare, sancţiuni şi presiuni asupra agresorului. Împreună trebuie să punem la masa negocierilor. Avem nevoie de o coaliţie împotriva războiului”, a scris preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski pe pagina oficială de Instagram.

UPDATE 25 FEBRUARIE 08:33 Guvernul Ucrainei solicită voluntari din rândul hackerilor pentru a ajuta la protejarea infrastructurii critice şi pentru a face misiuni de spionaj cibernetic împotriva trupelor ruseşti, au spus pentru Reuters două persoane implicate în acest proiect.
Solicitările pentru voluntari au început să apară pe forumurile hackerilor joi dimineaţă, în timp ce mulţi locuitori fugeau din capitala Kiev.

UPDATE 25 FEBRUARIE 08:10 Răspunsul Turciei la solicitarea Ucrainei de a închide strâmtoril Bosfor şi Dardanele: „Vom putea închide trecerea corăbiilor ruseşti, însă ele oricum vor avea dreptul să revină la bazele lor militare!“
Conform unui pact din 1936, Ankara are control asupra celor două strâmtori şi poate limita trecerea navelor de război dacă este ameninţată sau în timpul unui conflict.
„Cerem ca spaţiul aerian şi strâmtorile Bosfor şi Dardanele să fie închise. Am transmis părţii turce solicitarea noastră în acest sens", a declarat ambasadorul Vasil Bodnar într-o conferinţă de presă la Ankara joi, 24 februarie.

UPDATE 25 FEBRUARIE 07:51 Sirenele au răsunat vineri dimineaţă în oraşul Lvov din vestul Ucrainei, informează Reuters, care citează martori oculari.

UPDATE 25 FEBRUARIE 07:45 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Rusia a reluat atacurile cu rachetă în zorii zilei de vineri, la ora locală 04.00, dar că trupele ruse au fost oprite din avansul lor în majoritatea direcţiilor, relatează Reuters. Într-un discurs televizat, Zelenski a spus că atacurile ruse au avut ţinte atât militare, cât şi civile.

UPDATE 25 FEBRUARIE 06:54 . Aeroportul din Rivne a fost atacat cu rachete, potrivit primarului din oraş, Aleksandr Tretiak.
UPDATE 25 FEBRUARIE 06:40. Ministrul Afacerilor Externe din Ucraina Dmitro Kuleba: Atacuri groaznice cu rachete în Kiev. Ultima dată când capitala noastră a trecut printr-o experienţă asemănătoare a fost în 1941 când a fost atacată de naziştii germani. Ucraina a învins răul şi o va face şi de data aceasta. Opriţi-l pe Putin! Izolaţi Rusia! Rupeţi toate legăturile! Eliminaţi Rusia de oriunde!


Explozii puternice au răsunat în zorii zilei de vineri în centrul Kievului. Într-o postare pe contul de Facebook, forţele terestre ucrainene au precizat că Kievul este vizat de "tiruri de rachetă", precizând că au distrus în zbor două din aceste rachete. Armata a publicat un scurt video filmat de amatori care arată un bloc de apartamente în flăcări.
UPDATE 25 FEBRUARIE 06:01 Două clădiri rezidenţiale din sud-estul Kievului sunt în flăcări după ce au fost lovite de resturile unui avion doborât.

UPDATE 25 FEBRUARIE 05:50 .Postul frontieră din regiunea Zaporizhzhya a fost lovit de o rachetă, au spus grănicerii ucraineni
UPDATE 25 FEBRUARIE 05:44 Forţele mecanizate ruseşti care au pătruns în Ucraina dinspre Belarus se află la o distanţă de 32  de kilometri de Kiev, potrivit oficialilor din administraţia Biden.
UPDATE 25 FEBRUARIE 05:24: Ministerul de Interne al Ucrainei a precizat că un avion rusesc a fost doborât de forţele aeriene guvernamentale în districtul Darnitsky, lângă Kiev
UPDATE 25 FEBRUARIE 05:22. Forţele armate ucrainene au confirmat că arme suplimentare sunt aduse în Kiev
UPDATE 25 FEBRUARIE 04:43: Explozii puternice au loc în Kiev. Anton Gerashchenko, oficial din cadrul Ministerului ucrainean de Interne, confirmă bombardamentele cu rachete balistice şi de croazieră asupra Kievului.

UPDATE 25 FEBRUARIE 00:12 Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat o mobilizare generală.

UPDATE 23:25 Autorităţile din oraşul Lvov, în vestul Ucrainei, au ordonat închiderea completă a luminilor pe timp de noapte, ca măsură „preventivă” de securitate, scrie CNN. citat de digi24.ro
Toate luminile de pe străzi, de pe clădiri au trebuit închise la ora 23.00, la fel ca şi luminile în gospodării. Autorităţile le-au cerut localnicilor să nu mai iasă din case, cu excepţia cazurilor de urgenţă.
În Lvov se găsesc acum mai multe consulate şi ambasade care s-au mutat în acest oraş din vestul ţării, în apropiere de graniţa cu Polonia, părăsind capitala Kiev.

UPDATE 23.19 Ucraina: Discuţie telefonică „francă" între Putin şi Macron (Kremlin)
Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său francez Emmanuel Macron au avut joi o conversaţie telefonică "serioasă şi sinceră" despre operaţiunea militară a Moscovei în Ucraina, potrivit unui comunicat al Kremlinului citat de AFP.

În cadrul acestei conversaţii, prima dintre Vladimir Putin şi un lider occidental după ce Rusia a invadat joi dimineaţă Ucraina, preşedintele rus "a oferit o explicaţie detaliată a motivelor" care au determinat Moscova să lanseze această operaţiune, a precizat Kremlinul.
UPDATE ORA 23.12 MApN: Ministrul Dîncu a co-prezidat reuniunea extraordinară a miniştrilor apărării în format B9 cu privire la agresiunea Rusiei în Ucraina
Ministrul Apărării Naţionale al României, Vasile Dîncu, a co-prezidat, joi, împreună cu omologul polon, Mariusz Blaszczak, şi cu participarea secretarului apărării al Statelor Unite ale Americii, Lloyd J. Austin III, reuniunea extraordinară a miniştrilor apărării în Format Bucureşti 9 (B9), organizată, prin videoconferinţă, în contextul agresiunii armate a Federaţiei Ruse asupra suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei, informează un comunicat al MApN.

UPDATE 23:25 Rusia a lansat „în total peste 160 de rachete”, a declarat joi un înalt oficial american, informează CNN.
Cele mai multe dintre acestea sunt „rachete balistice cu rază scurtă de acţiune”, dar loviturile aeriene au inclus şi un „amestec de rachete cu rază medie de acţiune şi de croazieră”, a spus oficialul.
UPDATE 23:00 Se duc lupte grele în oraşul Harkov, unul dintre principalele oraşe ucrainene vizate de atacurile Federaţiei Ruse. Imagini publicate pe reţelele sociale arată atacuri cu rachete şi oameni înspăimântanţi, refugiaţi la metrou.


Actualizare de la Ministrul Apărării al Ucrainei: „De mai bine de 16 ore, Ucraina respinge invadatorii ruşi. Forţele armate, paznicii, grănicerii, salvatorii, luptătorii altor structuri de putere ţin eroic linia. Întreaga naţiune se alătură treptat rezistenţei. Mii de cetăţeni s-au alăturat deja în rândurile Forţelor de Apărare Teritorială.

Luptele grele continuă în regiunea Lugansk, regiunea Sumy, la nord de Capitală. Situaţie dificilă în sudul ţării. 2/3 din grupările tactice de batalion de care dispune Rusia au fost introduse în Ucraina.

Cu toate acestea, inamicul nu se aştepta la o asemenea rezistenţă. A fost oprit lângă Harkov. Tăcut şi alungat înapoi în multe zone din est. Invadatorii ruşi deja se predau.

Kremlinul pregăteşte un nou val de atacuri, inclusiv un asalt aerian. Dar armata noastră este gata să-l întâlnească. Utilizăm în mod activ mostre de arme moderne pe care le-am primit de la partenerii noştri. Va fi mai mult.

Lumea începe să impună sancţiuni. În Rusia au început proteste împotriva războiului. Mâine ruşii vor şti care este preţul nebuniei lui Putin.

Suntem pe pământul nostru şi nu ne vom retrage. Şi cu siguranţă vom câştiga! Glorie Ucrainei!”

UPDATE 22:45: Bărbaţii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 60 de ani nu vor avea voie să părăsească Ucraina. Acest lucru a fost anunţat de şeful vămii din Lvov Daniil Menshikov.

UPDATE 22:40: Aeroportul din Gostomel, regiunea Kiev, a fost readus sub controlul armatei ucrainene. Anunţul a fost făcut de către Alexei Arestovich, consilierul preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

UPDATE 22:30: Numeroase site-uri guvernamentale ruse, inclusiv paginile web ale Kremlinului şi Ministerului Apărării, au rămas joi fără conexiune la internet, a informat observatorul de internet Netblocks şi a confirmat EFE, citat de Agerpres.

UPDATE 22:20: Ministrul ucrainean al sănătăţii Oleh Liaşko a declarat joi că 57 de oameni au fost ucişi şi 169 au fost răniţi după ce Rusia a lansat o invazie la scară mare asupra Ucrainei, informează Reuters, potrivit Agerpres.

La rândul său, ministrul-adjunct al apărării din Ucraina a raportat că bombardamente intense continuă în regiunea estică Doneţk.

Preşedintele rus Vladimir Putin a lansat joi în zori o amplă operaţiune militară contra Ucrainei, cu lovituri aeriene şi intrarea forţelor terestre ruse din mai multe direcţii pe teritoriul ucrainean, după ce luni el recunoscuse independenţa regiunilor separatiste din estul Ucrainei.
UPDATE 22:10 Serviciul Vamal de Stat al Ucrainei a confirmat oficial ocuparea insulei Şerpilor de către Marina Rusă.

UPDATE 22:00: Începând cu ora 22.00, în mai multe oraşe din Ucraina intră în vigoare restricţii de circulaţie în afara casei pentru civili.

UPDATE 21:00 Biden consideră că operaţiunea militară rusă din Donbas este nefondată. Preşedintele SUA susţine că Federaţia Rusă a respins propunerile de dialog privind securitatea în Europa. Acesta susţine că demersurile Federaţiei Ruse constituie o încălcare a dreptului internaţional şi Statele Unite impun sancţiuni suplimentare şi restricţii la export Rusiei. Dacă Rusia atacă orice ţară NATO din afara Ucrainei, SUA vor fi gata să lupte, a spus Biden.

UPDATE 20:50  Mariupol este unul dintre cele mai mari porturi ucrainene de la Marea Azov şi este situat în apropiere de linia frontului dintre forţele ucrainene şi separatiştii din regiunea Doneţk, pe care Vladimir Putin a recunoscut-o ca stat independent.
Capturarea acestui oraş ar ajuta Rusia să îşi asigure o rută terestră directă către Crimeea, peninsula ucraineană anexată de Rusia în 2014.

UPDATE 19:30 Armata rusă a preluat controlul asupra teritoriului centralei nucleare de la Cernobîl. Această informaţie a fost confirmată într-un comentariu pentru agenţia de ştiri din Ucraina, UNIAN de către Mihail Podolyak, consilier al şefului Biroului Preşedintelui. Potrivit acestuia, staţia este în prezent în pericol, existând riscul unor provocări.

UPDATE 20:30 Preşedintele american Joe Biden a discutat cu liderii G7 şi urmează să anunţe un pachet de sancţiuni „devastatoare” împotriva Rusiei, după atacul de joi împotriva Ucrainei.



„După o luptă crâncenă, controlul nostru asupra sitului de la Cernobîl a fost pierdut. Starea instalaţiilor fostei centrale nucleare de la Cernobîl, izolarea şi depozitarea deşeurilor nucleare este necunoscută. După atacul absolut fără sens al ruşilor în această direcţie, este imposibil de spus că centrala nucleară de la Cernobîl este sigură.Aceasta este una dintre cele mai grave ameninţări la adresa Europei de astăzi.Cunoscând obiceiurile ruşilor, probabil că ei pregătesc deja lucruri provocatoare la centrala nucleară de la Cernobîl, fie vor folosi daune primite în timpul atacului pentru a da vina pe Ucraina pentru acest lucru, sau ei înşişi vor deteriora aceste obiecte, fără îndoială, cele mai periculoase”, a declarat oficialul ucrainean..

După cum a raportat UNIAN mai devreme, astăzi trupele invadatorilor de pe teritoriul Belarusului au intrat în zona centralei nucleare de la Cernobîl. Gărzile Naţionale, care păzesc depozitul de deşeuri radioactive periculoase, au opus rezistenţă acerbă. A existat o ameninţare cu distrugerea depozitului de deşeuri nucleare. În acest caz, praful radioactiv poate acoperi teritoriile Ucrainei, Belarusului şi ţărilor UE

UPDATE 19:19 Forţele ruse au cucerit un aeroport militar situat în apropiere de Kiev, a recunoscut joi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a promis că aeroportul va fi recucerit, transmit AFP şi Reuters.

Potrivit şefului statului ucrainean, care s-a exprimat într-o intervenţie video, aeroportul a fost cucerit de forţele ruse, dar debarcarea paraşutiştilor la Gostomel, unde este situat aeroportul, a fost ''blocată'' şi forţele ucrainene ''au primit ordinul de a-i distruge''.

Autorităţile militare ucrainene au afirmat că 20 de elicoptere ruse şi un avion Mi-8 au adus trupe aeropurtate la aeroportul Gostomel, din regiunea Kiev.
„Lupte sunt în curs pentru aeroportul din Gostomel", anunţase anterior şeful Forţelor Armate ale Ucrainei, Valeri Zalujnii.

UPDATE 18:30. Şapte oameni au fost ucişi, iar alţi 17 răniţi într-un atac cu rachetă la o bază militară la nord-est de capitala Kiev, anunţă autorităţile ucrainene, potrivit CNN.Rusia a lansat cel puţin 100 de rachete de mai multe tipuri asupra Ucrainei, de la începutul agresiunii, a declarat un oficial american al apărării, potrivit CNN.
Cele mai multe rachete sunt cu rază scurtă de acţiune, dar au fost şi cu rază medie, rachete de croazieră şi rachete sol-aer, unele lansate dinspre mare.
UPDATE 17:50. „Dacă ne auziţi şi înţelegeţi că călcaţi într-o ţară independentă, vă rog, ieşiţi în Piaţa din centrul Moscovei, adresaţi-vă preşedintelui ţării voastre. Noi suntem pe pământul nostru” a declarat preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski într-o intervenţie live.

„În Donbass, forţele noastre armate fac o muncă excelentă. Direcţia Harkov este foarte dificilă, forţele de protecţie a oraşului funcţionează. Cea mai problematică situaţie pe care o avem astăzi este în sud. Trupele noastre duc bătălii aprige în suburbiile Hersonului. Inamicul presează din Crimeea ocupată, încercând să ajungă în direcţia Melitopol”, a spus Zelenski.


UPDATE 17:45: Trupele ruseşti au capturat o parte din regiunea Herson. Trupele ruseşti au capturat o parte din regiunea Herson. Printre oraşele capturate se numără Genichesk şi Oleshki.

UPDATE 17:30: Există informaţii că banca austriacă Raiffeisen a blocat conturile cetăţenilor din Rusia şi Belarus. Probabil, Raiffeisen va părăsi ţara agresor şi aliatul acesteia ca urmare a sancţiunilor.

UPDATE 17:31: Un purtător de cuvânt al Pentagonului a declarat că Statele Unite consideră acţiunile Rusiei împotriva Ucrainei drept faza iniţială a unei invazii la scară largă, relatează Reuters.

UPDATE 17:15: „Forţele de ocupaţie ruse încearcă să pună mâna pe Cernobîl. Apărătorii noştri îşi dau viaţa pentru ca tragedia din 1986 să nu se repete. A raportat acest lucru la PM suedez. Aceasta este o declaraţie de război împotriva întregii Europe”, a declarat preşedintele Zelenski.


UPDATE 17:05: 
Primarul Kievului, Klitschko, a anunţat introducerea stării de asediu în capitală.

UPDATE 17:00: Un elicopter militar rusesc a fost doborât la aeroportul Hostomel, lângă Kiev, anunţă BBC, care publică şi o imagine a epavei, precuzând că nu cunoaşte sursa fotografiei.
Hostomel este principalul aeroport de marfă al Ucrainei, dar şi bază militară. Tot aici este hangarul celui mai mare avion din lumea, AN-225 Mriya.
În satul Lipiţkoe din Regiunea Odesa, Rusia a lansat o rachetă spre o bază militară. Au fost ucise 22 de persoane, 11 bărbaţi şi 11 femei.


UPDATE 16:40:
Ocupanţii au lovit aerodromul din regiunea Carpaţilor: cinci persoane au fost rănite, printre care sunt şi militari şi civili, potrivit unian.net

UPDATE 16:10: La Kiev a fost declarată o stare de alertă de raid aerian, locuitorii capitalei sunt rugaţi să meargă de urgenţă la adăposturi, transmite administraţia oraşului Kiev, potrivit agenţia Tass. În Kiev sunt scoase tancuri blindate pe străzi.

AICI puteţi vedea harta cu amplasarea adăposturilor de bombe din Ucraina.

UPDATE 15:40 Patru rachete balistice au fost lansate dinspre Belarus către sud-vest, potrivit Forţelor Terestre ucrainene.

UPDATE. Ucraina este lovită de un al doilea val de atacuri cu rachetă, a declarat joi un consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit Reuters.

UPDATE. Armata ucraineană a declarat că a distrus patru tancuri ruseşti în apropierea oraşului Harkov, din estul oraşului, a ucis 50 de militari în apropierea unui oraş din regiunea Lugansk şi a doborât un al şaselea avion rusesc, scrie Rueters

UPDATE. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, joi, că Ucraina a rupt relaţiile diplomatice cu Rusia. El a spus că armata ucraineană duce lupte grele şi că "duşmanul a suferit pierderi serioase". "Va suferi şi mai multe", a adăugat el.

"Avem o armată foarte puternică şi oamenii noştri sunt la fel de curajoşi. Militarii sunt angajaţi în atacuri masive, ţin piept atacurilor in sud, est şi nord. S-au provocat pierderi dure. Ucraina e atacată din nord, sud, solidaritatea naţională e principalul nostru scop  dar nu cred că acesta este singurul”, a spus Zelinski.

Puteţi citi aici principalele declaraţii ale preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski

UPDATE. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a ordonat trupelor sale să le producă pierderi maxime militarilor ruşi care au invadat Ucraina, a transmis pe Facebook comandantul şef al forţelor armate ucrainene, generalul Valeri Zelujni, potrivit AFP.

UPDATE. Centrul pentru Comunicaţii Strategice şi Securitatea Informaţională a Ucrainei susţine că armata ucraineană a recuperat localitatea Sciastie din regiunea Lugansk şi a eliminat 50 de militari ruşi, potrivit EFE.

"Sciastie a fost recuperat după atacul agresorului rus. În timpul încercării de atac echipamentul inamic a fost distrus şi aproximativ 50 de inamici au fost ucişi. Sciastie este sub controlul nostru!", anunţă centrul pe contul său de Facebook.

UPDATE. Primele informaţii despre victimele invaziei din Ucraina, cel puţin opt persoane au fost ucise şi nouă au fost rănite în bombardamentele ruseşti, a declarat un consilier al ministrului ucrainean de interne, potrivit Reuters.

UPDATE. Ministerul ucrainean al Apărării a declarat joi că forţele sale contracarează ofensiva rusă „cu demnitate” şi provoacă pierderi trupelor Moscovei, potrivit CNN.

„Forţele Naţionale de Apărare, care folosesc dreptul la autoapărare conform articolului 51 din Carta Naţiunilor Unite, contracarează cu demnitate încercările inamicului de a trece frontiera de stat”, a spus Ministerul într-un comunicat distribuit pe Whatsapp. „Situaţia este sub control. Trupele ruse suferă pierderi.”

UPDATE: România a cerut activarea articolului 4 din Tratatul de la Washington, care stabileşte un mecanism de consultare între aliaţi, în contextul conflictului din Ucraina, a anunţat ministrul român al Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.
Potrivit articolului 4 din Tratatul de la Washington, părţile vor avea consultări comune ori de câte ori vreuna dintre ele va considera că este ameninţată integritatea teritorială, independenţa politică sau securitatea vreuneia dintre părţi.
România a făcut solicitarea împreună cu Polonia, Cehia, Slovacia, Bulgaria şi ţările baltice.


UPDATE.. Au apărut informaţii şi imagini cu primele victime printre civilii din Ucraina. La spitalele din Kiev, Harkov, Odesa şi alte oraşe ucrainene au început să ajungă ambulanţe cu răniţi în urma bombardamentelor ruse.



UPDATE. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut joi concetăţenilor săi "să nu se panicheze" în faţa ofensivei ruseşti care le afectează ţara, promiţându-le victorie şi anunţându-le - între altele - introducerea legii marţiale, relatează AFP.. Apărarea aeriană ucraineană a anunţat că a doborât 5 avioane şi 1 elicopter rusesc în regiunea Lugansk.

UPDATE. Potrivit CNN, convoaie militare trec prin punctul de frontieră dintre Belarus şi Ucraina dinspre Belarus. „În jurul orei 5:00, graniţa de stat a Ucrainei în zona cu Federaţia Rusă şi Republica Belarus a fost atacată de trupele ruse sprijinite de Belarus”, a spus serviciul de frontieră de stat ucrainean.

Acesta a adăugat că au loc atacuri în regiunile Lugansk, Sumi, Harkov, Cernihiv şi Jytomyr - zone de la graniţele de est şi de nord ale Ucrainei. Atacurile vizează unităţi de frontieră, patrule de frontieră şi puncte de control care folosesc artilerie, echipamente grele şi arme de calibru mic, a spus serviciul de frontieră.

UPDATE. Zelenski spune că Rusia a efectuat lovituri cu rachete asupra infrastructurii Ucrainei şi asupra poliţiştilor de frontieră ucraineni, exploziile fiind auzite în multe oraşe din ţară. El a adăugat că a vorbit cu preşedintele american Joe Biden şi le-a spus ucrainenilor să stea acasă şi să rămână calmi: „Armata lucrează. Voi fi cu tine tot timpul. Rămâi puternic. Vom câştiga pentru că suntem Ucraina. Glorie Ucrainei", a fost mesajul preşedintelui.

UPDATE.  În imaginile care apar pe reţelele sociale, pot fi observate trupe de densat ruseşti paraşutate în oraşul ucrainean Harkov. Între timp, în capitala Kiev au fost pornite sirenele antiaeriene..



UPDATE. Ministerul de Interne ucrainean spune că la nivel naţional ar fi sute de răniţi în urma atacurilor, potrivit CNN.
Preşedintele Ucrainei Vladimir Zelenski a avut o primă reacţie după atacul Rusiei şi le-a transmis cetăţenilor ucraineni să îşi păstreze calmul şi să rămână în case. Acesta a anunţat că va fi impusă starea de război.
Zelenski a discutat la telefon cu preşedintele SUA Joe Biden.

Ştirea iniţială.

Preşedintele Vladimir Putin a anunţat, joi dimineaţa, o operaţiune militară specială în Donabs. Imediat după anunţul său, mai multe explozii au început să se audă în oraşele ucrainene Kiev, Harkov sau Odesa, precum şi în estul ţării. Operaţiunea militară a Rusiei este una complexă, cu atacuri de artilerie, aeriene şi de pe mare.

Potrivit ultimelor informaţii, a început operaţiunea de debarcare a forţelor ruse în Marea Neagră şi Marea Azov, spun surse din Ministerul Apărării din Ucraina pentru Interfax.
Operaţiunea militară a Rusiei pare una completă, cu atacuri de artilerie, atacuri aeriene şi debacarea forţelor ruse în Odesa şi Mariupol. Operaţiunea militară a început chiar în timpul unei şedinţe a Consiliului de Securitate al ONU.
Relatările jurnaliştilor şi ale martorilor oculari, aşa cum reies din postările de pe reţelele sociale, sugerează ca armata rusă atacă Ucraina simultan din nord, est şi sud. Corespondentul The Guardian la Kiev, Luke Harding, citează comandamentul armatei Ucrainei care susţine ca ruşii ataca ţinte militare.
Un avion de luptă rus efectuează lovituri aeriene asupra bazelor brigăzilor 25 şi 93 ucrainene din regiunea Dnipropetrovsk.
Kievul ar fi atacat cu rachete balistice.
„Putin tocmai ce a început o invazie pe scară largă în Ucraina”, a declarat ministrul de Externe al Ucrainei.
De asemenea, la graniţa cu Crimeea a fost atacată o bază militară ucraineană.