ACTUALITATE

UPDATE/VIDEO. Şedinţa Guvernului. Serviciile notare pentru Arena Chişinău au fost plătite de stat către notarul personal al lui Vlad Plahotniuc

post-img

Cabinetul de miniştri se întruneşte în şedinţă pe ordinea de zi figurează 17 subiecte printre care aprobarea cuantumului premiilor pentru performanţele obţinute la ediţia a II-a a Jocurilor Europene din anul 2019, or. Minsk, Republica Belarus şi modificarea Regulamentului cu privire la stabilirea şi plata indemnizaţiei zilnice pentru copii.

UPDATE ORA 13:30 Şeful Poliţiei de Frontieră, Fredolin Lecari, a demisionat. Despre acest lucru s-a anunţat în cadrul şedinţei de astăzi a Guvernului. Dânsul a scris o cerere de demisie.

UPDATE ora 13:20 Trei ambasadori şi doi consuli ai R. Moldova, rechemaţi din funcţii.

Membrii Guvernului au aprobat astăzi proiectele de hotărâre prezentate de ministrul de Externe, Nicu Popescu, care prevăd rechemarea din funcţii a trei ambasadori şi doi consuli ai R. Moldova. Este vorba de Ala Beleavschi ambasador în Canada, Anatol Stratulat - Consul la Frankfurt, Eugen Caras - Ambasadorul Republicii Moldova în Uniunea Europeană, Igor Bolboceanu – consul în Republica Turcă, Iurie Bodrug ambasador în Polonia Sergiu Goncearenco – consul în oraşul Milan, Italia.

UPDATE ora 13:05 Maia Sandu: Sunt probleme serioase în proiectul Arena Chişinău, ar fi vorba de o escrocherie, nu s-a găsit niciun document care ar justifica cum s-a ajuns la suma costului, de 44,5 milioane de euro, suspiciunile ar fi că de fapt costul ar fi mai mic. De asemnea cum s-a decis acordarea a 69 de hectare pentru Arenă, dacă construcţia ocupă doar 10 hectare. Doar pentru schimbarea statutului de teren agricol în teren pentru construcţii statul a pierdut 90 de milioane de lei, de asemnea serviciile notare au fost plătite de stat către notarul personal al lui Vlad Plahotniuc, Olga Bondarciuc, în sumă de 400 mii de lei.

Numele notarului Olga Bondarciuc a apărut în Raportul Kroll II privind furtul bancar, publicat săptămâna trecută.