ACTUALITATE

VIDEO/UPDATE: De ce dosarele candidaţilor la funcţia de procuror general s-au examinat în lipsa presei? Răspunsul preşedintei CSP

post-img

UPDATE: 10:43. Întrebată de ce CSP a analizat dosarele candidaţilor cu uşile închise, fără prezenţa presei, preşedinta CSP spune că „aşa este prescris în Regulament”, pe care tot CSP l-a adoptat în şedinţa de ieri. Ce ţine de etapa interviului, preşedinta CSP spune că acestea vor fi filmate şi publicate după ce vor fi intervievaţi candidaţii.

Preşedinta CSP a dat detalii şi despre contestaţiile depuse cu referire la concurs. Este vorba despre două contestaţii depuse de doi candidaţi care nu au fost preselectaţi şi admişi în concurs, Artur Lupaşcu şi Octavian Bodareu, şi două contestaţii depuse de doi candidaţi care au fost preselctaţi şi înaintaţi în lista scurtă CSP-ului. 

UPDATE 10:38. CSP, prin vot, a hotărât să admită la următoarea etapă pe toţi cei patru candidaţi preselectaţi la funcţia de procuror general.  Următoarea etapă, interviul, va fi organizată de CSP la 28 noiembrie, ora 10:00.  Până atunci, de la candidaţi a fost cerut să obţină de la ANI certificate de integritate, de la CNA certificat de cazier, de la SIS informaţii despre lipsa sau prezenţa faptelor de risc, dar şi certificate medicale.

De asemenea, în cadrul şedinţei CSP a fost anunţat că în privinţa concursului de preselecţie a candidaţilor la funcţia de procuror general au fost depuse contestaţii, inclusiv una depusă de către un candidat. Este vorba despre Eduard Bulat, care a depus o contestaţie a rezultatelor concursului şi a sesizat ANI cu privire la nerespectarea şi nesoluţionarea regimului juridic al conflictului de interese în activitatea comisiei, a solicitat suspendarea oricăror proceduri administrative, care ar putea fi iniţiate de actul administrartiv pe care l-a contestat.

Totuşi, ministrul justiţiei Fadei Nagacevschi spune că nu există niciun temei de suspendare a concursului, întrucât nu există niciun act pronunţat de instanţa de judecată sau altă autoritate pentu a fi suspendat concursul. Astfel, CSP va continua procesul şi va organiza următoarea etapă, adică interviul. 

Întrebat despre informaţiile conform cărora există un favorit în acest concurs, Fadei Nagacevschi spune că este „uimit” de acestea şi că „se fac multe speculaţii”.

Conform Regulamentului de selectare a procurorului general, CSP urmează să examineze dosarele, să organizeze interviuri cu aceştia, iar apoi să evalueze rezultatele şi să înainteze şefului statului un singur candidat. 

UPDATE 9:18. Dosarele candidaţilor la funcţia de procuror general sunt analizate cu uşile închise. Presa a fost rugată să părăsească sala de şedinţe a CSP.

Consiliul Superior al Procurorilor se întruneşte în şedinţă publică. Pe ordinea de zi sunt două subiecte, printre care şi analiza dosarelor candidaţilor la funcţia de procuror general, preselectate de către Comisia formată de Ministerul Justiţiei. La şedinţă participă şi noul ministru al Justiţiei, Fadei Nagaceveschi.