ACTUALITATE

LIVE/UPDATE. CSP a anunţat concursul pentru selectarea candidatului la funcţia de procuror greneral

post-img

UPDATE. CSP a decis totuşi să anunţe astăzi concursul de selectare a procurorului general. Dosarele pot fi depuse până la data de 10 septembrie 2019.


UPDATE 09:45: Membrii Consiliului Superior al Procurorilor sunt în deliberări.

UPDATE 09:40: Membrul CSP Dumitru Pulbere este de acord cu propunerea ministrei Justiţiei de a amâna anunţarea concursului. Acesta a subliniat că există un procuror general interimar şi că nu este o diferenţă mare dacă se anunţă concurs în septembrie. „Avem un procuror general interimar. De ce să ne grăbim?”.

UPDATE 09:37: Olesea Stamate declară că a anunţat despre proiectul de lege care în prezent este examinat, pentru ca mai apoi Consiliul Superior al Procurorilor să nu fie pus în situaţia de a anula concursul şi de a anunţa altul, în conformitate cu noile prevederi.

UPDATE 09:28: Ministra Justiţiei, Olesea Stamate, cere amânarea anunţării concursului pentru selectarea candidatului la funcţia de Procuror General pentru luna septembrie. Olesea Stamate susţine că Ministerul Justiţiei discută un proiect de lege care ar urma să schimbe prevederile legii în privinţa concursului pentru şefia Procuraturii Generale.

UPDATE 09:20: Trei procurori au depus jurământul de accedere în funcţie.

09:00 Consiliul Superior al Procurorilor se întruneşte în şedinţă. Pe ordinea de zi figurează 10 subiecte. Unul dintre subiectele de pe ordinea de zi este anunţarea concursului pentru selectarea candidatului la funcţia de Procuror General. 

Ministra Justiţie, Olesea Stamate, este prezentă la şedinţă.