ACTUALITATE

VIDEO. UPDATE. Aureliu Ciocoi: Nu au fost introduse restricţii noi pentru cetăţenii Republicii Moldova

post-img

UPDATE. Nu au fost introduse restricţii noi pentru cetăţenii Republicii Moldova, a declarat Prim-ministrul interimar, Aureliu Ciocoi, după şedinţa Comisiei pentru Situaţii Excepţionale din 15 aprilie 2021.

„Se atestă o dinamică pozitivă în ce priveşte combaterea pandemiei în Republica Moldova, dar trebuie să avem o atitudine precaut-optimistă faţă de evoluţia pandemiei”, a spus premierul interimar.

„Pe perioada stării de urgenţă nu pot fi sechestrate bunurile mobile şi imobile ale debitorilor”, a mai declarat Aureliu Ciocoi.

De asemenea, potrivit lui Aureliu Ciocoi, pe perioada stării de urgenţă a fost suspendată acordarea primelor unice, iar loturile de vaccin Sputnik V donate de Rusia vor fi scutite de taxe vamale şi autorităţile vor acorda autorizaţia de import pentru acest vaccin.