ACTUALITATE

VIDEO/UPDATE: Premierul Ion Chicu anunţă că preţul la gazul rusesc va fi micşorat începând cu 1 ianuarie

post-img

Prim-ministrul Ion Chicu face declaraţii de presă, la Aeroportul Internaţional Chişinău, după vizita de la Moscova.

UPDATE: Premierul Ion Chicu anunţă că a reuşit să ajungă la o înţelegere cu Gazprom privind diminuarea preţuului la gaze naturale, de la 1 ianuarie 2020. Preţul va fi diminuat cu încă 50 de dolari pentru mia de metri cubi, ajungând la 172 de dolari. În acest sens, Chicu a ţinut să mulţumească lui Igor Dodon pentru faptul că a iniţiat dialogul cu partea rusă, pentru diminuarea tarifului la gaz.

Chicu susţine că a discutat la Moscova şi despre eventuale soluţii în cazul în care Rusia şi Ucraina nu vor reuşi să ajungă la un numitor comun pentru semnarea unui contract de tranzit a gazului rusesc.

Chicu a mai declarat că „a primit asigurări că Guvernul Federaţiai Ruse va sprijini promovarea reformelor în Republica Moldova”, inclusive economice, dar şi reforma justiţiei.

De această reformă depinde „dorinţa investitorilor” ruşi de a veni în Republica Moldova, Chicu anunţând că în perioada următoare. Rusia urmează să lanseze proiecte investiţionale în ţara noastră.
 
Chicu a mai anunţat că a rezolvat şi problema autorizaţiilor pentru transportatorii din Republica Moldova, urmând a fi acordate 1.000 de autorizaţii, astfel încât până la sfârşitul anului să fie deblocat exportul. 

Premierul a discutat la Moscova şi despre depozitul de muniţii de la Cobasna. Acesta însă nu a oferit prea multe detalii. În schimb, a ţinut să dea asigurări că totul va fi transparent, inclusiv pentru partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova. 

Citeşte şi:
 

Rusia urmează să ofere R. Moldova un credit de 500 de milioane de dolari. La ce vor fi folosiţi aceşti bani