ACTUALITATE

VIDEO. Pavel Filip, către blocul ACUM: „Nu ne mai testaţi. PD nu trebuie să demonstreze nimănui că nu a deviat de la valorile sale”

post-img

Liderul Partidului Pavel Filip acuză PAS şi PPA că „desenează” Declaraţii, referindu-se la Declaraţia cu privire la ireversibilitatea vectorului european şi la Declaraţia pe care au propus-o astăzi cu privire la urgentarea procesului de reintegrare a ţării şi de comemorare a evenimentelor de pe Nistru din 1992.

„Nu prin declaraţii se rezolvă problemele”, spune Filip, care a declarat în cadrul unui briefing de presă că colegii din blocul ACUM „au mai desenat o declaraţie” privind urgentarea procesului de reintegrare a ţării”.
 
„Un proiect aparent inofensiv.  Din păcate, colegii de la ACUM nu se pricep nici la fapte, nici la vorbe. Este scrisă stângaci şi pe alocuri fără logică. Am propus să o redactăm, iar colegii din partid s-au apucat chiar să o facă. Fără a aştepta, colegii de la blocul ACUM insistă să o introducă pe ordinea de zi a Parlamentului. Dacă intenţiile sunt sincere, care este graba?”, a declarat Filip.

De asemenea, democratul a venit cu un mesaj pentru cei din ACUM:

„Jocurile voastre sunt clare, nu ne mai testaţi şi nu ne mai încercaţi. PD nu trebuie să demonstreze nimănui că nu a deviat de la valorile sale. PD rămâne un partid pro european şi un partid care ţine la integritatea teritorială a ţării. Voi parcă sunteţi băiatul cel care dă like-uri şi a poză a unei fete, dar nu are curajul să îi scrie un mesaj”, a mai spus Filip.