ACTUALITATE

VIDEO. Octavian Ţîcu: Acum chiar îmi doresc ca cetăţenii să voteze o femeie preşedinte al Republicii Moldova

post-img

UPDATE. Într-un briefing de presă susţinut astăzi, Octavian Ţîcu a anunţat că aseară a avut o întrevedere cu Maia Sandu.

 „Ne-am exprimat susţinerea pentru candidatura ei şi am stabilit principiile de colaborare în privinţa acţiunilor pe care le avem de făcut în această campanie”, a declarat Ţîcu, subliniind că nici Maia Sandu şi nici Igor Dodon nu reprezintă idealul de întregire, dar este o diferenţă mare între cei doi.

În acest context, Octavian Ţîcu îndeamnă susţinătorii săi, alegătorii care l-au votat în primul tur, să o voteze pe Maia Sandu. De asemenea, liderul PUN a declarat că a transmis echipelor teritoriale ale PUN să colaboreze cu echipele PAS. 

„Acum chiar îmi doresc ca cetăţenii să voteze o femeie preşedinte al Republicii Moldova, iar peste patru ani să voteze un preşedinte unionist”, a conchis Ţîcu.