ACTUALITATE

VIDEO. UPDATE. Procuratura Republicii Moldova a publicat informaţii noi despre frauda bancară. Se cunosc sumele, schemele şi beneficiarii finali

post-img

Procurorul general Eduard Harunjen, directorul Centrului Naţional Anticorupţie, Bogdan Zumbreanu, şefa Agenţiei pentru Recuperarea Bunurilor Infracţionale, Otilia Nicolai, şi adjunctul procurorului-şef al Procuraturii Anticorupţie, Adriana Beţişor, au susţinut o conferinţă de presă în care au prezentat noi detalii din frauda bancară.

Eduard Harunjen: În cauza fraudei bancare, procurorii şi ofiţerii au documentat peste 200 de persoane, atât din ţară cât şi din afara ţării.

Pe site-ul Procuraturii Republicii Moldova este publicată Strategia de recuperare a fraudei bancare. Societatea publică trebuie să cunoască toţi paşii, etapele fraudării, grupurile de persoane beneficiare, căile pe care le-au parcurs aceste mijloace băneşti.


Adriana Beţişor: Am investigat peste 90 la sută din ceea ce înseamnă această fraudă bancară.

În acest moment s-au identificat beneficiarii finali.

Valoarea prejudiciului statului în această fraudă este de 13,34 miliarde de lei. Cele trei bănci implicate sunt sub supravegherea BNM. Din această sumă, în jur de 2 miliarde sunt puse pe seama BNM.

Sunt implicate două grupări mari: grupul Gacikevici şi grupul Platon, Filat şi Şor.






În jur de 477 de milioane de lei au fost recuperate până acum. Raportul Kroll doi a fost recepţionat, se traduce şi se studiază.

Bogdan Zumbreanu: Procesul de recuperare a bunurilor infracţionale constă din urmărirea lor, confiscarea şi repararea prejudiciului cauzat. 

Bunurile infracţionale aflate peste hotare urmează să fie repatriate în Republica Moldova.