ACTUALITATE

VIDEO. Alexandru Slusari: PSRM a blocat astăzi activitatea comisiilor parlamentare

post-img

Vicepreşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Alexandru Slusari, susţine un briefing de presă.

Partidul Socialiştilor a blocat astăzi activitatea mai multor comisii parlamentare, nefiind prezenţi la şedinţă. Alexandru Slusari declară că, din cauza socialiştilor, astăzi, cele mai importante comisii, printre care cea juridică, ecnomie, agricutură şi protecţie socială, nu au putut petrece şedinţele.

„Asta este atitudinea PSRM. Puteţi să aveţi probleme, să vă bateţi cu Pro Moldova, să faceţi reglări de conturi cât vreţi, dar nu aveţi dreptul să ignoraţi agenda parlamentară, să ignoraţi necesitatea adoptării unor acte importante”, a declarat Alexandru Slusari.

Deputatul bănuieşte că lipsa socialiştilor la comisii şi imposibilitatea petrecerii şedinţelor acestora, va constitui drept motiv pentru ca Biroul Permanent să nu aprobe petrecerea şedinţelor Parlamentului în această săptămână.

„Va fi motiv pentru PSRM pentru a nu avea şedinţă în plen nici mâine, nici poimâine. Sper să greşesc, dar nu am nici un fel de optimism. Dacă se va întâmpla asta, vor fi necesare altfel de măsuri.”, a conchis Slusari.