ACTUALITATE

VIDEO. PAS a depus o sesizare la Curtea Constituţională, privind constituţionalitatea declarării stării de urgenţă

post-img

Briefing de presă al deputatului Sergiu Litvinenco, Fracţiunea PAS, Blocul ACUM.

UPDATE: Deputatul PAS Sergiu Litvinenco anunţă că a depus la Curtea Constituţională o sesizare pentru verificarea constituţionalităţii declarării stării de urgenţă.

„Dincolo de faptul că această aşa numită stare de urgenţă este un fake clasic – lucru recunoscut şi de cei care au coordonat luarea acestei decizii –, la adoptarea atât a hotărârii Parlamentului, cât şi a Guvernului, au fost încălcate mai multe norme constituţionale şi legale.

În primul rând, la declararea stării de urgenţă s-a încălcat procedura prescrisă de legea specială. Pe de o parte, Guvernul nu avea dreptul să propună starea de urgenţă având în vedere că este unul în exerciţiu. Pe de altă parte, Parlamentul nu putea adopta o astfel de hotărâre, întrucât o propunere de declarare a stării de urgenţă nu putea veni de la deputaţi, ci exclusiv de la Guvern sau Preşedintele ţării. Ceea ce a făcut majoritatea PSRM-Şor – Guvernul nu a adoptat „o iniţiativă legislativă”, ci doar a făcut „o propunere”, pe când proiectul de hotărâre este înaintat de deputaţi – este un simplu artificiu juridic care nicidecum nu schimbă esenţa. Prin propunerea de a institui stare de urgenţă se are în vedere anume adoptarea proiectului de hotărâre a Parlamentului privind declararea stării de urgenţă incluzând măsurile obligatorii potrivit legii, şi nicidecum altceva.

În al doilea rând, la declararea stării de urgenţă a fost încălcat principiul calităţii legii care derivă din art.23 al Legii Supreme. În actul adoptat de majoritatea PSRM-Şor nu există nicio claritate cu privire la măsurile care urmează a fi adoptate în timpul stării de urgenţă. Argumentul precum că „Comisia pentru situaţii excepţionale” le va decide pe parcurs este unul declarativ şi neconform prevederilor legale.

În al treilea rând, contrar dispoziţiilor art.54 din Constituţie, actul prin care se declară starea de urgenţă lasă loc de interpretări şi de acţiuni disproporţionate, care pot conduce la restrângerea nejustificată a drepturilor omului sub pretextul regimului de urgenţă naţională. Formulările vagi, utilizate la declararea stării de urgenţă, lasă loc de abuzuri din partea autorităţilor competente, care ar putea atenta la drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului”, spune Sergiu Litvinenco.

Amintim că o sesizare la acest subiect a fost depusă şi de către deputatul Octavian Ţîcu.