ACTUALITATE

VIDEO. Lilian Carp, despre audierile din Comisia privind frauda bancară: „Unii au recunoscut că s-au implicat, dar nu de tot, numai oleacă”

post-img

Deputatul Lilian Carp spune că a analizat 60 de întreprinderi din totalul celor care au fost beneficiar în urma furtului miliardului, iar aproape 70% dintre fondatorii companiilor analizate se regăsesc în lista de donatori ai partidelor din Republica Moldova. Astfel, inclusiv, se demonstrează legătura politicienilor cu cei care au scos banii.

De asemenea, Carp spune că moţiune de cenzură împotriva Guvernului Sandu, anunţată astăzi în plenul Parlamentului de Andrian Carp, a fost propusă pentru a distrage atenţia de la Raportul Comisei privind frauda bancară, aşa cum s-a făcut şi în perioada în care se fura: presa afiliată Partidului Democrat tiraja diferite ştiri pentru a distrage atenţia.

„Pentru aceste acţiuni de manipulare se cere o investigare separată”, spune Carp.

Referindu-se la audierile petrecute de către Comisie, deputatul spune că uneori, când asculta protagoniştii furtului, se gândea că acestora merită să le fie oferită Ordinul Republicii, pentru că „au încercat să oprească frauda, au încercat să spună”.
 
„Unii au recunoscut că s-au implicat, dar nu de tot, numai oleacă”, spune Carp.
 
„Mă uit cu câtă ardoare unii apără hoţii, eu cred că trebuie să îi ridicăm la rang de mucenici, că ei doar s-au chinuit. Că ei au furat, dar dau şi la alţii. Să îi ridicăm la nivel de mucenici, după care repejor îi închidem, îi canonizăm, apoi, când mor, să le punem sfintele moaşte, moaştele hoţilor, la care să ne închinăm. Dacă avem asemenea abordări, noi n-o să putem ajunge la capăt”, a declarat Lilian Carp de la tribuna Parlamentului.