ACTUALITATE

Liderul PUN: „PD a fost de acord să nu voteze moţiunea de cenzură, cu condiţia ca Maia Sandu să coboare la nivelul lui Pavel Filip şi să discute”

post-img

Fostul premier al Republicii Moldova, Maia Sandu, ar fi putut evita moţiunea de cenzură împotriva Guvernului pe care l-a condus, dacă discuta cu Partidul Democrat.

Opinii în acest sens au fost exprimate în cadrul emisiunii Punctul pe AZi de la TVR MOLDOVA, de către preşedintele Partidului Unităţii Naţionale, Anatol Şalaru, dar  şi preşedintele Organizaţiei PSD România în Republica Moldova, Victor Alexeev.

Preşedintele PUN spune că, Partidul Democrat ar fi fost de acord să nu susţină moţiunea de cenzură, dacă Maia Sandu accepta să discute cu Pavel Filip.

„Înainte de moţiunea de cenzură, Traian Băsescu a discutat cu Pavel Filip. PD a fost de acord să nu voteze moţiunea, cu condiţia ca Maia Sandu să coboare la nivelul lui Pavel Filip şi să discute. Au şi retras şi moţiunea pentru această, ca să înceapă o negociere cu blocul ACUM. Maia Sandu şi-a dorit această moţiune de cenzură, pentru a se pregăti de alegeri anticipate. PD nu îşi doreşte alegeri anticipate.

Lipsa acestor discuţii şi „încăpăţânarea” acesteia pentru a nu purta astfel de discuţii au fost acţiuni sau inacţiuni iresponsabile, care au aruncat ţara în mâinile socialiştilor, spune Victor Alexeev.

Şalaru mai spune că „în politică nu trebuie să faci ce vrei”, dar ce trebuie, iar prioritatea ţării era, la acel moment, „să avem un Guvern proeuropean”.