ACTUALITATE

Lideri ai partidelor de stânga, după vot. Declaraţii

post-img

Deşi socialiştii (PSRM) au fost iniţiatorii şi promotorii cheie ai referendumului împotriva lui Dorin Chirtoacă, şi-au exprimat opţiunile şi liderul comuniştilor (PCRM), Vladimir Voronin, precum şi liderul consilierilor municipali din partea “Partidului Nostru”, Ilian Caşu.

Vicepreşedintele Partidului Politic “Partidul Nostru”, Ilian Caşu, a votat „pentru o Primărie transparentă în municipiul Chişinău, pentru o Primărie care ar funcţiona la fel ca cea din Bălţi”.
 
Caşu a declarat pentru presă că o instituţie transparentă este o instituţie fără corupţie.
 
"Am votat pentru ca sa fie ordine. Nu e vorba numai de Chirtoacă, ci de tot sistemul de a alege oameni. Este vorba şi despre parlamentari. Eu înţeleg dacă Chirtoacă era să fie ales o singură dată, dar oamenii l-au ales a doua şi a treia oara. L-au ales pentru că e liberal, din punct de vedere politic", a spus preşedintele PCRM, Vladimir Voronin.
 
Partidele de centru-dreapta nu manifestă interes pentru plebiscitul din capitala Republicii Moldova, iar unele chiar şi-au chemat susţinătorii să-l boicoteze.

Până la ora 12:45, prezenţa la vot la referendumul din Chişinău a fost de 8,47 procente.

Cea mai mică prezenţa la vot s-a atetastat în satul Cruzeşti din municipiul Chişinău - 0,69%, iar cea mai mare - în oraşul Sângera, unde are loc şi alegerea primarului localităţii. Tot azi, alte nouă localităţi din Republica Moldova îşi aleg primarii.