ACTUALITATE

VIDEO. La mulţi ani, România! La mulţi ani, TVR MOLDOVA!

De 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, spunem LA MULŢI ANI! tuturor românilor şi aniversăm 4 ani de când programele TVR MOLDOVA au revenit în casele basarabenilor, cu trei zile de emisiuni speciale.

Dubla sărbătoare va fi marcată festiv vineri, sâmbătă şi duminică la TVR MOLDOVA - cu transmisiuni extinse de la Bucureşti, Alba Iulia şi Iaşi cu festivităţile de 1 Decembrie şi cu numeroase programe speciale.

Vineri, 1 Decembrie, echipa emisiunii MATINALII dă startul zilei cu o ediţie de sărbătoare, iar de la ora 9.00 vă facem cunoştinţă cu tinerii care duc mai departe aspiraţiile înaintaşilor şi spun cu mândrie: EU SUNT ROMÂNIA!

Programul anivesar continuă la 10.30, cu transmisiunile directe de la paradele militare de la Bucureşti, Alba Iulia şi Iaşi.
Din 1 Decembrie, prof. dr. Adrian Cioroianu vă spune primele poveşti despre Marea Unire – poveşti ce alcătuiesc cea de-a treia serie a programului „5 MINUTE DE ISTORIE”. Primele 33 de episoade care se difuzează în luna decembrie au fost filmate în Bucureşti, Braşov, Sinaia, Craiova, Slatina, Constanţa, Mărăşeşti, Mărăşti. În total, sezonul al treilea al emisiunii "5 minute de istorie" va avea 100 de episoade.  "Pagini din istoria contemporană a României, de la Primul Război Mondial la Constituţia din 1923, de la agonia luptelor până la dramatismul tratativelor de pace... începutul României Mari rămâne o fascinantă pagină de trecut. Istoria este cea mai frumoasă poveste, iar Unirea se construieşte zi de zi", este crezul profesorului Adrian Cioroianu.

Spectacolul folcloric extraordinar NOI SUNTEM ROMÂNI transmis în direct, de la Sibiu (în două părţi, de la orele 15.00 şi 16.00) şi prezentat de Iuliana Tudor va aduce mari artişti din toate zonele ţării: Nicolae Furdui Iancu, Nineta Popa, Mariana Anghel, Alexandru Pugna, Tudor Furdui Iancu, Ovidiu Homorodean, Cristian Fodor, Dumitru Teleagă şi mulţi alţii.

Semnificaţia momentului istoric de la 1 decembrie 1918 este OBIECTIVUL COMUN al zilei şi tema emisiunii prezentată de Dana Ciobanu, de la ora 17.00.

De la ora 19.00, Cătălin Ştefănescu vrea să afle care este starea de spirit cu care întâmpinăm „CENTENARUL”, dar şi răspunsul la întrebareaCe înseamnă astăzi pentru români, Marea Unire?” Provocaţi să răspundă sunt atât oamenii simpli, cât şi cercetători în istorie şi specialişti în relaţii internaţionale.

În OLIMPIADA EROILOR (ora 21.00) vă spunem povestea primei participări a echipei României la Jocurile Invictus, când 15 eroi contemporani, răniţi pe câmpurile de luptă, au adus acasă patru medalii Olimpice, iar de la ora 22.00 îi întâlnim pe eroii filmului românesc în Buzduganul cu trei peceţi, o ecranizare a evenimentelor din anul 1600, care au dus la unirea celor 3 ţări române.

Sâmbătă, 2 decembrie, TVR MOLDOVA vă dă întâlnire cu 3 mari artişti: Sergiu Nicolaescu, al cărui film Triunghiul Morţii este programat de la orele 11.00 şi 12.25, Eugen Doga, cel mai mare compozitor român în viaţă, născut în Republica Moldova, concertul grandios dedicat aniversării a 80 de ani, fiind difuzat de la ora 15.15 şi actriţa Ninela Caranfil, invitată la un dialog de suflet, la ÎNVINGĂTORI. VREMURI ŞI DESTINE, începând cu ora 18.30.

Pe 3 decembrie, Chişinăul se conectează cu românii din întreaga lume pentru a celebra performanţa la cel mai înalt nivel. GALA PREMIILOR TVR MOLDOVA - „Români pentru Români” - ajunsă în acest an la ediţia a treia va fi urmărită în transmisiune directă de la Teatrul Naţional “Mihai Eminescu”, nu doar de telespectatorii TVR MOLDOVA, ci şi de românii de pe toate meridianele globului, la TVR Internaţional.
La mulţi ani, România! La mulţi ani, TVR MOLDOVA!