ACTUALITATE

La Grădina Zoologică va fi construit un voalier pentru urşi. Lucările vor costa peste 7 milioane de lei

post-img

În acest an, la Grădina Zoologică din capitală va fi amenajată o nouă volieră pentru urşii bruni, pentru a putea oferi condiţii mai aproape de habitatul lor natural şi un spaţiu mai extins pentru animale. Proiectul a fost realizat de Î.M. Institutul de Proiectări „ChişinăuProiect”, iar costul lucrărilor, în urma desfăşurării licitaţiei, este de 7,5 milioane de lei.

Voliera nouă va avea o suprafaţă de 6000 metri pătraţi, mai mare decât ceea ce există în prezent la Grădina Zoologică pentru urşi (cuşti de 30 metri pătraţi).

Proiectul prevede îngrădirea unui teren cu copaci şi altă vegetaţie, acces la sursă de apă, unde animalele sălbatice vor avea condiţii mai apropiate de habitatul lor natural. De asemenea este prevăzută şi o încăpere pentru iernarea urşilor.

Lucrările propriu-zise pe teren au început în săptămâna curentă, prin amenajarea landşaftului, iar termenul de finalizare a proiectului este stabilit pentru luna octombrie, a.c. Intervenţiile cu utilizarea tehnicii speciale vor fi executate pe timp de noapte, de vreme ce ziua Grădina Zoologică are program pentru vizitatori.