ACTUALITATE

La 6 iulie va fi instituită zi de doliu naţional. Drapelele de stat vor fi coborâte în bernă

post-img

Victimele deportărilor staliniste vor fi comemorate, la data de 6 iulie, când va fi declarată zi de doliu naţional. În toate localităţile din ţară vor fi coborâte în bernă drapelele de stat, iar la ora 10.00 va fi ţinut un minut de reculegere. 

Totodată, pe întreg teritoriul ţării vor fi organizate depuneri de flori la monumentele ridicate în memoria victimelor, mitinguri solemne, expoziţii tematice de fotografii, documente şi cărţi. În acelaşi timp, se planifică realizarea emisiunilor TV şi radio, proiectări de filme, mese rotunde şi spectacole literar-muzicale.

De asemenea, în cadrul unei şedinţe de lucru convocată de premierul Pavel Filip, s-a menţionat că va fi acordat un ajutor material de câte 1000 de lei, cu 300 de lei mai mult faţă de anul trecut, pentru peste 8000 de persoane, victime ale represiunilor politice.

Ziua comemorării victimelor deportărilor staliniste este marcată anual la data de 6 iulie, începând cu anul 2016. În urma deportărilor din anii 1941, 1949 şi 1951, au avut de suferit circa 87 de mii de persoane.