ACTUALITATE

Klaus Iohannis: Virusul este încă printre noi. Dacă regulile vor fi constant încălcate, vom avea noi focare de coronavirus şi un nou val de îmbolnăviri

post-img

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a susţinut o declaraţie de presă la Palatul Cotroceni, după întâlnirea pe care a avut-o cu premierul Ludovic Orban şi cu mai mulţi miniştri.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că principalele priorităţi în perioada următoare sunt menţinerea sănătăţii cetăţenilor şi relansarea economică.



„România a trecut, de câteva zile, din starea de urgenţă în starea de alertă. În această scurtă perioadă, am văzut foarte mulţi români care respectă în continuare regulile, care poartă măşti de protecţie şi menţin distanţarea socială.

Am văzut, de asemenea, instituţii publice şi companii private care s-au pregătit foarte bine pentru reînceperea activităţii şi au luat toate măsurile necesare pentru a proteja sănătatea oamenilor.

Din nefericire, au fost în aceste zile şi exemple de comportamente în totală contradicţie cu normele sanitare pe care trebuie să le respectăm cu toţii.

Unii au înţeles complet greşit că starea de alertă înseamnă relaxarea totală a măsurilor. Procedând aşa, s-au pus atât pe ei, cât şi pe ceilalţi în pericol.

Dragi români,

Virusul este încă printre noi. Cu cât conştientizăm mai bine că este responsabilitatea fiecăruia să urmeze câteva reguli simple de prevenţie, cu atât cresc şansele noastre, ale tuturor, să controlăm şi, în cele din urmă, să stopăm definitiv epidemia. Altfel, există în mod real riscul de a ne confrunta cu o explozie majoră a infectărilor. Iar în acest moment, trebuie să vă spun că, dacă regulile vor fi constant încălcate, ne îndreptăm cu siguranţă spre un scenariu în care vom avea noi focare şi un nou val de îmbolnăviri.

Solicit autorităţilor locale să îşi asume, odată cu starea de alertă, un rol mai ferm, un rol proactiv, în gestionarea situaţiei în comunităţile pe care le administrează.

Am reuşit până acum să controlăm epidemia, iar măsurile pe care le-am luat pe parcursul stării de urgenţă şi-au dovedit eficienţa.

Au fost două luni foarte grele pentru toţi, ar fi dramatic să le compromitem tocmai acum, când am reuşit să facem un pas important pentru a ne relua, încet-încet, un mod de viaţă mai apropiat de cel cu care eram obişnuiţi.

Cred că nimeni nu-şi mai doreşte să reintrăm în starea de urgenţă, dar vom fi obligaţi să luăm din nou această decizie în situaţia în care ritmul de infectare şi presiunea pe spitale vor creşte semnificativ.

Vedem tot felul de iresponsabili care răspândesc, unii din inconştienţă, alţii din rea-voinţă, dezinformări şi propagă tot soiul de teorii ale conspiraţiei cu scopul de a cultiva neîncrederea în rândul cetăţenilor.

Aceste abordări care contestă gravitatea virusului sunt nocive, pentru că mistifică evidenţa, erodează autoritatea statului şi pot crea breşe, afectând solidaritatea şi responsabilitatea socială, care sunt fundamentale pentru a putea depăşi cu bine această perioadă dificilă.

Când am fost uniţi într-un efort naţional, cu toţii - cetăţeni responsabili, specialişti şi guvernanţi - am reuşit să salvăm vieţi şi să limităm răspândirea noului coronavirus.

Să nu irosim, dragi români, tot ce am câştigat în aceste două luni cu mari sacrificii!

Este foarte grav că unii politicieni încurajează încălcarea legilor şi nerespectarea măsurilor de protecţie.

Sunt aceiaşi vechi politruci care au slăbit timp de trei decenii statul român şi care acum fac tot posibilul pentru ca efortul nostru naţional să eşueze. Ba, mai mult, în vreme ce prioritatea noastră este protejarea cetăţeanului şi programul economic care să ducă la reconstrucţie, prioritatea PSD este, în aceste vremuri grele pentru România, culmea, dărâmarea Guvernului, aşa cum a anunţat cu mândrie liderul acestui partid.

Depunerea unei moţiuni de cenzură în această perioadă este o dovadă de maximă iresponsabilitate.

PSD este preocupat, astfel, doar de ceea ce ştie să facă mai bine, de jocuri politice şi combinaţii meschine cu scopul de a da jos un guvern angrenat într-o bătălie contra timp pentru protejarea vieţii şi sănătăţii oamenilor.

O criză politică profundă suprapusă peste o criză sanitară, asta îşi doreşte PSD pentru România! Este aproape de neimaginat cum ar fi arătat ţara noastră în această perioadă cu un guvern PSD în funcţie.

România, dragii mei, nu mai poate rămâne blocată în trecut. România are nevoie de resetare şi de reconstrucţie.

Această pandemie ne-a afectat pe toţi prin amploare şi gravitate. Nu există sectoare ale economiei care să nu fi avut de suferit într-o proporţie mai mare sau mai mică.

Însă o abordare constructivă implică tratarea crizei şi ca oportunitate, pentru a aşeza România pe fundamente sănătoase.

De altfel, pentru că vorbim de oportunităţi, am putut constata cu toţii o accelerare a uneia dintre cele mai importante reforme de care are nevoie România, şi mă refer la digitalizarea administraţiei.

Instituţiile s-au adaptat rapid, de la cele din domeniul muncii sau din sectorul financiar, până la acordarea de servicii medicale online. Este un uriaş pas înainte, care în mod obligatoriu va trebui consolidat.

Totuşi, este important să înţelegem că nu vorbim de o repornire a economiei de la zero, pentru că economia României nu a fost complet oprită în aceste luni.

Au fost sectoare importante care au funcţionat la capacitate deplină, cum este sectorul construcţiilor şi al infrastructurii, ceea ce explică şi creşterea economică de pe primul trimestru.

În continuare, relansarea economică se va sprijini pe investiţii în mari proiecte de infrastructură. Viziunea pentru dezvoltarea României în următorii ani se va fundamenta pe inovare, competitivitate şi pe investiţii masive în infrastructura de transport, energetică, dar şi sanitară.

Este o viziune care pleacă de la principii economice sănătoase, care vor susţine în mod durabil prosperitatea românilor.

Ceea ce trebuie să facem acum - şi aici solicit sprijinul tuturor forţelor politice credibile şi mediului de afaceri - este să oferim încredere angajaţilor şi întreprinzătorilor.

Din păcate, avem o notă de plată lăsată de guvernele precedente care ne limitează mult spaţiul de intervenţie.

De aceea, ne concentrăm eforturile pentru a fi pregătiţi să accesăm toate formele de sprijin disponibile, inclusiv noile instrumente financiare la care lucrează în prezent Comisia Europeană.

În concluzie, priorităţile în perioada următoare sunt menţinerea sănătăţii cetăţenilor noştri şi relansarea economică.

Dragi români, împreună am trecut cu bine prin încercările dificile din ultimii ani, care au testat soliditatea democraţiei noastre.

Împreună am depăşit cu bine două luni de stare de urgenţă şi am reuşit să ţinem sub control una dintre cele mai grave ameninţări la adresa sănătăţii populaţiei cu care ne-am confruntat în ultimii 50 de ani.

Suntem pe drumul cel bun! Trebuie doar să continuăm, cu fermitate, cu înţelepciune, şi să ne unim eforturile pentru a depăşi această criză şi pentru a construi împreună ţara pe care ne-o dorim!

Vă mulţumesc!”