ACTUALITATE

Klaus Iohannis: Este nevoie să respectăm mai bine şi mai mult indicaţiile autorităţilor. Nu vă daţi mâna! Nu vă îmbrăţişaţi!

Klaus Iohannis face apel la cetăţeni să nu mai iasă din case în intervalul 11.00 - 13.00, când pot ieşi persoanele de peste 65 de ani. ”Haideţi să îi protejăm pe pensionari!”, a reiterat şeful statului în deschiderea unei declaraţii de presă după întâlnirea pe care a avut-o, astăzi, cu mai mulţi miniştri din cabinetul Orban.

Preşedintele Klaus Iohannis a avut un mesaj şi pentru producătorii autohtoni, cărora le-a transmis să fie proactivi şi să vină cu idei către guvernanţi.

„Am început deja cu câteva săptămâni în urmă să identificăm producători româneşti , producători români care vin şi oferă astfel de materiale. primele rezultate nu au întârziat să apară. Am aflat astăzi că deja există producători de ai noştri care s-au reprofilat, care vor produce măşti, alţii vor produce halate de protecţie pentru medici, alţii deja încep să lucreze la materiale mai complicate, de exemplu la ventilatoare, care sunt absolut necesare pentru secţiile de urgenţă. În acest fel, ne ocupă şi acest segment şi cu această ocazie mă adresez antreprenorilor noştri: fiţi proactivi, veniţi cu idei către guvernanţi, fiindcă suntem interesaţi să promovăm produse româneşti în această perioadă cu precădere. Este o oportunitate foarte bună pentru mediul românesc. Avem nevoie de aceste materiale, avem această oportunitate”, a spus Iohannis.

Şeful statului a făcut din nou apel la cetăţeni să respecte măsurile impuse de autorităţi şi să stea în case, mai ales în intervalul 11.00-13.00, când pot ieşi pensionarii.

 

”Din păcate, astăzi, în România, avem aproape 2.000 de cazuri de persoane infectate cu COVID-19. Este deja foarte mult şi trebuie împreună să ne străduim mai mult, mai bine ca să îngrădim răspândirea virusului. Este nevoie să respectăm mai bine şi mai mult indicaţiile autorităţilor. Nu uitaţi, nu vă întâlniţi cu alte persoane, iar dacă este obligatoriu să vă întâlniţi, evitaţi orice contact fizic! Nu vă daţi mâna! Nu vă îmbrăţişaţi! Staţi la distanţă unii de alţii! Trebuie să reuşim împreună să îngrădim răspândirea acestui virus. Trebuie să reuşim împreună mai ales pentru categoriile cele mai vulnerabile. Iar cei mai vulnerabili sunt, după ne spun medicii şi experţii, persoanele peste 65 de ani”, a spus preşedintele.

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, luni, la Palatul Cotroceni, o şedinţă de evaluare şi prezentare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19 cu Prim-ministrul României, Ludovic Orban, Ministrul Finanţelor Publice, Vasile Cîţu, Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, şi Ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode.