ACTUALITATE

K. Iohannis, la summitul NATO: Am discutat despre bani, am ajuns la concluzii optimiste. Nu există un conflict în Alianţă

Şeful statului a spus că aliaţii au discutat despre bani în ultima sesiune şi că "am ajuns la concluzii optimiste". "Mai mulţi aliaţi s-au angajat să-şi crească cheltuielile pentru apărare, să ajungă chiar mai repede de 2%", a continuat preşedintele României, adăugând că "probabil la viitorul summit NATO vom avea o abordare să se treacă peste 2%".

Declaraţiile Klaus Iohannis:

- ce a obţinut România? Încă din 2016, de la summitul de la Varşovia, noi am încercat să consolidăm flancul estic. Am obţinut o acceptare a flancului, o întărire a prezenţei aliate pe flanc, în acest an - am obţinut 2 lucruri importante: un centru de comandă de 3 stele, operaţional, între nivelul tactic şi strategic, un centru important, vom avea 400 de ofiţeri de stat major. 2) o îmbunătăţire a statutului Brigăzii multinaţionale pe care am înfiinţat-o, care a căpătat un statut permanent. 3) o întreagă sesiune a fost organizată la iniţiativa şi demersul nostru, sesiunea dedicată Mării Negre.

- în ansamblu, postura NATO a fost întărită la acest summit, avem o serie de rezultate frumoase la nivelul structurii de comandă, trupelor alocate şi în final - banii. În 2014 s-a decis ca, în principiu, alocările naţionale să fie de 2% din PIB. Rezultatele sunt foarte diferite şi ne aflăm destul de departe de momentul 2014. România a ajuns la 2% încă de anul trecut. SUA sunt în jur de 4%. Dar avem aliaţi care şi în ziua de azi au bugete sub 1%. S-a pus la modul foarte apăsat în discuţie împărţirea sarcinilor, a contribuţiilor - asta a fost sesiunea specială. Cu toţii am renunţat la întâlnirile bilaterale, din păcate. Apăruse o discuţie destul de intensă şi am hotărât împreună să schimbăm programul pe loc, am continuat doar aliaţii, fără musafiri, şi am discutat despre bani. Am ajuns la concluzii optimiste. Mai mulţi aliaţi s-au angajat să-şi crească cheltuielile pentru apărare, să ajungă chiar mai repede de 2%. S-a discutat să încercăm, în perspectivă, să mergem mai departe. Şi probabil la viitorul summit NATO vom avea o abordare să treacă peste 2%.

- ultima sesiune - dedicată Afganistan. Noi ne-am angajat că vom creşte nr de personal în Afganistan de la 770 şi ceva de oameni, vom avea la peste 950 anul viitor - militari, jandarmi şi personal civil. Este o creştere însemnată pt România. Dar noi am înţeles că NATO este nu doar de a primi securitate, ci şi de a da securitate. Prezenţa noastră în Afganistan este o prezenţă în baza art. 5 - este singura dată când s-a invocat art, 5, după 11 septembrie.