ACTUALITATE

IPRE: Parcările din Chişinău trebuie să fie cu plată, limitate în timp şi să nu fie amenajate pe trotuar sau pe spaţiile verzi

post-img

Parcările, în special în zona centrală din Chişinău, trebuie să fie cu plată şi să fie limitat timpul de staţionare a autovehiculelor. De asemenea, parcările nicidecum nu pot fi amenajate pe trotuar sau pe spaţiile verzi, iar spaţiul pentru automobile trebuie să fie clar delimitat de spaţiul pietonal. Acestea sunt concluziile notei analitice, elaborate de Institutul pentru Politici şi Reforme Europene (IPRE), care vine cu recomandări privind gestionarea politicilor de parcare şi integrarea acestor politici în viziunea strategică de dezvoltare a oraşului.

Potrivit autorului documentului, Stanislav Ghileţchi, fiecare automobil are nevoie de 15m2 pentru parcare. Astfel, în mun. Chişinău peste 3,120,000m2 sunt utilizate pentru parcare. Raportat la suprafaţa stadionului republican, automobilele parcate ocupă o suprafaţă echivalentă a peste 60 de stadioane.

Totodată, autoturismele stau parcate mai mult de 95% din viaţa lor, deşi au fost create pentru a asigura mobilitatea oamenilor. În ultimii 6 ani se observă o creştere semnificativă a acestora în mun. Chişinău, iar lipsa unei politici clare privind modalitatea de parcare agravează şi mai mult situaţia.
 

arcarea gratuită şi posibilitatea de a staţiona pe trotuar sau pe spaţiu verde cuplată cu capacităţile reduse ale Inspectoratului Naţional de Patrulare în sancţionarea parcării ilegale, determină tot mai mulţi şoferi să utilizeze transportul personal de fiecare dată când vin la muncă. Parcare gratuită duce la utilizarea excesivă a acesteia şi la abuzul spaţiului destinat pietonilor. Totodată, numărul locurilor de parcare nu poate fi extins la nesfârşit, astfel introducerea unui sistem de plată pentru acestea, ar permite o alocare mai eficientă a spaţiului urban. Pe lângă schimbarea comportamentului locuitorilor, taxa pentru parcare va permite şi acumularea de resurse care ulterior vor fi utilizate de autorităţile locale pentru îmbunătăţirea transportului public şi creşterea mobilităţii.

Potrivit analizei IPRE, una dintre caracteristicile parcării din Chişinău este faptul că o bună parte din locurile de parcare sunt ocupate pe tot parcursul zilei (până la 8 ore), iar ceilalţi locuitori, care au nevoie de parcare pe termen scurt, nu mai au locuri disponibile. Astfel, introducerea unei limite de 2 ore va stimula parcarea de durată scurtă şi va maximiza numărul de şoferi care vor putea identifica un loc liber de parcare.  Trebuie să ne obişnuim tot mai mult cu ideea că străzile sunt destinate mai multe pentru mers, decât pentru staţionare.

„Pe bulevardul principal al capitalei există aproximativ 640 de locuri de parcare. Reducerea locurilor de parcare în zona centrală, în condiţiile în care numărul acestora este deja unul foarte redus reprezintă un dezavantaj pentru şoferi. Dar, aceste parcări nu ar putea acomoda nici 0.3% din numărul total de autoturisme care sunt înregistrate în mun. Chişinău. Aşa dar, iniţiativa de a bloca accesul pe trotuar este o măsură care va reduce din haosul care domină în oraş. Mai mult decât atât, măsura vine să ajute la implementarea în practică a Regulamentului circulaţiei rutiere (Hotărârea Guvernului nr.357/2009) care expres interzice parcarea pe trotuar”, este de părere Stanislav Ghileţchi.

 

Un alt aspect important este şi utilizarea eficienta a banului public. Accesul autoturismelor pe trotuarele reabilitate cu pavaj necesită renovări mult mai des decât în cazul în care accesul este restricţionat. De exemplu, în 2016, pavajul din Scuarul Teatrului Naţional de Operă şi Balet a fost schimbat integral după ce acesta a fost distrus de maşinile parcate. Costul lucrărilor a fost de 3 mln MDL . Spaţiile urbane şi pieţele construite şi reabilitate pentru pietoni nu ar trebui să permită parcarea gratuită a automobilelor.

IPRE constată că măsurile implementate de autorităţi nu trebuie să aibă obiectivul de amenajare a parcărilor pentru tot parcul auto din capitală. Dar, autorităţile ar trebui să fie mai proactive în partea de gestionare a politicilor de parcare şi integrarea acestei politici în viziunea strategică de dezvoltare a oraşului. Astfel, IPRE propune următoarele măsuri de intervenţie:

  • Inventarierea tuturor locurilor de parcare.
  • Aprobarea unui nou regulament de funcţionare a parcărilor în municipiul Chişinău. În contextul în care se intensifică măsurile de restricţionare a parcării neregulamentare pe trotuare, autorităţile locale trebuie în termen cât mai scurt să înceapă discuţiile referitor la elaborarea unui regulament cu privire la parcajele auto cu plată.
  • Dezvoltarea parteneriatelor publice-private. Având în vedere costurile înalte pentru construcţia parcărilor multietajate, autorităţile locale ar trebui să examineze posibilitatea încheierii parteneriatelor publice-private pentru dezvoltarea unor astfel de parcări.
  • Ajustarea cadrului legal. La moment, autorităţile publice locale nu dispun de posibilitatea de a aplica amenzi. Ar fi binevenită examinarea oportunităţii transferului acestei competenţe de la poliţia de patrulare. Mai mult, în Codul Contravenţional ar trebui să fie introduse sancţiuni noi pentru nerespectarea regimului de parcare pe locurile cu plată sau pentru depăşirea termenului maxim admisibil.
  • Lansarea unei campanii de informare. Autorităţile locale ar trebui să lanseze o amplă campanie de informare, atât a şoferilor, cât şi a pietonilor privind necesitatea introducerii parcărilor cu plată şi cum aceasta iniţiativă va îmbunătăţi experienţa urbană pentru locuitorii capitalei.

Pentru mai multe detalii consultaţi documentul de mai jos sau contactaţi direct autorul: Stanislav Ghileţchi, analist IPRE, stas.ghiletchi[at]ipre.md, tel. 022788986.

IPRE menţionează că analiza a fost elaborată  în cadrul proiectului IPRE „Analize Tematice a politicilor publice”, realizat cu susţinerea Fundaţiei Konrad Adenauer (KAS) în Republica Moldova. Opiniile reflectate în prezenta publicaţie aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat opinia KAS.