ACTUALITATE

Ion Tăbârţă: Vrem beneficiile lumii occidentale, dar nu vrem să respectăm rigorile ei

post-img

În Republica Moldova a existat dintotdeauna o dispută geopolitică. Persistă două modele de dezvoltare – cel european şi cel estic de tip autoritar, personalizat. O spune Ion Tăbârţă, expert în relaţii internaţionale, care este de părere că nu trebuie să existe dubii ce model trebuie urmat şi anume cel european.

 „Problema este că vrem beneficiile lumii occidentale, dar nu vrem să respectăm acele rigori pe care această lume le impune pentru a avea aceste beneficii”, a declarat expertul în cadrul dezbaterilor publice: „Preşedinţia Germaniei în UE: impact pentru Europa, impact pentru Republica Moldova”, organizate de Agenţia de presă IPN.

Ion Tăbârţă a menţionat că trebuie ales acel model de dezvoltare instituţională care ulterior va aduce toate beneficiile pentru cetăţenii Republicii Moldova şi acesta este Uniunea Europeană. Potrivit lui, există Acordul de Asociere cu UE, care este un document cadru care trebuie realizat pentru a ajunge la modelul european.

„Problema este că încercăm, în implementarea acestui Acord de Asociere, să mergem selectiv. Mergem pe partea economică, partea comercială, care ne aduce dividende, dar totodată nu vrem să mergem pe partea macro-politică, să-i zicem aşa. Nu vrem să facem reformele necesare, poate dureroase sau care lovesc în anumite segmente, părţi privilegiate ale societăţii – reforma justiţiei, combaterea corupţiei. Aici este problema”, a notat expertul.

În opinia sa, în persoana Uniunii Europene, Republica Moldova are acel model spre care trebuie să ajungă pentru a construi o societate prosperă, democratică, dezvoltată.

„Or, Republica Moldova este un stat mic, situat la confluenţa a două spaţii geopolitice, şi aceasta este o mare problemă. Şi persistă şi divizarea societăţii pe criteriul geopolitic. Fiind analizat sistemul pluripartidist, care stă la fundamentul unei democraţii funcţionale, constatăm că avem partide constituite pe criterii geopolitice – partidele de stânga sunt pro-estice, pro-Rusia, iar partidele de dreapta sunt proeuropene şi pro-româneşti. Poate după anul 2014-2015, s-a cristalizat un alt clivaj în societatea moldovenească – aşa-numitul clivaj oligarhic şi anti-oligarhic”, a declarat expertul.

Potrivit lui, acest clivaj a venit pe fundalul decepţiei societăţii privind parcursului european.

„Pentru că anterior era cumva o divizare automată – cei care sunt din stânga, sunt asociaţi cu diverse probleme moştenite din trecut, iar cei de dreapta sunt proeuropeni, curaţi şi sunt cei care reprezintă viitorul. Se spera că guvernarea unor partide pro-europene de dreapta va contribui la soluţionarea majorităţii problemelor. Or, nici pe departe nu a fost aşa. Guvernarea pro-europeană timp de aproximativ zece ani a demonstrat foarte clar că în cadrul acestei tabere proeuropene sunt de cei care cu adevărat şi-au dorit parcursul european pentru Republica Moldova, dar sunt şi de cei care au parazitat pe acest mesaj şi au adoptat reforme europene de faţadă. Aceşti factori au contribuit la furtul miliardului, capturarea justiţiei şi alte metehne, care au creat multă deziluzie în Occident, inclusiv în Germania, după acel start promiţător din 210-1012. Desigur mingea este la noi acasă, pe terenul nostru. Democratizarea depinde de noi”, a declarat Ion Tăbârţă.

În opinia sa, schimbările şi reformele trebuie să vină din interiorul statului, iar Uniunea Europeană acordă susţinere în acest sens. „Această susţinere ar trebui să vină şi pentru a ajuta Republica Moldova să facă faţă unor riscuri, ameninţări care vin din alte spaţii geopolitice”, a spus Ion Tăbârţă.