ACTUALITATE

Ion Sturza, către Vlad Filat: „Eşti principalul vinovat de dezastrul în care s-a pomenit Republica Moldova”

post-img

Fostul premier Ion Sturza i se adresează ex-premierului Filat după interviurile acordate recent presei şi spune că el este principalul vinovat de dezastrul moral şi economic în care s-a pomenit Republica Moldova şi că a alimentat mari speranţe în 2009, atunci când îşi dorea să controleze tot.

„Cred că ai urmărit reacţiile şi comentariile. Cu mici excepţii, ai fost contestat vehement! Ai aşteptat altceva? Nu ai ştiut că eşti unul dintre cei mai detestaţi moldoveni?! Trişezi, minţi şi eşti profund nesincer în primul rând cu tine însuţi în aceste „spovedanii"...”, scrie Sturza pe o reţea de socializare.

Ion Sturza mai este de părere că în goană după poziţie dominantă şi bani, Filat a uitat pentru ce a venit la guvernare – să facă viaţa oamenilor mai bună.

„Le-ai furat atât speranţa, cât şi viitorul! Plahotniuc? Nu-ţi fă griji, a clădit şi el un munte de pe care într-o bună zi se va rostogoli direct în infern”.