ACTUALITATE

Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în Dosarul Revoluţiei

post-img

Fostul preşedinte Ion Iliescu a mers în această dimineaţă la Parchetul General. El a a fost citat pentru a i se aduce la cunoştinţă că este urmărit penal în Dosarul Revoluţiei pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, care sunt imprescriptibile.

Aşteptat de numeroşi jurnalişti, Ion Iliescu nu a făcut declaraţii nici la sosirea, nici  la plecarea de la Parchetul General.

Procurorii militari îl acuză pe fostul preşedinte Ion Iliescu, dar şi pe fostul premier Petre Roman şi pe fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu, că în decembrie 1989, după fuga cuplului dictatorial Nicolae şi Elena Ceauşescu, ar fi pus la cale un atac generalizat şi sistematic asupra populaţiei - ar fi creat acea stare de confuzie, acele diversiuni cu teroriştii care au av ut drept rezultat aproape 1000 de morţi.