ACTUALITATE

Ion Chicu spune că nu au existat discuţii despre înlocuirea unor miniştri din Guvern

post-img

Prim-ministrul Republicii Moldova Ion Chicu afirmă că nu a participat la vreo discuţie privind creare a unor alianţe şi coaliţii între Partidul Socialiştilor din Republica Moldova şi Partidul Democrat. Totodată, oficialul afirmă că nu au existat discuţii despre înlocuirea unor miniştri din actualul cabinet de miniştri, informează IPN.

„Şedinţa la care am participat în Parlament când a fost conducerea ambelor partide a fost destinată strict unei informări despre activitatea Guvernului, despre ce facem cu proiectele pentru care la data de 14 noiembrie ambele partide au votat în susţinerea acestui Guvern. Despre coaliţii, dar mai ales despre partajări de portofolii sunt încercări de a nimeri în politică”, a declarat prim-ministrul Ion Chicu în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la postul de televiziune N4, cu referire la declaraţiile recente al fostului fruntaş democrat Andrian Candu.

Ion Chicu spune că discuţiile politice despre ce funcţii se oferă şi ce nu se oferă sunt premature, iar dacă partidele vor începe discuţii despre crearea unor alianţe el va afla din presă. Totuşi, nicio modificarea privind componenţa Guvernului nu va fi bătută în cuie, dacă acesta în calitatea sa de prim-ministru nu se va expune asupra candidaţilor.

„Discuţii cu Partidul Democrat au loc, uneori particip şi eu, dar se discută numai despre susţinerea potenţială a proiectelor cu care Guvernul vine în Parlament. La sfârşit de martie trebuie să venim cu o rectificare mare a bugetului pentru 2020 deoarece este vorba despre toate investiţiile în infrastructură. Acestea sunt proiecte care trebuie discutate cu orice deputat, dar în prezenţa mea nu s-au discutat posibile reconfigurări şi alianţe ”, a afirmat Ion Chicu.