ACTUALITATE

Ion Chicu spune că moratoriul asupra Legii cu privire la acordarea cetăţeniei prin investiţii nu mai poate fi prelungit

Parlamentul va avea ultimul cuvânt în ceea ce priveşte legea referitoare la acordarea cetăţeniei prin investiţii. Premierul Ion Chicu spune că executivul nu mai poate prelungi moratoriul asupra acestui act normativ, care expiră în trei zile, pe 20 februarie. În cazul în care legea va fi abrogată, statul ar putea achita despăgubiri de 3,5 milioane de euro.

ION CHICU, prim-ministrul Republicii Moldova: „Eu cred că trebuie de luat decizia de a mai amâna termenul pentru această lege. Sunt şi riscuri sunt şi avantaje a acestei legi”
 
Prim-ministrul a declarat că în cazul în care legea va fi anulată se va stabili prin arbitraj suma care ar trebui achitată de la bugetul de stat ca despăgubiri. Între timp, banii care au fost plătiţi în schimbul acordării unor cetăţenii stau neatinşi în bancă.
 
ION CHICU, prim-ministrul Republicii Moldova: „Până acum avem pe contul deschis respectiv în jur de 500 de mii de euro, nu sunt cheltuiţi. Stau pe acel cont. Mai sunt, dacă nu greşesc 5 persoane la care s-a acordat cetăţenia. Sunt depuse cereri de 22 sau 25 de persoane care urmează să fie examinate.”
 
Legea care permite acordarea cetăţeniei prin investiţii a fost abrogată, în prima lectură, de Parlament în luna iunie 2019. Decizia a fost luată după ce Comisia Europeană a prezentat un raport care vorbea despre riscuri pentru securitatea Uniunii Europene în urma introducerii acestui mecanism în Republica Moldova.