ACTUALITATE

Ion Chicu rămâne pe poziţii. Guvernul va remite în Parlament proiectul privind plafonarea taxelor locale

Guvernul va remite în Parlament proiectul privind plafonarea taxelor locale. Despre asta a scris premierul Ion Chicu, într-o postare pe facebook, după ce mai mulţi aleşi locali au protestat ieri pentru a-şi exprima dezacordul faţă de acest proiect. În timp ce primarii spun că noile prevederi vor sufoca antreprenorii cu afaceri mici şi vor pune piedici dezvoltării autonomiilor locale, Chicu se arată convins că atragerea investitorilor pe cele18 platforme industriale din raioane, dar şi în celelalte localităţi ale Republicii Moldova, nu este posibilă fără o previzibilitate clară în materie de taxe si impozite.

"Alegerile au trecut, Slavă Domnului! Rog primarii, care (ca şi mine) sunt plătiţi din impozitele şi taxele achitate de semnatarii Declaraţiei de mai jos, să revină la serviciu în interesul oamenilor care i-au ales. Guvernul va remite în Parlament proiectul care prevede plafonarea taxelor locale. Şi va insista asupra aprobării lui. Orice speculaţie politică ieftină la acest capitol, e scumpă”, a sscris Ion Chicu pe Facebook.


Premierul Ion Chicu a transmis mesajul, după ce în dimineaţa zilei, în jur de 50 de aleşi locali au protestat aproape două ore la ministerul finanţelor şi în faţa Guvernului, faţă de acest proiect de lege.

Primari şi reprezentanţi ai Congresului Autorităţilor Locale din Moldova spun că iniţiativa plafonării taxelor locale contravine Constituţiei şi angajamentelor internaţionale, şi este un atentat asupra autonomiei locale şi principiilor descentralizării.

Autorităţilor locale li se încalcă dreptul de a elabora şi implementa independent politica fiscală, ceea ce va duce la limitarea surselor de suplinire a bugetelor locale şi, în consecinţă, la micşorarea posibilităţilor de rezolvare a problemelor oamenilor.

În acelaşi timp, ieri, mai multe asociaţii de afaceri au semnat o Declaraţie publică în susţinerea iniţiativei Ministerului Finanţelor de a plafona taxele locale, care, în opinia lor, are drept scop asigurarea previzibilităţii şi predictibilităţii activităţii de întreprinzător. Subiectul a ajuns şi în vizorul Legislativului, iar aleşii poporului au spus că vor avea o discuţie cu reprezentanţii CALM, înainte ca documentul să ajungă în Parlament.