ACTUALITATE

Ion Chicu: „Ce-l interesează pe Klaus Iohannis pe mine mai puţin mă priveşte”

Prim ministrul Ion Chicu nu este interesat de poziţia preşedintelui României privind parcursul european al Republicii Moldova. Premierul a spus într-o conferinţă de presă că guvernul lucrează pentru cetăţeni şi nu-l priveşte ce spune Klaus Iohannis, care a pus la îndoială politica pro-europeană a guvernului de la Chişinău.

Premierul Chicu s-a arătat preocupat mai mult de părerea cetăţenilor din Republica Moldova, privind activitatea executivului pe care îl conduce.

ION CHICU, premierul Republicii Moldova: „Pentru mine este important ca dumneavoastră personal şi toţi cetăţenii republicii Moldova să fie convinşi că guvernul lucrează pentru ei. Ce-l interesează pe Klaus Iohannis pe mine mai puţin mă priveşte. Mulţumesc."

Liderul de la Cotroceni, Klaus Iohannis, a declarat săptămâna trecută că România va coopera deplin cu guvernul de la Chişinău numai când acesta va demonstra, prin fapte, continuarea parcursului european al Republicii Moldova. Mai devreme, şi premierul României, Ludovic Orban, şi-a exprimat neîncrederea faţă de guvernul de la Chişinău. El a spus că România nu poate considera guvernul Republicii Moldova drept un partener serios, în lipsa unor reforme concrete.

Actualul executiv, care se declară tehnocrat, nu dă semne că ar urma să renunţe la vectorul european, dar analiştii politici atrag atenţia asupra intensificării relaţiilor cu Rusia, Uniunea Euroasiatică şi CSI. Principalele restanţe ale Republicii Moldova, în implementarea Acordului de Asociere cu UE, rămân la capitole precum reforma justiţiei şi lupta împotriva corupţiei.

Aplicarea agendei europene a Republicii Moldova e una dintre temele la care premierul Ion Chicu va fi solicitat să vorbească în această seară, la emisiunea "Punctul pe Azi" de la TVR Moldova.