ACTUALITATE

Ion Ceban este la Bucureşti. Cu cine a avut prima întrevedere

post-img

Primarul general al Chişinăului se află într-o vizită de lucru la Chişinău. Deocamdată, acesta a anunţat că a avut o întrevedere cu primarul sectorului 1, Daniel Tudorache, însă spune că pentru astăzi are preconizate alte două întrevederi, fără a specifica cu cine.

„Avem intenţia de a repara blocul vechi (bloc A) al liceului „Gheorghe Asachi" din str. Bucureşti, 64, în cadrul unui proiect de restaurare, în valoare de aproape 62 de milioane de lei. Speram să fie reabilitat graţie relaţiilor stabilite între Pretura sectorului Centru şi sectorul 1 al municipiului Bucureşti, la fel legături orientate spre iniţierea şi dezvoltarea proiectelor în diverse domenii ale sectorului public”, scrie Ion Ceban pe pagina sa de Facebook, subliniind că Primăria Chişinău va asigura acoperirea cheltuielilor de efectuare a expertizei tehnice a edificiului, elaborarea documentaţiei de proiect şi devizului de cheltuieli, de efectuare a expertizei tehnice a proiectului de execuţie, asistenţă tehnică şi supravegherea tehnică.

Înţelegerea prevede şi schimb de experienţă, implementarea unor proiecte şi programe comune, privind conservarea şi promovarea patrimoniului cultural şi istoric, atragerea fondurilor europene, dezvoltarea turismului şi alte domenii.

Primarul spune că a mulţumit pentru suportul acordat pe parcursul anilor şi pentru proiectele implementate la Chişinău cu susţinerea dumnealor, printre care şi scara de granit din parcul „Valea Morilor “.

Amintim că  primarul Ion Ceban anunţa, cu câteva zile în urmă, că va merge într-o vizită oficială în România, la invitaţia primarul Bucureştiului, Gabriela Firea.

De cealaltă parte, Primăria Bucureşti spune că primarul general Gabriela Firea nu are stabilită nicio întâlnire cu omologul său de la Chişinău, Ion Ceban.

De asemenea, amintim că prima vizită externă a noului primar de la Chişinău a fost la Moscova.