ACTUALITATE

Investigaţie RISE: Oamenii din spatele răpirii lui Ceaus

post-img

Judecătorul ucrainean Mikola Ceaus a dispărut din Chişinău în după-amiaza zilei de 3 aprilie. S-a întâmplat la 5 zile după ancheta noastră: Schimbul: Poroşenko-Plahotniuc.

Noi nu avem nicio legătură cu dispariţia lui, aşa cum au insinuat unii deputaţi socialişti, însă am încercat să aflăm cine l-a răpit – exact după un scenariu rupt parcă din filmele de acţiune, notează rise.md.

Ceaus s-a ascuns în Moldova, ani la rând, pentru că în Ucraina este suspectat de corupţie. El spera să obţină azil politic şi să evite extrădarea, cerută insistent de Kiev. Detalii, AICI

Luna aprilie era importantă pentru el. Aştepta verdictul judecătorilor moldoveni de la Curtea Supremă de Justiţie. Însă, mai multe persoane necunoscute i-au dat planurile peste cap. L-au răpit.

Potrivit informaţiilor anunţate de ministrul Afacerilor Interne al Moldovei, Pavel Voicu, după răpire, judecătorul ucrainean ar fi fost scos din ţară, posibil pe teritoriul Ucrainei.

Jurnaliştii RISE Moldova, împreună cu cei de la Slidstvo.Info din Ucraina, au aflat detalii importante despre acest misterios incident. În special, am aflat că persoane asociate cu agenţiile ucrainene de informaţii şi de organele de drept ar putea fi implicate în răpirea lui Ceaus.

De asemenea, în această poveste, unele dintre persoanele implicate ar fi folosit documente false pentru a traversa frontiera. În conversaţiile cu jurnaliştii, cel puţin doi dintre ei au confirmat că s-au aflat în Moldova în acest interval de timp.