ACTUALITATE

Întrevedere între ambasadorul României în SUA şi Dereck Hogan: Republica Moldova, un punct de interes special pentru SUA şi România

post-img

„L-am întâlnit pe fostul Ambasador al SUA în Republica Moldova (2018-2021), Dereck Hogan, care a preluat recent funcţia de Asistent principal adjunct al Secretarului de stat din cadrul Biroului pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice al Departamentul de Stat”, a scris într-o postare pe Facebook ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru.

„Fiind primul ambasador pe care diplomatul american îl întâlneşte în această calitate, i-am urat succes în noua sa poziţie, care va permite, cred, o aprofundare a relaţiei cu regiunea noastră. Am discutat cu Dereck Hogan despre modul în care Parteneriatul Strategic româno-american va putea fi pe viitor amplificat pe diferite dimensiuni, respectiv despre cooperarea economică, politică şi militară.

România rămâne unul dintre cei mai de încredere, stabili şi fermi aliaţi ai Statelor Unite în regiune. Din schimbul nostru de opinii a reieşit că Republica Moldova rămâne un punct de interes special pentru Statele Unite, fiind de asemenea un punct de interes foarte special şi pentru România.

Momentul politic din Republica Moldova reprezintă fără doar şi poate unul dintre cele mai însemnate evenimente ale acestui an: alegerea în funcţia de Preşedinte a Maiei Sandu şi alegerile parlamentare istorice din iulie, câştigate clar de forţele pro-europene cu un program promiţător.

Eforturile de reformă şi transformare instituţională sunt privite cu mult optimism atât de SUA, cât şi de România, iar ambii parteneri au promis întregul sprijin în beneficiul cetăţenilor Republicii Moldova”, a scris ambasadorul Andrei Muraru.