ACTUALITATE

Inspectorii de patrulare au iniţiat o campanie de avertizare a pietonilor care traversează strada neregulamentar

Anul trecut, 58 de oameni au murit în cele 453 de accidente rutiere cu implicarea pietonilor. De aceea, inspectorii de patrulare au iniţiat o campanie de avertizare a pietonilor care treversează strada neregulamentar.

Acţiunea s-a desfăşurat pe bulevardul Dacia, una din cele mai periculoase străzi din Chişinău. Doar anul trecut au fost aproape 40 de accidente.

Tragediile unora nu sunt însă o lecţie pentru toţi. Prinşi de oamenii legii, pietonii incorecţi au găsit imediat scuze.

Dacă trecătorii s-au ales doar cu avetismente, şoferii care nu au dat prioritate pietonilor au fost amendaţi.

Chiar dacă astfel de razii sunt organizate în fiecare zi de către inspectorii de patrulare, numărul şoferilor şi pietonilor care încalcă legea nu scade.

„Pe tot teritorul se desfăşoară opeaţiunea "Pietonul", adică majoritatea accidentelor rutiere sunt produse din cauza pietonilor, cât şi din cauza conducătorilor auto, care nu cedează trecerea pietonilor, unde au prioritate. Totodată, pietonii care traversează strada ilegal sunt documentaţi pentru abaterea regulamentului circulaţiei rutiere, unde se prevede o sancţiune în mărime de pâna la 300 de lei sau avertisment”, qa spus DUMITRU TRIŞCA, ofiţer principal, INP.

Principalele cauze ale tragediilor sunt neatenţia pietonilor şi traversarea prin locuri interzise. La acestea se adaugă şoferii care circulă cu viteză sau sub influenţa băuturilor alcoolice.