ACTUALITATE

FOTO. Incendiu pe strada Bucureşti din Chişinău. O casă a fost mistuită de flăcări

post-img

În după amiaza zilei de 4 decembrie angajaţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă al MAI au fost alertaţi pentru a interveni la lichidarea unui incendiu produs într-o casă bătrănească veche de pe strada Bucureşti 24 din mun. Chişinău.

Alerta a fost înregistrată la ora 13:28. La faţa locului au fost trimise trei autospeciale de intervenţie.

Ajunşi, pompierii au stabilit că o casă bătrănească a fost cuprinsă de flăcări. În urma incendiului au fost distruse bunurile materiale din interiorul casei. Totodată, salvatorii au reuşit să evacueze din încăpere o butelie de gaz, astfel au evitat producerea unei explozii.





Incendiul a fost localizat de către orele 13:58. În urma incendiului, stăpîna casei în vîrstă de 57 de ani a suferit arsuri de gradul II şi a fost dusă la spital.

Cauza, toate circumstanţele şi prejudiciile incendiului, urmează a fi stabilite ulterior.

În situaţii de risc oamenii sunt îndemnaţi să alerteze Serviciul Naţional Unic pentru Apelurile de Urgenţă 112.