ACTUALITATE

Încă o seară cu proteste în Bucureşti şi în alte oraşe din ţară

post-img

Încă o seară cu proteste în Bucureşti şi în ţară. Oamenii au ieşit din nou în Piaţa Victoriei din Capitală pentru a susţine DNA şi pe şefa Direcţiei, Laura Codruţa Kovesi.

Protestatarii sunt revoltaţi că ministrul Justiţiei cere revocarea acesteia din funcţie. Oamenii s-au mobilizat şi în alte oraşe din ţară. La Timşoara, Cluj-Napoca, Braşov, Sibiu, Craiova sau Galaţi.

2.000 de persoane se află duminică în Piaţa Victoriei pentru a-şi manifesta susţinerea faţă de procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi pentru a protesta în legătură cu anunţul ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, privind începerea procedurilor de revocare a acesteia din funcţie.

Jandarmeria a montat garduri de protecţie în zonă.

Proteste similare sunt anunţate şi în alte oraşe, precum Cluj, Sibiu, Iaşi, Arad, Ploieşti, Baia Mare, Craiova, Timişoara, Târgu-Mureş, Galaţi.

La Cluj s-au adunat 600 de persoane. Au adus cu ei şi steagul care a venit direct de la Bruxelles şi a străbătut câteva state din Europa.

Oamenii spun că totul se întâmplă în contextul învestirii Guvernului Dăncilă, când steagul UE a lipsit din fotografia oficială.