ACTUALITATE

Încă 10 Post Terminale vor fi instalate în Chişinău. Vezi adresele

post-img

Î.S. „ Poşta Moldovei” va instala încă 10 Post Terminale în oraşul Chişinău. Anunţul a fost făcut în cadrul unei conferinţe de presă de către directorul general al întreprinderii, Serghei Nastas.

Potrivit lui Serghei Nastas, numărul persoanelor care folosesc serviciul Post Terminal este în continuă creştere, motiv pentru care se lucrează intensiv la extinderea acestui serviciu:

„Poşta Moldovei ţine pasul cu tehnologiile inovatoare şi a adus în Republica Moldova Post Terminalele. Astăzi, întreprinderea este o companie modernă, de o performanţă înaltă, asigurată economic şi orientată către clienţi. Poşta Moldovei este gata să colaboreze cu magazinele online, astfel încât să simplificăm procesul de activitate a acestora, dar şi a beneficiarilor. Deja avem mii de clienţi, iar asta arată că suntem profesionişti”. 

Totodată, Serghei Nastas a menţionat că municipiul Chişinău are nevoie de cel puţin 100 de Post Terminale, care, pe parcurs, urmează a fi instalate.

În cadrul evenimentului, reprezentanţii Î.S. „Poşta Moldovei” au explicat modalitatea de utilizare a Post Terminalului, care este un sistem automatizat, prevăzut pentru recepţionarea şi distribuirea trimiterilor poştale. Acest utilaj constă dintr-o multitudine de celule protejate, care permit clienţilor ridicarea coletelor la orice oră, fără a se mai deplasa la oficiul poştal. Astfel de terminale şi-au câştigat deja recunoaşterea în mai multe oraşe din întreaga lume.Post Terminalele noi urmează să fie instalate pe adresele:

1. Str. Sarmizegetusa, 35/1 (magazinul Linella Nr.42)
2. Str. Iazului, 4/1 (magazinul Linella Nr.43)
3. Str. Vasile Lupu, 59/4 (magazinul Linella Nr.81)
4. Str. Vasile Alecsandri, 19 (oficiul poştal MD-2009)
5. Str. Calea Ieşilor, 47 (oficiul poştal MD-2069)
6. Str. Voluntarilor14/2 (oficiul poştal MD-2037)
7. Bd. Dacia, 34 (oficiul poştal MD-2060)
8. Str. Piaţa Gării, 3 (oficiul poştal MD-2000)
9. Str. Paris, 51 (oficiul poştal MD-2051)
10. Str. Cuza Vodă, 24 (magazinul Linella Nr.83)

Poşta Moldovei a implementat acest serviciu în anul 2015, iar până acum Î.S. „Poşta Moldovei” a instalat 22 de Post Terminale. Locaţia acestora o găsiţi AICI