O femeie în stare de ebrietate, a fost surprinsă de oamenii legii în timp ce conducea un automobil, alăptând un bebeluş de aproximativ un an. Cazul a avut loc în noaptea de 10 spre 11 noiembrie, în satul Hruşova din raionul Criuleni.
Potrivit poliţiştilor, din salonul maşinii se simţea un miros puternic de alcool, fapt ce i-a determinat pe poliţişti să solicite şoferiţei să treacă testul alcoolscopic.
Imediat, poliţiştii au înlăturat şoferiţa de la volan, nu înainte de a solicita ajutorul unei rude căreia i-a fost transmis copilul.
În urma testului alcoolscopic s-a stabilit că femeia era în stare de ebrietate avansată, având o concentraţie de 0,92 mg/l vapori de alcool în aerul expirat.
Aceasta a mai declarat poliţiştilor că „vine de la o cumetră”, iar maşina aparţine tatălui ei.
Cazul urmează a fi investigat pentru stabilirea tuturor circumstanţelor, iar până instanţa de judecată se va expune, permisul de conducere al şoferiţei a fost ridicat.