ACTUALITATE

În satul Zguriţa, raionul Drochia a fost redeschis oficiul poştal. Cel anterior era într-o stare deplorabilă

post-img

Spre sfârşit de săptămână, în satul Zguriţa, raionul Drochia a fost redeschis un oficiu poştal MD-5234. „Poşta Moldovei” a emis un comunicat de presă în care menţionează că  Noul birou poştal a fost efectuat din panouri sandwich, şi „chiar dacă la prima vedere dă impresia că este foarte fragil, acesta este sigur şi confortabil atât lucrătorilor, cât şi clienţilor întreprinderii”.

Directorul general al Î.S. „Poşta Moldovei”, Serghei Nastas, în cadrul evenimentului a menţionat că noul oficiu oferă maxim confort şi este dotat cu tehnologii performante, fapt ce uşurează activitatea angajaţilor instituţiei. Directorul a mulţumit autorităţii locale pentru oferirea terenului unde a fost amplasat biroul pentru care a fost organizat evenimentul.

Primarul localităţii, Victor Guţu a menţionat că starea în care se afla vechiul oficiu era deplorabilă, iar acum, satul Zguriţa se bucură de un oficiu poştal nou şi modern.

Prezent la eveniment a fost şi directorul centrului de poştă, Bugai Anatolii, care la fel a ţinut să menţioneze că fostul oficiu poştal oferea nişte condiţii de lucru mizere şi nu aducea satisfacţie clienţilor, iar noul birou este dotat cu tehnică modernă, fapt ce va aduce plusvaloare atât angajaţilor cât şi clienţilor.

În final, şefa oficiului poştal, Adelia Bespalko a declarat că este extrem de emoţionată şi recunoscătoare conducerii Î.S. „Poşta Moldovei” pentru crearea oficiului unde are să îşi desfăşoare activitatea începând cu ziua de azi.