ACTUALITATE

În Republica Moldova ar putea fi lansate zboruri directe spre SUA

post-img

Autoritatea Aeronautică din Republica Moldova şi cea din SUA au finalizat consultările pe marginea Acordului bilateral pentru servicii de transport aerian de tip „Open Skies” (Cer Deschis).

Potrivit unui comunicat de presă al Autorităţii Aeronautice din Republica Moldova, citat de IPN, a fost întocmit un proiect de acord care urmează să fie supus unor proceduri de avizare, semnare şi ratificare de către ambele părţi.

Odată intrat în vigoare, acordul „Open Skies” va crea premise pentru lansarea zborurilor directe din Chişinău spre destinaţiile din SUA. Semnarea şi intrarea în vigoare a documentului va permite companiilor aeriene cu drept de operare pe Aeroportul din Republica Moldova să includă oricare destinaţii din SUA.

Zborurile ar putea fi efectuate de către liniile aeriene transatlantice cu potenţial de creare a traficului de tranzit. În acest sens, Autoritatea Aeronautică Civilă a Republicii Moldova a lansat discuţii cu mai multe companii europene, prin prisma existenţei Acordului Open Skies cu UE, dar şi cu giganţii din Asia Mijlocie – în baza Acordurilor aeronautice bilaterale.

Lansarea zborurilor directe cu SUA se estimează că va aduce beneficii pentru Republica Moldova prin creşterea traficului de pasageri şi prin sporirea competitivităţii pe piaţa aeronautică autohtonă. În acelaşi timp, va oferi beneficii pentru consumatori, fiind prestate servicii de calitate, tarife reduse şi timpi de călătorie mai mici.

Consultările pe marginea acordului cu SUA s-au derulat în conformitate cu programul Guvernului de sporire a rolului regional al Republicii Moldova în domeniul aviaţiei civile.