ACTUALITATE

Igor Grosu: Nu avem luxul de a mai oferi încredere conducătorilor unor instituţii. Vom începe cu ruşinea de la CEC

„Noi nu avem luxul de a mai oferi încredere conducătorilor unor instituţii care deja de 2 ani conduc aceste instituţii. Gata, au avut timp suficient”, a declarat preşedintele PAS Igor Grosu la emisiunea Punctul pe Azi de la TVR MOLDOVA. Liderul PAS a menţionat care sunt aceste instituţii la care viitoarele autorităţi ale Republicii Moldova vor demara controale.

„Prima instituţie, cea mai indicată asupra căreia o să dăm o apreciere este Comisia Electorală Centrală. Ceea ce s-a întâmplat ln această campanie electorală....ruşinea cu gestionarea dosarului Diasporei şi cu ruşinea de a deschidere trei secţii de votare pe teritoriul necontrolat de autorităţile Republicii Moldova, rea-voinţa de a lăsa la latitudinea corupţilor transportul organizat. Noi am monitorizat la sânge ce s-a întâmplat ăn regiunea transnistreană. Sunt peste 11 000 de maşini care au traversat Nistrul, din care 9 mii de mai multe ori”, a spus Igor Grosu.

Liderul PAS a precizat că în vizor sunt cei 5 membrii ai CEC, care au format o majoritate Şor-Dodon-Plahotniuc, care au făcut tot posibilul să nu se ia o decizie.

„ANTA este o altă instituţie care trebuia să ia la întrebări pe cei care transportau oameni dacă sunt autorizaţi. Consiliul Audiovizualui este o altă instituţie în care am impresia că şi-au luat liber. Campania electorală a fost plină de fake-news-uri, manipulări, minciuni, insinuări. O să găsim o soluţie juridică, corectă. Ei nu sunt intangibili. Intangibili sunt cei care îşi fac corect meseria, care respectă legea. Consiliul Concurenţei, toată debandada cu preţurile la carburant, care nu mai are nicio scuză. Vestitul cumătru al lui Nechiforciuc de la ASP care, în plină pandemie, a majorat preţurile la servicii. În privinţa acestor instituţii trebuie să luăm o decizie politică, asumată”, a spus Igor Grosu.

Într-o intervenţie prin Skype, europarlamentarul Siegfried Mureşan a declarat că victoria obţinută de PAS nu este importantă doar pentru Republica Moldova, ci şi pentru UE şi România.

„Este un exemplu cum un grup de oameni cinstiţi şi credibili au reuşit să îşi atingă obiectivele politice. Au promis că vor lupta pentru o justiţie puternică şi independentă, pentru combaterea corupţiei, că vor moderniza R. Moldova, iar pentru asta a fost nevoie de alegeri anticipate.Această victorie a PAS, bazată pe o agendă reformistă, de colaborare cu partenerii de dezvoltare, este un exemplu pentru întreaga UE”, a spus Siegfried Mureşan.

Europarlamentarul a mai menţionat că cetăţenii R. Moldova spun că lupta cu oligarhia şi o guvernare cinstită trebuie să fie primele priorităţi.

„Am fost convins că va exista o majoritate parlamentară reformistă în acest parlament, dar magnitudinea victoriei m-a surprins în mod plăcut. Este semnul încrederii de care PAS şi preşedintele Maia Sandu se bucură”, a declarat Siegfried Mureşan.