ACTUALITATE

Igor Grosu a discutat priorităţile legislative în sesiunea de primăvară-vară cu Ambasadorul României, Daniel Ioniţă

post-img

Preşedintele Parlamentului, Igor Grosu s-a întâlnit cu Daniel Ioniţă, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al României în Republica Moldova.

Cei doi oficiali au făcut un schimb de opinii pe marginea mai multor subiecte de actualitate, precum criza energetică, securitatea regională, dar şi priorităţile Legislativului de la Chişinău în perioada imediat următoare.

În contextul discuţiilor, Igor Grosu s-a referit la intenţia autorităţilor de a oferi tot sprijinul necesar cetăţenilor R. Moldova privind depăşirea crizei energetice prin implementarea unor mecanisme viabile.

Un alt subiect abordat se referă la situaţia din domeniul securităţii regionale, fiind subliniată necesitatea unui dialog deschis în acest sens.

”Exprimăm deschiderea noastră pentru desfăşurarea şi menţinerea unui dialog bazat pe o agendă bine pregătită şi de substanţă de menţinere a păcii, astfel ca toţi cetăţenii să se afle în siguranţă”, a declarat preşedintele Parlamentului.

Interlocutorii au discutat şi despre procesul de pregătire a viitoarei şedinţe comune a celor două Guverne, oficialii pledând pentru noi cooperări în diverse domenii.

”Ne propunem dezvoltarea relaţiilor la nivel de comisii parlamentare. Şi aici mă refer la identificarea proiectelor în infrastrutură, consolidarea legăturilor de afaceri prin încurajarea investitorilor străini”, a subliniat speakerul.

În context, Ambasadorul Daniel Ioniţă a exprimat deschiderea României în a pune bazele unei cooperări solide în folosul tuturor cetăţenilor.