ACTUALITATE

Igor Dodon: În continuare sunt 3 scenarii. Şeful statului ia în considerare o eventuală „lichidare fizică” a sa

post-img

Având în vedere protestul de ieri al Partidului Democrat, dar şi şedinţa convocată astăzi de Pavel Filip, Igor Dodon spune că în continuare, în Republica Moldova sunt trei scenarii. Şeful statului a declarat astăzi în cadrul unui briefing de presă că ia în considerare şi o eventuală „lichidare fizică” a sa.

Igor Dodon spune că în continuare ar fi posibile trei scenarii. Primul este transmiterea paşnică a puterii către noul Guvern în frunte cu Maia Sandu şi că atât PSRM, cât şi şeful statului optează pentru acest scenariu. „Paşi înapoi nu vor fi”, dă asigurări Dodon.

Al doilea scenariu, în viziunea lui Dodon, este unul în care PD va încerca în continuare să nu ia în considerare tot ce se întâmplă în Parlament şi vor insista pe alegeri anticipate.

Cel de-al treilea scenariu,prevăzut de şeful statului este„ destabilizarea totală din partea PD, cu încercarea menţinerii la putere inclusiv prin admiterea vărsării de sânge din partea PD”. Informaţiile pe care le deţin mă face să cred că PD merge pe scenariul nr 3. Acesta este cel mai prost scenariu”, mai spune Dodon.
 
În acelaşi timp, Igor Dodon susţine că PD încearcă insistent să scape de el, întrucât şeful statului este cel care promulgă toate hotărârile şi legile, iar dacă nu va fi Dodon, atunci va fi mai uşor de scăpat şi de noul Guvern.
 
Dodon spune că ia în considerare arestul său, deşi conform legii imunitatea preşedintelui poate fi luată cu votul a 2/3 din deputaţi, dar şi acţiuni de şantaj asupra sa şi a familiei sale.
 
„Deja vin mesaje ca să-mi aresteze familia şi copii, ca eu sa scriu cerere de demisie. Sau speranţa lor este să  îmi iau familia şi să plec din ţară. Nu voi pleca din funcţia de preşedinte indiferent de murdăria care va fi în următoarele ore, zile.”, spune Dodon.

Şeful statului ia în considerare inclusiv „lichidarea fizică”. „Nu sperii pe nimeni, eu sunt conştient de ce ei pregătesc”, a subliniat Igor Dodon.