ACTUALITATE

Igor Dodon a avut un discurs profund pro-european la recepţia oferită de delegaţia UE

Schimbare de retorică a preşedintelui ţării, Igor Dodon. Invitat la recepţia oferită de delegaţia UE cu ocazia Zilei Europei, şeful statului a avut un discurs profund pro-european şi a anunţat că-şi doreşte standarde şi valori europene în Republica Moldova.

Deşi este un militant înverşunat al apropierii Republicii Moldova de spaţiul estic, în faţa oficialilor europeni şeful statului şi-a schimbat retorica. Igor Dodon a mulţumit delegaţiei Uniunii Europene pentru asistenţa acordată ţării noastre în diverse domenii. Deşi anterior s-a pronunţat în repetate rânduri pentru denunţarea acordului de asociere, acum preşedintele Dodon a recunoscut că aceste acorduri sunt binevenite pentru cetăţenii Republicii Moldova.

Deşi a anunţat că-şi doreşte o politică echilibrată şi relaţii pragmatice atât cu Federaţia Rusă, cât şi cu Uniunea Europeană, şeful statului a recunoscut că Republica Molodva optează pentru standardele europene.

La recepţia oferită de delegaţia Uniunii Europene la Chişinău au participat premierul Pavel Filip, deputaţi, miniştri, reprezenţi ai corpului diplomatic acreditaţi în Republica Moldova.